Pentru tratamentul cancerului de prostată, cea mai bună soluție este prostatectomia radicală, adică îndepărtarea completă a prostatei. Operația se poate realiza clasic, deschis, dar și minim invaziv (laparoscopic sau robotic), în anumite cazuri, atent selecționate. Chirurgia robotică în urologie este cea mai modernă soluție terapeutică pentru cancerul de prostată localizat sau local avansat, cu viză curativă, însă opțiunea pentru această metodă îi aparține medicului chirurg, care va ține cont de localizarea, dimensiunea și stadiul tumorii maligne, dar și de dorința pacientului.
Robotul chirurgical permite excizia precisă a țesuturilor afectate, cu respectarea marginilor de siguranță oncologică, protejând structurile anatomice sănătoase învecinate, lucru greu de obținut printr-o operație deschisă. Astfel, cu ajutorul brațelor robotice, chirurgul urolog va putea realiza o excizie sigură, precisă, păstrând intacte sfincterul uretral, vasele de sânge și terminațiile nervoase din zona prostatei, asigurând astfel conservarea funcției urinare și a potenței pacientului.
În plus, chirurgia robotică este minim invazivă, ceea ce presupune un risc scăzut de complicații postoperatorii, durere redusă, o durată mai scurtă de spitalizare și cicatrice de mici dimensiuni. Tratamentul chirurgical al cancerului de prostată îmbunătățește prognosticul, însă reprezintă doar o parte din terapia oncologică multimodală, fiind completat de chimioterapie, imunoterapie sau radioterapie.
La Spitalul Clinic SANADOR, chirurgii urologi cu experiență în proceduri minim invazive realizează intervenții robotice complexe pentru tratarea cancerului de prostată, cu rezultate foarte bune. Echipa medicală care realizează aceste operații avansate este coordonată de Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar cu supraspecializare în chirurgie urologică oncologică și reconstructivă. Printre cele mai frecvente intervenții chirurgicale robotice care au loc la Spitalul Clinic SANADOR se numără rezecțiile de prostată și prostatectomii radicale cu limfodisecții.
De asemenea, Centrul Oncologic SANADOR asigură pacienților acces la consultații, analize și investigații imagistice complete, realizate cu tehnologie de vârf, pentru stabilirea unui diagnostic rapid și precis. Bolnavii oncologici beneficiază și de tratamente moderne, personalizate, în funcție de recomandarea Comisiei Oncologice Multidisciplinare (Tumor Board), care analizează cu atenție fiecare caz în parte.
