• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-10 16:15:41
  • Sursa:
Sorin Grindeanu: "Noul Guvern trebuie sa vina in Parlament in iunie si sa-si asume raspunderea pentru eliminarea pensiilor speciale" Imagine

Prim-vicepreşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că noul Guvern trebuie să vină în Parlament în luna iunie şi să îşi asume răspunderea pe legea pentru eliminarea pensiilor speciale, transmite News.ro.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni în Congresul Seniorilor liberali că deşi PNL nu a stat la originea pensiilor speciale, vor acţiona solidar pentru corectarea acestui dezechilibru.

"Noi milităm pentru aplicarea principiului contributivităţii, care nu anulează pensiile mari, dimpotrivă", a mai spus preşedintele liberal. 

Preşedintele PNL s-a referit la reformele pe care le avem de realizat în domeniul pensiilor speciale şi a sistemului de pensii în general.

”Fără îndoială, o astfel de reformă se impune şi asa cum ne-am asumat, o vom face. Vreau să subliniez şi să atrag atenţia asupra unui lucru foarte important: deşi PNL nu a stat la originea pensiilor speciale, vom acţiona solidar pentru corectarea acestui dezechilibru din sistemul de pensii. Soluţia la această stare de fapt este să venim cu modificări legislative prin care să corectăm situaţia, nu ura va aduce echilibru în sistem, ci deciziile tehnice concrete. Şi aici poziţia noastră este una foarte clară. Noi milităm pentru aplicarea principiului contributivităţii. Acest principiu nu anulează pensiile mari. Dimpotrivă. Dar ideea de echitate în sistemul de pensii, din perspectiva PNL, nu ţine de uniformizarea pensiilor, discurs care se mai aude, din păcate, în spaţiul public, ci de aşezarea lor pe merit. Acest lucru este valabil nu doar pentru pensiile speciale, ci pentru întregul sistem de pensii din România. România are astăzi aproape 4,8 milioane de pensionari, iar tuturor acestor oameni trebuie să le oferim un sistem just de recompensare a muncii lor”, a spus premierul.

Preşedintele PNL a arătat că puncţul de pensie a crescut din 2019, când PNL a preluat guvernarea, şi până acum cu mai bine de 500 de lei, de la 1.265 de lei la 1.785 de lei.

”Asta înseamnă o creştere de mai bine de 41 la sută în circa trei ani, dacă luăm în calcul că ultima decizie de mărire a pensiilor s-a produs prin decizia asumată la nivelul Coaliţiei şi la nivelul Guvernului. Mai mult, în baza fondurilor europene atrase de ministrul liberal al Investiţiilor şi Fondurilor Europene, am reuşit să susţinem programe precum: Sprijin pentru România, în baza căruia mai bine de 2,4 de persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate beneficiază de un voucher în valoare de 250 de lei la două luni, carduri în valoare de 1400 de lei pentru plata facturilor la energie de care vor beneficia peste 2 milioane de persoane, pachete cu alimente pentru categoriile vulnerabile, oferită o dată la șase luni, la un număr de 1,18 milioane de români şi care conţin 12 alimente de bază, produse româneşti, ajutoare pentru rechizite şi îmbrăcăminte pentru copiii din mediile defavorizate, în valoare de 500 de lei”, a spus Ciucă.

Premierul a menţionat că au noi programe în derulare, iar unul dintre acestea, tot prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, care a lansat în dezbatere publică proiectul european pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative - în valoare de 80 milioane euro.

”Beneficiarii sunt persoanele de peste 65 ani, fără sprijin din partea familiei şi care au venituri atât de mici, încât sunt expuse riscului sărăciei şi excluziunii sociale. Există aproape un milion de persoane vârstnice care corespund acestor criterii, dar numai 12.500 de oameni beneficiază de îngrijire specializată. Beneficiile sunt că vom reuşi să finanţăm construirea şi reabilitarea de locuinţe sociale, furnizarea de servicii specifice la domiciliu sau în centrele de zi, îngrijire medicală, terapii de recuperare, consiliere psihologică şi juridică”, a mai spus Ciucă.

O femeie de 83 de ani şi un bărbat de 50 de ani, mamă și fiu, au fost găsiți morți, joi, într-o locuinţă situată pe strada Banului din municipiul Slatina.

Economie 2023-03-02 20:53:38

Mai multe explozii puternice și un incendiu de amploare au fost semnalate marți dimineața în orașul Djankoi din Crimeea ocupată, pe un aerodrom militar unde Rusia are staționate elicoptere de atac, potrivit unor canale Telegram afiliate Moscovei.

Economie 2024-04-17 10:08:04

Suntem în ziua cu numărul 416 a războiului din Ucraina. Șeful grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, spune că ofensiva în Ucraina ar trebui să înceteze. Acesta a îndemnat autoritățile rusești să anunțe terminarea "operațiunii militare speciale" și să se concentreze exclusiv pe apărarea teritoriilor cucerite până acum. Între timp, autoritățile ucrainene continuă să caute supraviețuitori sub dărâmăturile blocurilor lovite cu rachete rusești la Sloviansk. Cel puțin nouă oameni, printre care și un copil de doi ani, au murit aici, iar 21 au fost răniți. Președintele Volodimir Zelenski a numit Rusia un "stat malefic" și a spus că victoria în acest război este o datorie a Ucrainei pentru întreaga umanitate. 

Economie 2023-04-15 21:03:11

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că informaţii privind eventuale modificări referitoare la participarea social-democraţilor la negocierile pentru formarea unei coaliţii vor fi prezentate de preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, cel care a transmis că PSD nu mai intră la guvernare.

Economie 2024-12-20 23:03:15

Reprezentanții Avocatului Poporului au mers în inspecție la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București, după ce Sindicatul Europol a făcut publice mai multe imagini cu condițiile insalubre în care sunt cazați studenții.

Economie 2022-10-26 15:32:21

Caută Putin o cale de ieșire din război sau reîncepe ofensiva? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.

Economie 2023-02-07 08:00:22

Elon Musk pur și simplu nu se poate abține, scrie Politico. Când nu se ia la ceartă cu republicanii de top, proprietarului X, aliat al lui Donald Trump, îi place să-și petreacă timpul intervenind în treburile guvernelor străine, fapt care a produs reacții dure ale liderilor internaționali.

Economie 2025-01-08 18:12:28

Un nou documentar difuzat de HBO susține că a rezolvat una dintre cele mai mari mistere din lumea criptomonedelor: identitatea reală a inventatorului Bitcoin. Potrivit realizatorului documentarului, ar fi vorba despre Peter Todd, un expert cripto din Canada, scrie BBC.

Economie 2024-10-10 07:00:23