• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2015-01-14 16:04:50
  • Sursa:
Solutii de la Guvern pentru cei care isi doresc o locuinta mai mare Imagine

 

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a declarat, miercuri, că lărgirea "cadrului de acces" la "Prima Casă" este în discuţie în cadrului ministerului şi va fi analizată la sfârşitul lunii februarie în Guvern.

Vâlcov a dat ca exemplu de modificare includerea în program a persoanelor care au o locuinţă, dar doresc să cumpere una mai mare.

"Au existat solicitări de la persoane care au achiziţionat o primă casă, doresc să treacă la un apartament, să spunem, de la o garsonieră, de la un apartament cu două camere la un apartament cu trei camere, respectiv cu patru camere, şi atunci nu ar mai fi "Prima Casă". Trebuie să găsim şi pentru dumnealor o soluţie, astfel încât cât mai multe persoane să poată aplica", a spus Vâlcov.

El a precizat că proprietarii de imobile vor putea lua parte la program în condiţiile în care vând imobilul deţinut.

Vâlcov a adăugat că, din câte cunoaşte, anul trecut, niciun român, rezident în străinătate, nu a solicitat cumpărarea de locuinţe prin acest program.