Dana Costache, jurnalist Digi24: Incidentul s-a petrecut noaptea trecută, aproape de ora 23:00, în comuna Moldovița din județul Suceava.
Un echipaj de la poliția rutieră a încercat să oprească în trafic un autoturism de teren înmatriculat în străinătate, însă șoferul nu a oprit la semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție.
Șoferul a continuat deplasarea, așa că mașina de poliție a plecat în urmărirea mașinii de teren.
La un moment, vehiculul a pătruns pe un drum forestier, un drum accidentat, autospeciala de poliție a intrat și ea în urmărire pe acest drum, însă la un moment dat nu a mai putut înainta, așa că polițiștii au deschis focul, prima dată de avertisment, în plan vertical, apoi către mașina de teren.
La scurt timp după acest incident, o persoană anonimă a sunat la 112 și a anunțat că un tânăr de 21 de ani are o plagă împușcată în spate.
Imediat, în apropiere au venit un echipaj de poliție și o ambulanță. Tânărul rănit a mers pe joc până la salvare. El a refuzat să spună cine era în mașina de teren, cine o conducea. De asemenea, se observa că era băut. A fost preluat de echipajul ambulanței și a fost transportat la spital.
Polițiștii au găsit în apropiere alți doi tineri, nici aceștia nu au colaborat, refuzând să spună cine conducea mașina de teren, și de ce șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor.
În cauză a fost deschis dosar penal.
