"Mi-a plăcut foarte mult, după o zi foarte grea, a fost extrem de relaxant și foarte viu, dinamic, a meritat pe deplin", a spus după spectacol, o tânără. "Foarte bună muzica, foarte bune prelucrările, unele mai abstracte decât celălalte, ce-i drept, însă foarte bune prelucrările", a afirmat un alt spectator.
Biletele s-au epuizat cu o jumătate de oră înainte de începerea concertului, aşa că mulţi spectatori au stat în picioare.
"Eu am mai văzut Maria Tănase acum 7-8 ani la București, dar parcă a fost mai vibrant, mai plin, publicul mai cald și e foarte emoționant, cred, ca să vezi melodiile vechi într-o interpretare nouă, e minunat", a spus şi Tudor Giurgiu, directorul TIFF.
Violonistul de origine română a fost și el încântat de primirea de la Cluj. "Cred că aici, în Ardeal, există o conexiune mai strânsă cu restul Europei și un gust mai sofisticat, mai subtil", a declarat acesta.
Proiectul, spune artistul, a fost inspirat de legendara Maria Tănase, iar spectacolul a durat o oră şi jumătate.
