• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-13 08:00:04
  • Sursa:
„Stam intinse pe podea pana cineva ne cumpara”. Abuzurile socante la care sunt supuse menajerele in Emiratele Arabe Unite Imagine

Femeile care caută să se angajeze ca lucrătoare casnice în Emiratele Arabe Unite susțin că sunt ținute cu forța și abuzate luni de zile în spații de cazare mizerabile, în timp ce recrutorii lor le vând prin aplicații și pe rețelele sociale, potrivit The Guardian.

Într-o serie de interviuri realizate pe durata mai multor ani, 14 femei din estul Africii și din Filipine au povestit prin ce întâmplări au trecut cu agențiile de recrutare, care, printre altele, au refuzat să le dea de mâncare, le-au ținut captive și le-au tratat violent.

Există dovezi care arată că femeile sunt exploatate într-un mod care amintește de sclavie, potrivit unui expert. Angajatorii plătesc mai puțin pentru serviciile oferite de lucrătorii domestici de culoare și li se spune că nu sunt obligați să le pună la dispoziție locuri de dormit adecvate.

Femeile au povestit ce lucruri trebuie să îndure în timp ce așteaptă să fie acceptate de un angajator – un proces care poate dura câteva luni de zile – care mai apoi le poate trimite înapoi la agențiile de recrutare oricând doresc.

„În momentul în care am aterizat, personalul agenției ne-a luat pașapoartele. Apoi, ne-am dus într-o casă. Într-o sigură cameră mică dormeau opt sau nouă dintre noi. Nu ne era permis să folosim telefoanele mobile”, a spus una dintre victime care provenea din Filipine și fusese recrutată de o agenție din Emiratul Ajman. „Stăm împreună pe podea până cineva ne cumpără.”

Multe dintre femeile intervievate se așteptau ca, odată ajunse la Dubai, să înceapă imediat să lucreze pentru un angajator. În schimb, ele erau ținute cu forța în locurile de cazare puse la dispoziție de agențiile de recrutare cu lunile de zile fără a avea un salariu cu care să își susțină familiile de acasă.

Angelica Pine (28 de ani) susține că a fost ținută patru luni de o agenție în 2019 și atacată violent de una dintre angajate. „Stă prost cu nervii. A dat cu piciorul în mine, m-a aruncat în camera ei, m-a tras de păr, m-a plesnit peste față și mi-a luat lucrurile personale, ca de exemplu telefonul mobil”, a povestit Pine.

Unele dintre victimele contactate de The Guardian au reușit să se întoarcă în țările lor de origine, primind ajutor de la ambasadele lor, dar altele sunt încă blocate în locurile de cazare ale agențiilor.

O femeie de 34 de ani din Kenya a spus că ar vrea să își părăsească angajatorul, dar că a rămas blocată în Emirate. Ea a spus că este extenuată pentru că lucrează 18 ore pe zi fără nicio zi de odihnă pentru un salariu de 327 de dolari pe lună.

Angajatorul ei a instalat camere de supraveghere în dormitorul ei, iar când i-a rugat pe recrutorii ei să o ajute să plece, aceștia au acuzat-o că „creează dramă”.

Agențiile de recrutare din Emirate postează deseori poze cu femeile pe care le vând online: există zeci de astfel de reclame pe Facebook, Instagram și TikTok, unde femeile apar în poze, împreună cu datele lor personale. Tot aici, persoanele interesate de serviciile lor lasă comentarii și întreabă despre prețuri.

„Personalul te forțează să porți un hijab, apoi te filmează”, a explicat Nia (27 de ani) din Kenya. „Dacă cuiva îi place profilul tău, vin la birou și dai un interviu live. Nu ai altă opțiune; îți trebuie un job.” Nia a stat trei luni închisă într-o locație din Dubai unde agenția ei le ținea în 2021 pe femei.

Pe siteul uneia dintre agențiile de recrutare, salariul unei menajere de culoare (735 de dolari pe lună) este mai mic decât cel al unei filipineze (952 de dolari pe lună). De asemenea, dacă menajera provine din Africa, angajatorului nu i se cere să îi pună la dispoziție o cameră separată în care să doarmă.

„Este greu de știut de unde să începi. Ce e mai rău: că stabilești prețuri diferite pentru oameni în funcție de rasă și naționalitate, că promiți că vei aduce o femeie la (angajator) acasă prin livrare în aceeași zi cu Uber sau că susții că angajații din Africa nu au nevoie de dormitoare?” a spus James Lynch, codirector al FairSquare, o organizație non-profit care apără drepturile omului.

„Există o legătură strânsă între practicile de dezumanizare din procesul de recrutare și abuzuri în general”, a spus Lynch. „Mai simplu spus, cu cât angajații și agenții de recrutare recunosc mai puțin umanitatea lucrătorilor domestici, cu atât mai puțin se vor simți obligați să îi trateze cu demnitate și respect.”

Poliţistul din Giurgiu filmat în timp ce agresează fizic şi verbal copii instituţionalizaţi are 30 de ani şi o experienţă de patru ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, Ramona Stan.

Economie 2023-10-06 15:15:53

Autoritățile din Republica Moldova au anunțat, miercuri, că au găsit resturile unei rachete pe teritoriul țării, la aproximativ 4 kilometri de granița moldo-ucraineană, transmite presa de peste Prut.

Economie 2024-10-16 14:57:37

Nicuşor Dan a anunțat că trei pasaje subterane din București vor intra într-un process de rebilitare anul viitor.

Economie 2024-12-28 20:04:34

Când bursele s-au prăbușit vineri, 4 aprilie, Donald Trump a părăsit Washington, DC. El nu a mers la New York pentru a se consulta cu Wall Street. Nu a mers la Dover, Delaware, pentru a fi prezent la repatrierea trupurilor neînsuflețite a patru militari americani, uciși într-un accident în timp ce slujeau în Lituania. În schimb, a mers în Florida, unde și-a vizitat stațiunea de golf Doral, care găzduia turneul LIV Golf susținut de Arabia Saudită, și a rămas la clubul său din Mar-a-Lago, unde stăteau și mulți fani și sponsori ai turneului. Afacerile sale private au avut prioritate asupra afacerilor națiunii, scrie Anne Applebaum într-o analiză pentru The Atlantic.

Economie 2025-04-18 12:44:25

Incendiul din California, izbucnit săptămâna trecută, și-a dublat intensitatea în ultimele 24 de ore, ajungând să mistuie aproximatic 650 de hectare. Flăcările se extind spre pădurea Mariposa cu arbori giganţi din Parcul Naţional Yosemite, în California, unde sunt 500 de sequoia dintre care unii cu o vechime de 2.000 de ani, scrie BBC.

Economie 2022-07-11 09:06:05

Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse.

Economie 2024-12-25 21:38:39

O navă norvegiană, M/V Swan Atlantic, a fost lovită luni de un „obiect neidentificat” în Marea Roşie, a anunţat proprietarul său, în contextul în care mai mulţi giganţi mondiali ai transportului maritim au suspendat orice tranzit în zonă din cauza atacurilor rebelilor houthi din Yemen.

Economie 2023-12-18 15:38:45

Ucraina are nevoie de 60 de lansatoare de rachete multiple – mult mai multe decât numărul promis până acum de Regatul Unit și SUA – pentru a avea șansa de a învinge Rusia, spune consilierul prezidențial Alexei Arestovici, potrivit The Guardian.

Economie 2022-06-07 10:28:32