• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-05 10:21:21
  • Sursa:
Solistul Rammstein, Till Lindemann, e acuzat de agresiune sexuala de 10 femei. Membrii formatiei, comparati cu „pradatorii sexuali” Imagine

Shelby Lynn nu mai este singura care îl acuză pe solistul şi liderul grupului german Rammstein, Till Lindemann, că a drogat-o şi apoi a agresat-o sexual. De vineri, mass-media germane au relatat că mai mult de zece mărturii similare vorbesc despre „Sistemul Lindemann”, potrivit unui articol de pe prima pagină a cotidianului local Süddeutsche Zeitung, informează news.ro.

Toate aceste tinere susţin astfel că s-au regăsit în aceeaşi situaţie ca Shelby Lynn, admiratoare irlandeză al formaţiei Rammstein, care mărturisese pe Twitter la sfârşitul lunii mai că a fost drogată şi agresată de Till Lindemann, pe 22 mai, în timpul unei petreceri private cu ocazia unui concert al trupei la Vilnius.

În investigaţiile efectuate de presa germană, aceste victime descriu un „sistem de prădători sexuali” instituit de cântăreţ şi de ceilalţi membri ai grupului care le-ar permite să profite de tinere, drogate şi/ sau îmbătate, prin faptul că le invitau seara, în cabinele lor, după concerte.

În mărturiile lor, tinerele intervievate au explicat că au fost abordate de echipa Rammstein, fie pe Instagram, fie în timpul concertelor. Unele victime precizează că li s-a cerut să trimită fotografii cu ele înainte de eveniment şi să fie bine îmbrăcate.

„Toate mărturiile vorbesc despre acelaşi mod de a acţiona. O victimă a spus că i s-a oferit clar o relaţie sexuală cu Till Lindemann în timpul unui concert, în schimbul unei invitaţii în culise", precizează jurnalistul german, Daniel Drepper, în ziarul Libération.

Dacă Shelby Lynn susţine că a fost audiată de autorităţile lituaniene, deocamdată nu a fost deschisă nicio investigaţie. Pe Twitter, Rammstein s-a apărat luni împotriva acuzaţiilor aduse lui Till Lindemann.

Grupul exclude „posibilitatea ca ceea ce a fost propus (de Shelby Lynn) să se petreacă în mediul nostru”. „Nu cunoaştem nicio investigaţie oficială în acest sens”, conchid membrii formaţiei. Sâmbăta aceasta, grupul a reacţionat la celelalte acuzaţii, susţinând că le ia „foarte în serios” şi condamnă „orice formă de încălcare a legii”.

Rammstein a fost înfiinţată la Berlin, în 1994. Stilul muzical al formaţiei, pe care cei şase membri ai trupei l-au numit „tanz-metall”, încorporează elemente de industrial metal, muzică electronică, Neue Deutsche Härte şi heavy metal. Versurile sunt cu precădere în limba germană. Trupa Rammstein, celebră pentru utilizarea frecventă a efectelor pirotehnice în concertele sale, a lansat şapte albume de studio, care au fost vândute în peste 20 de milioane de copii pe plan mondial. Formaţia a concertat la Bucureşti în 2010 şi 2013. Grupul este format din Christoph Schneider (tobe), Richard Z. Kruspe (chitară), Paul Landers (chitară), Till Lindemann (voce), Oliver Riedel (bas) şi Flake Lorenz (clape).

„Noua casă” a devenit prea mică pentru noile prețuri. Programul prin care statul garantează creditele imobiliare ale celor care își cumpără prima locuință are probleme. Prețurile au crescut, iar plafonul minim stabilit de guvern, de 70.000 de euro este insuficient pentru un apartament de două camere.

Economie 2025-02-22 11:29:33

Un bărbat care a jucat la cazinou toată noaptea și care într-un final a dat lovitura câștigând o sumă uriașă de bani, a făcut infarct de bucurie, la câteva secunde după ce i s-a confirmat norocul.

Economie 2024-06-27 11:41:43

Cătălin Predoiu, invitat la emisiunea „Studio Politic” de la Digi24, a avut o primă reacție după anunțul partidului AUR că va depune o moțiune de cenzură și acuzația că ministrul Afacerilor Interne face „poliție politică”. Acesta a făcut precizări și despre programul Visa Waiver.

Economie 2025-03-24 16:40:32

Cazurile de denunț în Rusia sunt în creștere. Rușii își denunță concetățenii în legătură cu opiniile lor privind războiul din Ucraina și alte presupuse infracțiuni politice. Criticii spun că această tendință ajută guvernul lui Vladimir Putin să reprime disidența, transmite Reuters.

Economie 2024-11-16 07:00:17

Comisia Europeană a deschis joi o procedură de infringement împotriva a 17 state membre ale UE, printre care şi România, pentru netranspunerea în legislaţiile naţionale a directivei pentru atragerea pe piaţa muncii a imigranţilor înalt calificaţi din afara UE, relatează agenţia EFE.

Economie 2024-01-25 19:21:35

Preşedintele american Donald Trump a anunţat în Congresul SUA că un copil care a supravieţuit cancerului urmează să devină agent al Secret Service. Momentul a fost aplaudat și de democrații prezenți în sală.

Economie 2025-03-06 09:47:18

Mai multe orașe din Rusia au anunțat că vor reduce anvergura paradelor și ceremoniilor cu ocazia Zilei Victoriei în data de 9 mai, relatează BBC. Autoritățile ruse au motivat decizia spunând că există riscuri de securitate și posibilitatea unor „atacuri ale forțelor pro-ucrainene”.

Economie 2023-05-03 13:16:29

Hidrologii au prelungit, până joi noapte, atenţionarea Cod galben de inundaţii pentru râuri din 12 judeţe, fiind extinsă şi zona afectată pentru a include încă nouă judeţe, transmite News.ro.

Economie 2024-05-29 14:27:20