• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-13 15:12:26
  • Sursa:
Socrii primarului Catalin Chereches raman in arest preventiv in dosarul mitei pentru un judecator. Decizia e definitiva Imagine

Socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, rămân în arest preventiv în dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi acuză că ar fi încercat să dea o sumă de bani rudei unui judecător astfel încât acesta să pronunţe o soluţie favorabilă într-un dosar de corupţie care îl vizează pe edil, informează Agerpres. 

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, luni, ca nefondate contestaţiile formulate de către cei doi inculpaţi faţă de decizia instanţei de fond care a dispus plasarea lor în arest preventiv, dar şi cererile celor doi de înlocuire a arestului preventiv. Decizia este definitivă.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de două persoane, G.C. şi G.D.P. (soţ şi soţie), în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că ar fi vorba despre socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, care ar fi oferit mita uneia dintre judecătoarele din completul care soluţionează dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită.

Pe 25 octombrie, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie, aflat în faza apelului, una dintre persoane (soţia - n.r.) ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea în judeţul Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 - 100.000 de euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite, precizează DNA.

Procurorii spun că această "ofertă" iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.

Ulterior, se arată în comunicatul DNA, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiaşi martor, suma de 50.000 de euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remişi după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare.

„În contextul menţionat, miercuri, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj - Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soţul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soţiei sale transportul atât în vederea 'rezolvării problemei' la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”, au mai arătat anchetatorii.

Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi de procurori, iar Tribunalul Mureş, ca instanţă de fond, a admis cererea anchetatorilor şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor.

Apărarea Civilă din Gaza a anunţat moartea a 15 persoane, inclusiv copii, în atacuri israeliene lansate sâmbătă asupra teritoriului palestinian asediat şi devastat de război, informează AFP, citată de Agerpres.Armata israeliană şi-a intensificat campania aeriană şi terestră în Fâşia Gaza la mijlocul lunii mai, cu scopul declarat de a distruge Hamas, de a prelua controlul asupra teritoriului palestinian şi de a-i elibera ostaticii israelieni răpiţi în timpul atacului desfăşurat de comandourile mişcării islamiste palestiniene din Israel pe 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul, aminteşte AFP.Potrivit purtătorului de cuvânt al Apărării civile, Mahmoud Bassal, „cel puţin 15 palestinieni, inclusiv femei şi copii, au murit în lovituri israeliene” în mai multe zone din Fâşia Gaza, unde cei aproximativ 2,4 milioane de locuitori se confruntă cu o lipsă gravă de apă, alimente şi medicamente.Într-o declaraţie, armata israeliană a declarat că trupele sale au „eliminat terorişti şi au demontat infrastructura teroristă, inclusiv subterană” în Fâșia Gaza, în ultimele 24 de ore. Forţele aeriene „au lovit peste 100 de ţinte teroriste”.Israelul, care asediază Fâşia Gaza de la începutul războiului, a interzis accesul jurnaliştilor din afara teritoriului.După un armistiţiu de două luni care a permis întoarcerea a aproximativ treizeci de ostatici israelieni (n.r. inclusiv opt morţi) în schimbul eliberării a aproximativ 1.800 de prizonieri palestinieni, Israelul şi-a reluat ofensiva în Gaza pe 18 martie. Negocierile indirecte dintre Israel şi Hamas, care a preluat puterea în Fâșia Gaza în 2007, au stagnat.Atacul comandourilor Hamas din Israel de pe 7 octombrie 2023 a dus la moartea a 1.218 de persoane din partea israeliană, în mare parte civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale. Din cele 251 de persoane răpite în acea zi, 57 rămân în Fâșia Gaza, dintre care cel puţin 34 au decedat, potrivit autorităţilor israeliene. În acelaşi timp, peste 53.901 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi în enclava palestiniană în urma campaniei de represalii militare israeliene, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al Hamas, considerate de încredere de către ONU. 

Economie 2025-05-24 17:49:17

Cu aplauze, îmbrățișări, strigăte de bucurie, lacrimi de emoție și mâini ridicate spre cer. Așa s-a desfășurat prima expediție medicală pe Vârful Omu, care a marcat și un record omologat chiar de Guinness World Records. Aproape 800 de medici, asistenți, psihologi, farmaciști, infirmieri și alți membri ai personalului medical și auxiliar din cadrul rețelei MedLife au escaladat Vârful Omu într-un exercițiu de sănătate colectivă, încheiat cu un uriaș cromozom uman format de participanți pe platoul Bucegilor.

Economie 2023-12-13 11:54:36

Temperaturile de vară din octombrie schimbă agricultura în România. Sezonul pepenilor s-a prelungit, în special în vestul țării. Astfel că în curând, pe lângă nuci, gutui și mere, pe tarabe vom avea și pepeni de toamnă.

Economie 2024-10-07 11:34:14

ACTUALIZARE 20.12 Polonia a renunţat la obiecţiile sale asupra unei taxe minime pentru multinaţionale la summitul UE de joi, deblocând întregul pachet de acorduri legate care includea un ajutor financiar pentru Ucraina de 18 miliarde de euro în 2023, au declarat diplomaţi citaţi de Reuters şi AFP.

Economie 2022-12-15 20:12:56

Furt mai puțin obișnuit surprins de camerele de supraveghere, la un hotel din Craiova. Patru femei deghizate cu măști de protecție au furat opt ghivece cu flori, două fotolii, o canapea și o masă din fața clădirii.

Economie 2025-05-02 14:59:35

China anunţă marţi că o percheziţie la sediul companiei americane Capvision viza să salveze „securitatea naţională” chineză, în contextul în care Beijingul îşi consolidează supravegherea în sectorul consultanţei şi auditului, relatează AFP.

Economie 2023-05-09 17:26:26

Armata SUA a anunțat că şi-a doborât din greşeală unul dintre propriile avioane de vânătoare, duminică dimineaţă, deasupra Mării Roşii, forţându-i pe ambii piloţi să se catapulteze, relatează Reuters, citat de News.ro.

Economie 2024-12-23 10:46:27

Treisprezece percheziţii au fost făcute, marţi, în judeţele Olt, Vâlcea şi în Capitală, într-un caz vizând operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, fals informatic şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, toate în formă continuată. Simultan, procurorii Parchetului General din Bamberg au efectuat două percheziţii pe teritoriile Germaniei şi Austriei, informează Poliţia Română. Presupuşii infractori ar fi preluat controlul a 120 de conturi ale unor utilizatori ai unei platforme internaţionale de comerţ online, care ar fi avut un istoric mare de tranzacţii comerciale efectuate fără incidente.

Economie 2024-12-17 09:51:42