• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2013-08-12 11:03:01
  • Sursa:
STATISTICA. Gazele, in topul scumpirilor din ultima luna Imagine

Preţurile de consum sunt în scădere cu 0,34% în iulie față de iunie 2013.

Astfel, preţurile alimentelor au scăzut în medie cu 1,62% în iulie. Cel mai mult s-au ieftinit legumele și conservele de legume, cu 13,34%. Și prețurile la fructe și conserve de fructe au scăzut în iulie, cu 4,49%.

O ușoară scădere a prețurilor se înregistrează și la ulei și grăsimi, cu 0,84%.

Această scădere era prevăzută de specialiștii de la BNR, fiind pusă pe seama anului agricol bun.

Faţă de luna iunie, preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,5%, respectiv cu 0,3%.

Cele mai mari scumpiri au fost la gaze naturale. Prețurile au crescut cu 7,92% în iulie față de luna precedentă.

Și cheltuielile cu apa, canalul și salubritatea au crescut în iulie cu 3,03%.

Banca Naţională a României a redus săptămâna trecută prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual.

În iunie, preţurile de consum ale populaţiei au stagnat faţă de luna anterioară, rata anuală a inflaţiei plasându-se la 5,37%.

Conform calendarului guvernamental, prețul gazelor a crescut, de la 1 iulie, cu 8 la sută pentru consumatorii industriali și cu 3 la sută pentru cei casnici. O a doua etapă a scumpirii gazului urmează la 1 octombrie.

România analizează, după ce OMV a anunţat că proiectul Nabucco a eşuat, diverse scenarii privind perspectivele resurselor interne de gaze naturale şi conectarea la piaţa regională de profil, iar gazele din Marea Neagră şi cele de şist au potenţialul de a creşte independenţa energetică naţională.