În afară de rezultate, conducătorii clubului botoșănean își doresc și un joc spectaculos din partea formației pregătite de Leo Grozavu.
„Au fost patru victorii acasă foarte importante și s-a văzut nivelul jocului de la meci la meci. Ceea ce vreau eu, este un joc, un fotbal modern, un joc agresiv, un fotbal care să îi placă în primul rând publicului spectator,” a spus Cornel Sfaițer, președintele FC Botoşani.
În următoarea etapă a Ligii I de fotbal, FC Botoşani se va deplasa la Cluj, pentru duelul cu Universitatea.
