Măsuri de securitate fără precedent
Autorităţile se asigură că totul va decurge fără probleme din momentul în care suveranul pleacă de la Palatul Zarzuela, după depunerea jurământului din Camera Deputaţilor, şi până la apariţia noului cuplu regal în balconul Palatului Regal de la Madrid. Traseul pe care îl va parcurge alaiul regal are doar opt kilometri, dar forţele de ordine sunt în alertă, pentru că se aşteaptă la proteste din partea celor care vor abolirea monarhiei.
Regele Felipe al VI-lea şi regina Letiţia, alături de cele două fiice, pleacă de la Palatul Zarzuela către Camera Deputaţilor, unde se desfăşoară primul şi cel mai important moment al zilei: noul suveran al Spaniei depune jurământul. Ultima bucată a acestui drum este parcursă de noii regi pe jos, pentru a primi onorurile militare.
Agenţii de securitate sunt în alertă din cauza unor posibile manifestaţii împotriva monarhiei, dar şi din cauza traseului dificil pe care îl va parcurge coloana oficială.
După depunerea jurământului, noii suverani ai Spaniei se vor îndrepta către Palatul Regal, parcurgând bulevardele şi pieţele centrale ale Madridului - printre care faimoasele Gran Via şi Piaţa Spania, până la Palatul Regal.
Gran Via este principala arteră din centrul Madridului şi principalul loc prin care va trece coloana oficială cu noii regi. Este şi locul care produce bătăi de cap serviciilor de securitate - strada este îngustă, având doar câte două benzi pe fiecare sens, iar de o parte şi de alta sunt foarte multe clădiri, cu mii de ferestre, care trebuie verificate şi monitorizate.
Limuzina cu care circulă Regele Felipe al VI-lea, Regina Letiţia şi fiicele lor - prinţesa Leonor de Asturia şi infanta Sofia, va parcurge cu viteză redusă cei opt kilometri care despart Camera Deputaţilor de Palatul Regal, pentru ca mulţimea să poată saluta familia regală.
La Palatul Regal primesc onorurile Gărzii Regale. Ei urcă apoi la balconul palatului unde, alături de foştii regi Juan Carlos şi Sofia, vor saluta mulţimea prezentă.
Ziua proclamării noului suveran se încheie cu o recepţie oficială la Palatul Regal.
