"Statele semnatare ale Statutului de la Roma (actul fondator al CPI, semnat de toate statele UE, n.red) sunt obligate să aplice decizia instanţei. Acesta lucru nu este ceva opţional", a indicat Josep Borrell în timpul unei vizite în Cipru. Acelaşi obligaţii le revin ţărilor care aspiră să adere la UE, a completat el.
Citește și
Viktor Orban anunță că-l invită pe Benjamin Netanyahu în Ungaria, chiar dacă pe numele acestuia CPI a emis mandat de arestare"De fiecare dată când cineva nu este de acord cu politica vreunui guvern israelian este acuzat de antisemitism", a remarcat Borrell, cunoscut pentru poziţiile sale foarte critice la adresa Israelului, dar nu întotdeauna împărtăşite de statele UE şi de instituţiile europene, de când armata israeliană a lansat în octombrie anul trecut în Fâşia Gaza o ofensivă sângeroasă în care au fost ucişi până în prezent peste 44.000 de palestinieni, după un atac al mişcării Hamas care a ucis circa 1.200 de persoane în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023.
"Eu am dreptul să critic deciziile guvernului israelian, fie că este vorba despre Netanyahu sau altcineva, fără să fiu acuzat de antisemitism", a mai spus Borrell, care a deplâns faptul că statele "membre ale UE sunt profund divizate în faţa deciziilor Curţii Penale Internaţionale". "Este vorba despre o decizie juridică, nu politică, şi nu are nimic antisemit", a insistat el.
"Atunci când Curtea (Penală Internaţională), creată cu sprijinul clar al multor membri ai UE, a cerut arestarea lui Putin (preşedintele rus Vladimir Putin, n.red), mulţi au aplaudat, iar acum aceleaşi voci rămân tăcute" după ce aceeaşi instanţă a cerut arestarea premierului israelian Netanyahu, a mai remarcat Josep Borrell.
Citește și
Europa, în fața mandatului CPI pentru Netanyahu. Țările care îi pun cătușele și cele care îl primesc pe covorul roșu
