• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-30 18:23:13
  • Sursa:
Statele Unite revin in UNESCO, organizatie din care s-au retras in mandatul lui Donald Trump Imagine

Statele Unite au revenit oficial în UNESCO, organizaţie din care s-au retras în perioada preşedintelui Donald Trump. Revenirea se produce după un vot favorabil la o conferinţă generală extraordinară a organizaţiei ONU cu sediul la Paris, informează AFP.

"Rezoluţia a fost adoptată", a anunţat preşedintele adunării, brazilianul Santiago Irazabal Mourao, declanşând aplauze.

Circa 132 de state au votat în favoarea revenirii SUA, 15 s-au abţinut şi zece s-au opus, printre care Iranul, Siria, China şi, mai ales, Rusia, a cărei delegaţie s-a pronunţat joi asupra unor chestiuni de procedură şi a depus vineri amendamente pentru a întârzia dezbaterile.

Această decizie americană se înscrie în contextul general al rivalităţii din ce în ce mai puternice între Washington şi Beijing, în condiţiile în care China doreşte să transforme ordinea multilaterală internaţională stabilită după Al Doilea Război Mondial, UNESCO fiind un rezultat al acesteia, notează France Presse. În martie, secretarul de stat american Antony Blinken a apreciat că absenţa SUA ar permite Chinei să facă mai multe presiuni decât Washingtonul asupra regulilor privind Inteligenţa Artificială (IA), în condiţiile în care UNESCO a lansat în 2021 o recomandare privind Etica IA. Statele Unite au părăsit Agenţia ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, cu sediul la Paris, la sfârşitul lui 2018, aşa cum au anunţat în octombrie 2017 în cadrul unei conferinţe generale în timpul căreia Audrey Azoulay a fost aleasă la conducerea organizaţiei. Washingtonul a reproşat UNESCO o poziţionare anti-israeliană. SUA îşi suspendaseră deja plata cotizaţiei în 2011, pe vremea preşedinţiei lui Barack Obama, când palestinienii au devenit membri. Retragerea SUA din UNESCO de către administraţia Trump s-a înscris într-o mişcare de fond de punere sub semnul întrebării în SUA a instituţiilor multilaterale moştenite din perioada post-război. În numele idealului său de "universalitate", UNESCO şi-a exprimat atunci regretul pentru decizia SUA. Însă aceasta nu era inedită, deoarece SUA s-au mai retras în 1984 şi 2002, pentru un management pe care îl considerau defectuos.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus, joi, la Ploieşti, că protestele profesorilor sunt legitime, însă acestea nu ar trebui să afecteze elevii. „Acei copii nevinovaţi nu trebuie să sufere pe final de an”, a spus ministrul. Budăi susține că soluții există și face apel la dialog și înțelegere, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-05-18 21:18:47

Faimosul actor american, Warren Beatty, e acuzat că ar fi constrâns o adolescentă de 14 ani să întreţină relaţii sexuale cu el, în 1973. Vedeta de 85 de ani a fost chemată în instanţă sub acuzaţiile de agresiune sexuală şi sex cu un minor.

Economie 2022-11-10 12:32:33

Este aglomerație în Gara de Nord din București, unde sute de călători își așteaptă trenurile spre destinație, după începerea minivacanței de 1 Decembrie.

Economie 2022-11-30 12:37:00

9 persoane au fost implicate într-un accident rutier produs pe A1, la km 245, pe sensul de mers Sibiu - Sebeş, fiind activat Planul Roşu de intervenţie, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

Economie 2024-01-05 09:04:27

Prinţesa de Wales va participa sâmbătă la parada Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariţie publică din acest an după diagnosticul de cancer şi după operaţia abdominală suferită în ianuarie. Kate a declarat vineri că face "progrese bune" în lupta cu boala, însă tratamentul ei este în curs şi încă va continua câteva luni, relatează BBC.

Economie 2024-06-14 21:15:20

Centrul Infotrafic anunţă restricţii de trafic pe Autostrada Soarelui, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru finalizarea lucrărilor în zona nodului rutier dintre autostrada A2 si autostrada A0. Pe tronsonul kilometric 12-15, circulaţia se închide, fiind stabilite rute alternative.

Economie 2024-07-27 08:01:46

Coreea de Nord a tras trei rachete spre Marea Japoniei, la câteva ore după plecarea din regiune a lui Joe Biden. Președintele SUA a vizitat Asia, printre altele, pentru a-şi reafirma sprijinul pentru Seul şi Tokyo în faţa ameninţării nucleare a Phenianului.

Economie 2022-05-25 09:17:26

Malul Dunării este sufocat de gunoaie. La Galați, în apropierea punctului de trecere cu bacul, dar și de-a lungul falezei, s-au adunat tone de deșeuri aduse de ape, în urma viiturilor din ultimele zile. Peisajul este dezolant. Localnicii speră că autoritățile vor curăța zona cât mai repede. Dacă nu vor face curățenie, operatorii economici care au puncte de lucru pe malul Dunării riscă amenzi de până la 40.000 de lei.

Economie 2025-05-31 07:00:04