• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-29 17:45:05
  • Sursa:
Sporurile si primele pentru bugetari in anul 2023 nu vor putea depasi nivelul celor din luna decembrie 2022 Imagine

Sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, primele celelalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, vor fi menţinute şi în 2023 pentru salariaţii din sistemul bugetar, dar cel mult la nivelul acordat în luna decembrie 2022, se arată în Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată marţi de Ministerul Finanţelor.

Potrivit sursei citate, aplicarea acestei măsuri va fi valabilă doar "în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

O altă prevedere se referă la menţinerea, în anul 2023, a cuantumului indemnizaţiei de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2022, în timp ce munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător.

În schimb, "pentru personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională care desfăşoară activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare în luna iunie 2017, asigurându-se astfel o continuare a măsurilor adoptate în acest sens începând cu anul 2014", se menţionează în Ordonanţă.

"Aceste drepturi urmează a se acorda în limita de 3% din suma soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, la nivel de ordonator principal de credite. În cazul poliţiştilor de penitenciare, limita de 3% se stabileşte la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor", notează ministerul de resort.

În acelaşi timp, Ordonanţa prevede că, anul viitor, nu vor fi acordate bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă, reglementate de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, şi nici a premiilor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017.

Totuşi, "prin excepţie, în anul 2023 se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia, cu încadrarea în alocarea bugetară", se arată în documentul citat de Agerpres.

Anul viitor nu se vor acorda ajutoare şi plăţi compensatorii la pensionare, dar se menţin anumite categorii de drepturi de care beneficiază personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul brut, la nivelul lunii decembrie 2022.

În ceea ce priveşte angajările din sistemul bugetar, numărul maxim de posturi finanţat, în anul 2023, din fonduri publice de către instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, va fi stabilit "astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condiţiile legii cu încadrarea în cheltuielile de personal". Astfel, ordonatorii de credite vor stabili numărul maxim de posturi care se finanţează, cu respectarea bugetului alocat cheltuielilor de personal.

"(...) pentru a avea un tratament unitar în ceea ce priveşte plata drepturilor de natură salarială şi a sumelor reprezentând daune-interese moratorii, stabilite prin hotărâri judecătoreşti, este necesar ca şi plata sumelor stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2023, să se realizeze după o procedură similară celei stabilită pentru hotărârile judecătoreşti devenite executorii până la data de 31 decembrie 2022", conform actului normativ.

Ungaria va achiziţiona de la Israel unul din cele mai moderne sisteme de radar din lume, a declarat miercuri seara pe postul de ştiri Hir TV ministrul ungar al apărării, Kristof Szalay-Bobrovniczky, transmite MTI.

Economie 2022-11-24 11:22:28

Peste un milion de locuințe din Ucraina au rămas fără curent, în urma recentelor bombardamente rusești asupra infrastructurii energetice a țării. Concomitent, tot mai multe scene de jaf și furturi au fost raportate în ultimele zile în Herson. Conform oficialilor ucraineni, soldații ruși au început să fure mașinile civililor ucraineni, în încercarea de a fugi din oraș cu ajutorul bacurilor și barjelor care fac legătura între cele două maluri ale Niprului, în condițiile în care podul strategic Antonovski a fost grav avariat de bombardamente. Între timp, în retorica acuzațiilor reciproce apare ideea de „bombă murdară”, iar ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a luat legătura cu mai mulți omologi din NATO, după mai multe luni de tăcere.

Economie 2022-10-24 03:47:43

Președintele Klaus Iohannis a participat, marți, la o nouă rundă de consultări politice în format restrâns cu lideri globali aliați, în contextul continuării conflictului militar declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Șeful statului a subliniat, în cadrul teleconferinței, că Rusia trebuie să înceteze atacurile care țintesc porturile Ucrainei de pe Dunăre, foarte aproape de granița cu România. Iohannis susține că acestea reprezintă crime de război.

Economie 2023-10-03 19:33:36

Există „o oportunitate extraordinară” în următoarele luni ca Israelul să îşi normalizeze relaţiile cu vecinii săi arabi, a declarat sâmbătă secretarul de stat al SUA Antony Blinken, subliniind totodată necesitatea creării unui stat palestinian, transmite Reuters.

Economie 2024-02-17 18:02:12

În evaluarea de mari dimineață a războiului, ministrul britanic al Apărării transmite că forțele armate ucrainene au intensificat ritmul tirurilor de artilerie în sudul Ucrainei, iar loviturile de precizie cu rază lungă de acțiune au continuat să întrerupă rutele de aprovizionare ale Rusiei. 

Economie 2022-08-30 11:42:32

Mii de oameni au participat la acțiunea numită „Marea Horă a Unirii Neamului” din parcul Tineretului, organizată la îndemnul lui Călin Georgescu. Acesta a fost și el prezent, pentru scurt timp, iar apoi a plecat spre Parcul Carol, unde a depus o coroană de flori. Totodată, în parcul Tineretului a fost și liderul AUR, George Simion. Acțiunea s-a încheiat în jurul orei 13.45, când mai mulți oameni au plecat spre Piața Victoriei, unde se desfășura și un protest față de „ordonanța trenuleț”. Numărul jandarmarilor prezenți în fața Guvernului a fost suplimentat, mai ales după ce un grup de susținători ai lui Georgescu s-a îmbrâncit cu forțele de ordine. Unii dintre protestatari au aruncat cu sticle și obiecte metalice, iar un bărbat a aruncat o petardă.

Economie 2025-01-25 07:11:35

Legea din România are mai multe lacune în ceea ce privește finanțarea campaniei electorale pentru candidații care provin din partide și candidații independenți, deopotrivă. Sunt cheltuiți „foarte mulți bani” înainte de începutul campaniei electorale, dar publicul nu are acces (în cazul candidaților independenți) sau are acces prea târziu (în cazul candidaților care provin din partide) la aceste date. În același timp, finanțarea excesivă a partidelor din bugetul de stat este „problematică”. 

Economie 2024-11-01 15:18:35

Unul dintre cele mai mari spitale de urgență din Capitală, Spitalul Sfântul Pantelimon, se confruntă cu o criză acută de medici în secția de Terapie Intensivă, punând în pericol asigurarea gărzilor din luna martie. Într-un document oficial trimis către Ministerul Sănătății, conducerea spitalului avertizează că pacienții în stare critică ar putea să nu mai fie primiți, iar cei deja internați ar putea rămâne fără îngrijire adecvată.

Economie 2025-02-25 21:08:24