Solstițiul de iarnă este evenimentul cunoscut și drept cea mai scurtă zi din an ori începutul iernii din punct de vedere astronomic. În 2024, solstițiu de iarnă are loc sâmbătă, 21 decembrie. Începând de la această dată și până pe 21 iunie, când este solstițiul de vară, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea.
Evenimentul astronomic cunoscut sub denumirea de solstițiu este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui. Solstițiu de iarnă mai este denumit, în unele zone ale țării, și "solstițiul hibernal" sau "mijlocul iernii".
“Axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximație) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinată cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′.
La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor”, potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu.
Așadar, la data solstițiului de iarnă, 21 decembrie, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. Însă, la momentul amiezii, Soarele urcă de 45° - la numai 21° față de orizont.
Durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București).
Cuvântul solstițiu provine din latinescu “solstitium”. Este format din „sol”, care se traduce prin „soare” și „sitium”, derivat al cuvântului „stiti”, care înseamnă „a se opri”. De aici și definiția cuvântului prin “soare nemișcat”.
În fiecare an au loc două solstiții: unul în luna iunie, solstițiu de vară care marchează începutul verii astronomice și altul în decembrie, care marchează cea mai lungă zi la nord de Ecuador și cea mai scurtă zi la sud.
În momentul în care, în emisfera nordică se produce solstițiul de iarnă, în emisfera sudică se produce solstițiul de vară.
Potrivit credinţei populare, în nopţile în care se produce solstiţiul ar înflori feriga, iar cel care veghează şi surprinde acest moment va avea noroc în casă şi în dragoste. În realitate, feriga este o plantă inferioară care nu înfloreşte şi se înmulţeşte prin spori, potrivit volumului „Zile şi mituri - calendarul ţăranului român” de Ion Ghinoiu.
Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile și avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.
Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.
În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează, cu aproximaţie, din anul 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anume fel.