• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-24 22:12:16
  • Sursa:
Statele UE nu au ajuns la un acord privind plafonarea pretului la gaze naturale Imagine

Ţările membre UE şi-au exprimat joi divergenţele de opinie cu privire la o propunere a Comisiei Europene destinată plafonării preţului gazelor naturale, pe care majoritatea celor 27 de state au apreciat-o ca fiind ineficientă, ceea ce le-a obligat să amâne adoptarea altor măsuri de răspuns la criza energetică, informează AFP.

Reuniţi la Bruxelles, miniştrii Energiei au aprobat un text privind achiziţiile grupate de gaze naturale, la care pot participa, voluntar, consorţii de companii, şi un mecanism de solidaritate pentru ţările ameninţate de penurii, precum şi un alt text care simplifică autorizaţiile pentru infrastructurile de energie regenerabilă, transmite Agerpres.

Însă aceste texte nu au putut fi adoptate în mod formal din cauza unui blocaj cu privire la cea de a treia propunere a Comisiei Europene, vizând plafonarea preţului gazelor.

„Adoptarea formală va surveni ulterior, împreună cu acordul politic” cu privire la mecanismul de plafonare, a declarat ministrul ceh al Industriei, Jozef Sikela, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului European. „Discuţiile au fost aprinse cu privire la acest punct, există poziţii foarte divergente, dar dezbaterea abia a început”, a adăugat Jozef Sikela.

Autorităţile de la Praga au convocat o nouă reuniune ministerială pentru mijlocul lunii decembrie, în speranţa că acest dosar va putea fi deblocat înainte de summitul liderilor UE.

„Am stabilit poziţiile cu privire la cele două texte pentru care nu vor mai avea loc negocieri. Cel de al treilea este inacceptabil pentru toată lumea, în forma actuală”, a explicat ministrul belgian Tinne van der Straeten.

Mecanismul controversat propus marţi de executivul comunitar prevede plafonarea, pentru un an, a preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutive şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.

În conformitate cu condiţiile pentru declanşarea plafonului propus de Comisie, acesta nu ar fi intrat în vigoare la finele lunii august, când preţurile au atins un nivel record, ceea ce în opinia susţinătorilor unui plafon face inutil mecanismul propus de Comisie.

„La acest nivel, nu putem vorbi de un plafon. Preţul gazelor ameninţă gospodăriile şi companiile noastre şi am pierdut mult prea mult timp fără rezultate”, a criticat joi ministrul grec Kostas Skrekas, în timp ce omologul polonez Anna Moskwa a catalogat propunerea Comisiei drept „o glumă” şi a cerut o nouă propunere „în zilele următoare”.

Liderii UE au cerut la finele lunii octombrie Comisiei să pregătească un mecanism „temporar” pentru a plafona preţul gazelor, însă cu condiţia expresă ca acest mecanism să nu perturbe aprovizionarea continentului şi nici să nu stimuleze consumul de hidrocarburi, două condiţii cerute de Germania, care este reticentă la orice intervenţie pe piaţă.

„Am primit instrucţiuni foarte clare cu privire la necesitatea de a evita efectele nedorite şi asta este ceea ce am făcut”, s-a apărat joi comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, care a recunoscut că aşteptările şi cerinţele statelor membre erau foarte diferite.

Majoritatea statelor membre UE cer un plafon concret impus preţului gazelor naturale. De cealaltă parte a mesei se află un grup mic de sate membre UE, dar este vorba de ţări puternice conduse de Germania, prima economie europeană. Împreună cu Ţările de Jos, Suedia şi Finlanda, acest grup susţine că un plafon de preţ i-ar face pe furnizori să îşi vândă în altă parte gazele şi de asemenea ar elimina stimulentele pentru reducerea consumului de gaze.

„Chestiunea centrală este să evităm o perturbare a aprovizionării noastre cu gaze”, în faţa concurenţilor cumpărătorilor asiatici care ar oferi preţuri mai mari, a afirmat secretarul de stat în Ministerul german al Economiei, Sven Giegold. „Pe de altă parte, dacă pragul de declanşare este unul mult prea ridicat, mecanismul nu va fi de niciun ajutor. Va trebui găsit un echilibru”, a admis oficialul german.

Un ceas de lux al actorului american Arnold Schwarzenegger s-a vândut pentru suma de 270.000 de euro în cadrul unei licitaţii organizate în țara de origine a fostului campion mondial la culturism. Banii strânși la licitație vor merge în beneficiul iniţiativelor privind clima, a indicat Schwarzenegger Climate Initiative.

Economie 2024-01-19 15:37:42

Rusia a început să construiască structuri antitanc defensive cunoscute sub numele de "dinți de dragon" în jurul orașului ocupat Mariupol, din sudul Ucrainei, potrivit Ministerului Apărării din Marea Britanie.

Economie 2022-11-08 12:20:09

Veniturile realizate de Rusia din exporturile de petrol şi gaze au scăzut cu aproape 40% în luna ianuarie, pe măsură ce plafoanele de preţuri şi sancţiunile occidentale au redus veniturile generate de Kremlin de pe urma celor mai profitabile exporturi ale sale, a anunţat, marţi, Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), informează Reuters.

Economie 2023-02-28 16:41:40

O pisică din Marea Britanie căreia îi place aventura a ajuns să facă un drum dus-întors de circa 225 de kilometri după ce a sărit în maşinile a doi necunoscuţi, notează BBC News.

Economie 2023-06-15 11:45:51

Legendarul arbitru italian Pierluigi Collina consideră că portarii ar trebui să îşi exprime nemulţumirea față de regula loviturii de la 11 metri care, în opinia sa, trebuie schimbată pentru a nu mai permite executantului să poată ataca poarta după ce portarul a apărat, conform Agerpres.

Economie 2025-02-11 18:43:45

O explozie puternică, urmată de incendiu s-a produs vineri dimineață într-un magazin de materiale de construcţii din Botoşani, autoritățile declanșând planul roșu de intervenție. La momentul incidentului, în magazin se aflau peste 100 de oameni - clienți și angajați. Explozia s-a soldat cu 15 răniți, dintre care patru în stare gravă.

Economie 2024-06-07 22:43:07

O „catastrofă de sănătate publică” este iminentă în Gaza, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pe fondul suprapopulării, strămutărilor în masă și deteriorării infrastructurii, transmite Reuters.

Economie 2023-10-31 20:21:33

Republica Moldova a început, marţi, lucrările pentru a-şi legea reţeaua electrică de cea a României şi a-şi reduce dependenţa de energia rusească, de care țara vecină vrea să se emancipeze complet. Proiectul va permite autorităţilor de la Chişinău să se lipsească de termocentrala de la Cuciurgan, amplasată în regiunea Transnistria, care furnizează, în prezent, 70% din necesarul de electricitate.

Economie 2024-04-09 14:40:42