• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-08-03 10:58:34
  • Sursa:
Statele baltice au anuntat ca se vor deconecta de la reteaua electrica ruseasca in 2025 Imagine

Operatorii sistemelor de electricitate ale celor trei state baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au convenit deconectarea reţelelor lor electrice de Rusia şi Belarus şi sincronizarea acestora cu sistemele vest-europene începând din februarie 2025, a anunţat miercuri operatorul lituanian Litgrid, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

Cele trei state baltice foste republici sovietice, acum membre ale UE şi NATO, intenţionau să se deconecteze de la reţeaua rusească de electricitate la finele anului 2025, dar termenul a fost mutat mai devreme în urma unui studiu la care au participat de asemenea experţi polonezi. Însă acest pas va avea un cost de sute de milioane de euro, care va fi acoperit în cea mai mare parte cu fondurile europene.

Teama că Rusia le-ar putea sista furnizarea de energie, într-un context politic tot mai ostil între Moscova şi respectivele state, a contribuit la grăbirea deciziei acestora de a se deconecta de energia rusească, demers pe care l-au iniţiat încă din anul 2007, astfel că au reuşit până în prezent să renunţe la majoritatea importurilor de electricitate din Rusia.

Superstarul britanic Adele a izbucnit în lacrimi după ce a zărit-o pe Celine Dion la concertul ei din Las Vegas, momentul fiind surprins pe video de cineva din public, scrie BBC.

Economie 2024-10-27 17:10:21

Pentru prima dată de la începutul invaziei Rusiei, Ucraina a trimis trupe pentru a cuceri o parte importantă a teritoriului rusesc. Experții occidentali spun că incursiunea de la Kursk este un semn al unei noi strategii a Ucrainei, dar care este riscantă.

Economie 2024-08-13 11:41:25

Delegația Rusiei la Consiliul Drepturilor Omului din cadrul ONU, de la Geneva, a acuzat România că încalcă drepturile minorităților naționale, enumerând romii, maghiarii și rutenii transcarpatici printre „cele mai vulnerabile” minorități. Fără să dea exemple concrete de discriminări, delegația Rusiei s-a rezumat să să voteze împotriva raportului privind drepturile omului în România în cadrul Consiliului. În România, rutenii sunt o minoritate recunoscută oficial și reprezentată în Parlament. În plus, la noi în țară există mai multe organizații ale rutenilor, dintre care una are legături strânse cu Rusia. Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România, care este foarte apropiată de ambasadorul Rusiei la București, pe care îl prezintă ca „fratele mai mare”, cere nici mai mult nici mai puțin decât „autonomia deplină a Rusiei Subcarpatice în cadrul Ucrainei”.

Economie 2023-10-03 16:19:50

Zeci de mii de manifestanţi au mărşăluit luni la Tbilisi, capitala Georgiei, cerând aderarea la Uniunea Europeană a acestei foste republici sovietice din Caucaz, relatează France Presse.

Economie 2022-06-20 23:02:36

Un atac ucrainean cu drone a incendiat, sâmbătă noaptea, un depozit petrolier din regiunea Kursk din sud-vestul Rusiei, la frontiera cu Ucraina, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-28 11:28:49

După trei ani de pregătire, unii dintre absolvenții școlilor post liceale sanitare nu știu să ia tensiunea unui pacient. Acum, după ce spitalele nu mai sunt sub presiunea cazurilor de COVID, managerii vorbesc despre slaba pregătire a personalului angajat pe bază de derogare.

Economie 2022-05-31 11:32:43

Un proiect al Ministerului Educaţiei care vizează procedura de management al cazurilor de violenţă în şcoli şi care se află în dezbatere publică defineşte formele grave de violenţă, dar şi modul în care acestea trebuie gestionate de către reprezentanţii unităţilor de învăţământ şi ai altor instituţii. Printre altele, vătămarea corporală, inclusiv cea din culpă, jignirile, aruncarea cu obiecte, ameninţarea, imobilizarea copilului, instigarea la violenţă sau ură, determinarea sinuciderii şi semnele obscene sunt definite ca forme grave de violenţă. Elevii implicaţi în astfel de acte vor fi obligaţi, conform proiectului, să participe la ore de consiliere şcolară sau psihologică, în caz contrar autorităţile putând cere instanţelor de judecată să emită decizii privind obligarea acestora la consiliere. 

Economie 2023-07-20 13:09:52

Caz de corupție descoperit la Direcția Generală... Anticorupție. Un comisar șef de poliție în cadrul DGA a fost reținut pentru că ar fi luat mită pentru a intermedia două angajări în sistemul sanitar. Este vorba de un post de asistent medical la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, respectiv de asistent medical la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița. Polițistul, spun procurorii, ar fi pretins, în total, 20.000 de euro și a primit jumătate din sumă. 

Economie 2023-02-22 11:20:36