• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2013-10-12 18:34:19
  • Sursa:
SOLIDARITATE. Bucurestenii au degustat in strada vin din Republica Moldova Imagine

La degustarea de vinuri de la răsărit de Prut s-au alăturat şi diplomaţii Chişinăului.

Rusia nu mai vrea vinuri moldovenești, o măsură anunţată după ce Republica Moldova şi-a făcut publice intenţiile de asociere cu Uniunea Europeană. Moscova a practicat şi altădată această formă de constrângere: vinurile sunt cea mai importantă marfă de export a Chişinăului.

„În 2006, când a fost prima situaţie complicată cu piaţa estică, dependenţa noatră de piaţa din Rusia era de 85, 86%, acum ea este de 23, 24% situaţia ne permite de a ne orienta spre alte pieţe”, a explicat ambasadorul Iurie Reniță.

Bruxelles-ul a decis să sprijine Moldova şi să îi permită exporturi de vin fără limită de cantitate în spaţiul Uniunii Europene. Aşa că un semn de solidaritate cu basarabenii ar fi, spun manifestanţii, să cumpărăm şi noi marfa de peste Prut.

Chişinăul va semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană la summitul de la Vilnius, programat la sfîrşitul lunii viitoare.