• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-09 16:55:50
  • Sursa:
Sondaje: Rishi Sunak este favorit sa devina noul prim-ministru al Marii Britanii Imagine

Cursa pentru funcția de șef al Partidului Conservator și pentru cea de prim-ministru al Marii Britanii începe să devină tot mai acerbă, în condițiile în care un număr mare de conservatori, foști membri ai guvernului mulți dintre ei, și-au anunțat candidaturile, după plecarea lui Boris Johnson. Favoritul pare să fie Rishi Sunak, fostul ministru de finanțe, el fiind preferat de o majoritate a membrilor partidului, scrie Euronews.

Fostul ministru de finanțe a obținut sprijinul unui număr mare de parlamentari britanici imediat după anunțul candidaturii. Sunak este candidatul preferat și de membrii obișnuiți ai partidului conservator, un sfert dintre aceștia susținându-l, conform celui mai recent sondaj.

Pe locul doi este Liz Truss, actuala șefă a diplomației britanice, pe care o susțin 21% dintre membrii de partid. Truss nu și-a anunțat, însă, candidatura, până acum.

Sunak și-a anunțat candidatura vineri, într-un clip video în care a promis că se va confrunta cu problemele economice cu ale țării dând dovadă de „onestitate, seriozitate și determinare”.

El a devenit ministru de finanțe în februarie 2020, înlocuindu-l pe Sajid Javid, care demisionase cu doar două luni înainte de victoria conservatorilor în alegerile din decembrie 2019. Sunak a fost lăudat pentru pachetul de recuperare economică post-Covid și pentru faptul că măsurile sale în domeniul pieței muncii au evitat șomajul în masă.

Sunak este, însă, criticat dur pentru un scandal de corupție în care este implicată soția sa și pentru încălcări ale restricțiilor anti-Covid. De asemenea, bugetul promovat de el în 2021 a dus la creșterea nivelului taxelor la cel mai mare nivel din 1950, deși promisese scăderea taxelor.

Sunak este, de asemenea, un votant și susținător al Brexit-ului.

Citiți și: „Boris Goneson”. Internetul a fost inundat de meme cu premierul britanic după anunțul că-și dă demisia

Un tablou rar al artistului stradal Banksy, inspirat dintr-o creaţie celebră a pictorului scoţian Jack Vettriano, decedat recent, a fost vândut cu aproape 4,3 milioane de lire sterline (peste 5 milioane de euro), a anunţat casa de licitaţii Sotheby's.

Economie 2025-03-05 11:26:00

Slovacia va trimite aproape 500 de soldaţi pentru a ajuta poliţia de frontieră să controleze afluxul în creştere de migranţi, în special sirieni, care vin dinspre Ungaria şi încearcă să ajungă în statele mai bogate din vestul Europei, a declarat miercuri premierul slovac, Ludovit Odor, potrivit Reuters.

Economie 2023-09-06 22:26:50

Prezentat ca fiind „orașul viitorului” din Qatar, Lusail a început să se ridice în 2006, cu mult înainte ca țara să fie desemnată gazda Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, dar cu greu se găsea vreo persoană care să fi vizitat locația înainte ca marele stadion Lusail să devină principala atracție a turneului, scrie CNN.

Economie 2023-04-30 08:00:30

Germanii susţin cu o majoritate de 52% decizia controversată a liderului creştin-democrat Friedrich Merz de a încerca să treacă prin parlament reformele imigraţiei cu sprijinul partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreapta), indică un sondaj de opinie realizat la comanda agenţiei de presă dpa şi publicat miercuri, informează Agerpres.

Economie 2025-02-05 16:58:47

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că România nu mai poate funcționa pe bază de intervenții și a menționat, în acest context, că ar fi nevoie ca acțiunile de lobby să fie reglementate din punct de vedere legal. 

Economie 2023-09-27 16:41:21

Actorul american Kevin Spacey, judecat la Londra, unde este acuzat de mai multe agresiuni sexuale, a vorbit pentru prima dată, joi, la procesul său, afirmând că este un „mare amator de flirturi”, dar negând orice comportament agresiv, relatează presa internaţională. „În mintea mea, a fost romantic”, a declarat actorul ca răspuns la acuzațiile de agresiune sexuală, scrie BBC.Starul în vârstă de 63 de ani, judecat de la sfârşitul lunii iunie, a pledat nevinovat la cele 12 acuzaţii de agresiune sexuală asupra a patru bărbaţi. Faptele s-ar fi petrecut între 2001 şi 2013, inclusiv din 2004, când era director al teatrului Old Vic din Londra, iar victimele aveau la data presupuselor abuzuri între 20 şi 30 de ani, scrie News.ro.

Economie 2023-07-13 20:32:13

Şase persoane au fost ucise într-un atac israelian care a vizat miercuri seară un centru de salvare al Hezbollah în centrul Beirutului, potrivit Ministerului libanez al Sănătăţii şi unei surse apropiate mişcării islamiste libaneze, informează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-10-03 07:18:35

O femeie din Cluj-Napoca, care intrase în stop cardiac, a fost salvată chiar de polițistul din dreapta, care o examina pentru obținerea permisului de conducere. Acesteia i se făcuse rău la volan, la doar două minute după ce începuse traseul de examen. Agentul a apăsat imediat frâna de urgență, a coborât-o pe femeie din mașină și a început procedeul de resuscitare. În ajutor i-a sărit un alt bărbat, care s-a dovedit ulterior chiar soțul femeii. 

Economie 2023-10-11 17:19:23