• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-10 23:09:37
  • Sursa:
Starmer il asigura pe Zelenski ca schimbarea guvernului in Marea Britanie nu va afecta sprijinul oferit Ucrainei Imagine

Noul premier britanic Keir Starmer a promis, miercuri, că ţara sa va continua să ofere un sprijin puternic Ucrainei, declaraţie făcută în cursul unei întrevederi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Cei doi lideri au discutat în marja summitului NATO care are loc în capitala americană, la câteva zile după victoria copleşitoare a laburiştilor lui Starmer în alegerile legislative britanice.

„Am spus foarte clar că în ceea ce priveşte Regatul Unit schimbarea guvernului nu schimbă cu nimic sprijinul pe care îl vom oferi”, a declarat premierul Starmer jurnaliştilor după ceea ce a descris ca fiind drept „foarte bună” întrevederea cu preşedintele Zelenski.

„Am fost uniţi în această privinţă când eram în opoziţie şi a fost foarte important pentru mine să pot afirma aceasta faţă în faţă la întâlnire”, a declarat Starmer.

Regatul Unit este un susţinător major al Kievului de la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022.

Unitatea manifestată de britanici în ceea ce priveşte ajutorul acordat Ucrainei contrastează cu tensiunile din clasa politică din Statele Unite, unde republicanii, în frunte cu candidatul lor la preşedinţie Donald Trump pun la îndoială utilitatea colosalei asistenţe militare acordate Kievului.

Premierul britanic va fi primit miercuri la Casa Albă de preşedintele democrat Joe Biden.

El a spus că speră că summitul NATO va transmite un mesaj preşedintelui rus Vladimir Putin, acela că Alianţa este „mai unită ca niciodată şi absolut conştientă în ceea ce priveşte ameninţarea agresiunii ruse”.

Ministrului slovac de externe Juraj Blanar şi-a atras critici severe din partea preşedintelui ţării Zuzana Caputova după ce în acest weekend s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Lavrov în Turcia, relatează duminică dpa.

Economie 2024-03-03 20:34:58

Trecerea la ora de iarnă 2022 a avut loc în noaptea de sâmbătă, 29 octombrie, spre duminică, 30 octombrie 2022. România este una dintre cele 76 de țări care respectă această schimbare de oră, dar multe altele au ales să nu mai facă acest lucru, din diverse motive.

Economie 2022-10-30 09:54:22

Un poliţist a fost prins de paznicul unui magazin din comuna Şelimbăr în timp ce încerca să plece de la cumpărături cu produse în valoare de 52 de lei pe care nu le achitase. Agentul, care lucrează în Sibiu și se afla în timpul liber, este acuzat de furt, a anunţat joi seara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, Elena Welter.

Economie 2022-06-03 02:03:15

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, îl acuză pe Nicușor Dan că nu a demarat proiecte noi în timpul administrației sale și „trăieşte din proiectele lăsate la cheie şi fondurile europene atrase de Gabriela Firea”.

Economie 2024-04-01 10:12:33

Uniunea Europeană şi NATO au semnat marţi o nouă declaraţie comună - a treia, după cele din 2016 şi 2018 - pentru a continua să-şi dezvolte cooperarea, în contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, transmit EFE şi dpa, potrivit Agerpres.

Economie 2023-01-10 15:01:55

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că în România faptele de violență sunt în "număr extrem, extrem de mare", anul trecut numărul acestor acte fiind de 80.000. În acest context, ministerul propune extinderea ordinului de protecție "la orice tip de violență în societate pentru orice tip de agresor."

Economie 2023-09-26 12:43:09

Mark Sheehan, chitaristul trupei irlandeze The Script, a murit în spital la vârsta de 46 de ani, informează The Guardian.

Economie 2023-04-15 10:08:56

Statele Unite au atacat două depozite subterane de armament ale rebelilor houthi în Yemen, a anunțat Comandamentul Central al armatei americane.

Economie 2025-01-09 10:56:01