• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-23 15:30:04
  • Sursa:
Sorin Grindeanu, catre colegii din Guvern despre accesarea fondurilor europene: Daca nu se grabesc, o sa le iau banii Imagine

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, a vorbit vineri, într-o vizită la Podul suspendat care va lega Brăila de Tulcea, despre absorbţia de fonduri europene. Oficialul a spus că ministerul său a reuşit să cheltuiască toti banii europeni şi le transmite colegilor din Guvern că, dacă nu se grăbesc, o să le ia banii, transmite News.ro.

”Până la sfârşitul anului trebuie cheltuite toate sumele, fiindcă altfel vor fi daţi înapoi banii la Bruxelles. Ministerul Transporturilor a avut pe exerciţiul financiare 2014-2020, care are această regulă de n plus 3, adică până la finalul anului acesta de a accesa 4,5 miliarde, pe fonduri europene nerambursabile, i-am accesat pe toţi, am terminat aceste sume în aprilie. Am mai cerut şi am primit încă 10%, adică 450 de milioane de euro, îi terminăm şi pe aceşltia foarte repede, undeva în august, o să mai cerem, pentru că mai bine accesăm aceste sume decât să le trimitem înapoi la sfârşitul anului”, a afirmat Grindeanu.

”Le transmit exact ce am spus: nu cheltuie, o să cheltuim noi”, a mai spus Grindeanu.

Oficialul s-a aflat vineri într-o nouă vizită la lucrările Podului suspendat de la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa, care va fi dat în circulaţie pe 6 iulie, potrivit declarațiilor sale. „Am hotărât împreună cu colegii, şi cu autorităţile publice locale, şi cu colegii de la CNAIR, şi cu antreprenorul sau companiile care au lucrat aici, pentru că nu e vorba doar de una singură, ca darea în circulaţie să fie făcută cât de repede putem şi asta înseamnă 6 iulie. În 6 iulie vom putea să dăm în circulaţie, pe varianta Măcin. Lucrările sunt în proporţie de aproape 100% finalizate. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct. În rest, toate sunt finalizate”, a declarat Sorin Grindeanu după o vizită la podul de la Brăila, conform Agerpres. 

Consilierul de stat Mădălina Turza a fost demisă din guvern de premierul Marcel Ciolacu. Turza era consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului și conducea Departamentul pentru responsabilitate socială comunitară şi grupuri vulnerabile. Într-un mesaj publicat pe Facebook, aceasta spune că decizia este „este o chestiune de ”simetrie” politică legată de scandalul azilelor de bătrâni”.

Economie 2023-07-13 16:04:02

O mașină din Cluj-Napoca a fost distrusă de angajații Regiei Domeniului Public la scurt timp după ce au ridicat-o, pentru că ar fi fost parcată neregulamentar.

Economie 2023-09-29 00:38:40

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulțumit României pentru ajutorul oferit în domeniul energiei, în cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Economie 2022-11-10 17:42:57

Peste jumătate dintre europeni îl consideră pe președintele SUA, Donald Trump, un „dușman al Europei”, potrivit unui sondaj realizat în cele mai mari opt țări din UE și în Danemarca, informează Politico.

Economie 2025-03-20 20:48:12

Au apărut imagini cu exploziile produse la conductele Nord Stream. Germania, Danemarca și Suedia sunt convinse că fisurile sunt rezultatul unor acte de sabotaj. Aceste țări nu dau vina pe cineva anume, în schimb Polonia acuză direct Rusia că a pus bombe pe propriile conducte, ca parte a unui atac hibrid asupra Europei. Același lucru este spus și de mai mulți experți. Americanii recunosc și ei că s-ar putea să fie sabotaj, dar spun că un asemenea gest nu ar fi în interesul nimănui. Rusia a anunțat că a dechis o anchetă pentru „act de terorism internaţional”.

Economie 2022-09-28 22:59:55

Statele Unite urmăresc un balon de mare altitudine care zboară deasupra părţii de vest a ţării, au declarat vineri oficiali americani pentru CBS News.

Economie 2024-02-24 09:39:50

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a aprobat cererea de suspendare din funcţie a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 3, după neregulile depistate la cămine de bătrâni din Voluntari, până la finalizarea anchetei şi lămurirea situaţiei.

Economie 2023-07-07 23:49:59

Kievul este „un oraș rusesc”, în care oamenii „gândesc și vorbesc rusește”, afirmă vicepreședintele Consiliului de Securitate a Rusiei, Dmitri Medvedev, în replică la declarațiile tot mai insistente din ultima perioadă ale Ucrainei, potrivit cărora va recupera Crimeea, scrie agenția TASS.

Economie 2022-11-20 18:50:54