• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-13 18:14:21
  • Sursa:
SNSPA il va nominaliza pe Donald Trump la Premiul Nobel. Studentii critica decizia rectorului Remus Pricopie Imagine

Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a hotărât, joi, declanşarea procedurilor pentru nominalizarea preşedintelui SUA, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace. Consiliul studenților de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative a criticat decizia. Studenții spun că nu au fost consultați în prelabil asupra acestei hotărâri și nu își asumă susținerea unei astfel de inițiative. Ei oferă numeroase exemple prin care liderul de la Casa Albă a luat decizii care au dus la escaladarea unor războaie.

ACTUALIZARE 17.53 Ei critică, într-o scrisoare deschisă decizia Senatului SNSPA și arată că Trump nu ar merita o astfel de nominalizare, având în vedere declarațiile sale potrivit cărora e dispus la o invazie militară în Panama și Groenlanda, cât și o anexare a Canadei ca al 51-lea stat american.

„În calitate de membri ai comunității alumni ai SNSPA, dar și ca susținători ai valorilor democratice, păcii și drepturilor omului, ne afirmăm stupoarea, profunda indignare și disocierea față de această decizie, pe care o considerăm contrară principiilor fundamentale statuate în Carta SNSPA și promovate, în alte contexte, de către universitate și majoritatea covârșitoare a membrilor săi”, arată scrisoarea deschisă.

Studenții de SNSPA se întreabă care este palmaresul lui Trump în privința păcii și războiului, în condițiile în care a menținut, în primul mandat trupele americane în războiul din Afganistan și escaladat conflictul prin creșterea prezenței militare. Ei amintesc și de faptul că Donald Trump a furnizat arme către Arabia Saudită în războiul din Yemen.

„Justificarea nominalizării la Premiul Nobel pentru Pace trebuie să fie fundamentată pe o bază solidă de dovezi empirice cu privirea la activitatea persoanei în cauză, mai ales atunci când vine de la un colectiv universitar specializat în relații internaționale și în științe politice și sociale. Care este palmaresul lui Donald Trump în privința păcii și războiului? În primul mandat, printre altele, a menținut trupele americane în războiul din Afganistan, totodată escaladând războiul prin creșterea prezenței militare la începutul mandatului său și creșterea numărului de bombardamente aeriene, ducând la cel mai mare număr anual de victime din rândul civililor înregistrat de la începutul războiului”, conform sursei citate.

Studenții mai spun că Trump „a sprijinit furnizarea de arme către Arabia Saudită în războiul din Yemen, chiar prin blocarea unor măsuri adoptate cu sprijin democrat și republican”.

„A escaladat semnificativ practica atacurilor cu drone în state cu care SUA nu se afla în conflict. A retras SUA din multiple acorduri internaționale ce vizau controlul armamentului, observații aeriene reciproce sau acordul nuclear iranian, escaladând astfel tensiunile de securitate și probabilitatea declanșării unor noi războaie, inclusiv nucleare”, completează sursa menționată.

„În cele sub două luni ale noului său mandat, printre altele, a declarat că nu exclude o invazie militară a Groenlandei și Panama, a amenințat că va anexa Canada ca al 51-lea stat american, mai multe surse afirmând că i-a comunicat prim-ministrului canadian faptul că nu recunoaște granița actuală dintre cele două state, a declarat cartelurile de droguri mexicane drept organizații teroriste, deschizând posibilitatea atacării cu drone a acestora pe teritoriul suveran mexican, a propus un plan pentru viitorul Fâșiei Gaza bazat pe expulzarea forțată a locuitorilor palestinieni”, precizează studenții de la SNSPA, în scrisoarea deschisă.

Contrar poziției adoptate în comunicatul SNSPA, poate fi afirmat „în mod rezonabil că declarațiile și acțiunile de mai sus, dar și altele, au înrăutățit arhitectura securității europene și globale, amplificând îngrijorările cu privire la declanșarea unor noi conflicte regionale sau chiar mondiale în următorii ani”, mai arată scrisoarea deschisă.

Nominalizările la Premiul Nobel pentru Pace pot fi făcute de nouă categorii de persoane, enunțate explicit aici. Printre aceste categorii nu se numără universități, dar se numără „profesori universitari, profesori emeriți și conferențiari din domeniile istorie, științe sociale, drept, filosofie, teologie și religie; rectori ai universităților și director de universități (sau echivalentul lor)”.

„Dacă în urma unei evaluări a parcursului diplomatic a lui Donald Trump există o dorință a unui rector sau a unei persoane eligibile conform listei de mai sus de a-l nominaliza pe acesta la Premiul Nobel pentru Pace este, desigur, liber să o facă, însă considerăm că demersul unei universități în acest sens nu este nici regulamentar și nici legitim fără o consultare de amploare a comunității universitare, comunitate din care fac parte atât actualii studenți, cadrele didactice, personalul administrativ precum și membrii alumni ai acesteia. Cum nicio astfel de consultare nu a avut loc, solicităm retragerea inițiativei SNSPA de a-l nominaliza pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace”, mai spune sursa menționată.

Știrea inițială

„Această decizie vine ca o recunoaştere a eforturilor susţinute ale preşedintelui Donald Trump în promovarea păcii şi stabilităţii în regiuni marcate de tensiuni globale. Printre iniţiativele diplomatice care au stat la baza acestei nominalizări se numără acţiunile sale pentru detensionarea situaţiei din Gaza, demersurile inovatoare pentru a încheia o pace justă în Ucraina, precum şi preocuparea permanentă pentru a menţine echilibrul între principalii actori geopolitici, la nivel mondial. (...) Recunoaştem rolul preşedintelui Donald Trump în facilitarea soluţiilor diplomatice pentru încetarea conflictului din Ucraina, cu respectarea suveranităţii statelor şi în concordanţă cu valorile euro-atlantice”, a transmis rectorul SNSPA, Remus Pricopie.

Potrivit acestuia, SNSPA va invita şi alte universităţi, parteneri naţionali şi internaţionali, să se alăture acestei iniţiative.

”Donald Trump este un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice, dar care este orientat spre atingerea obiectivului final. Cum acest obiectiv este pacea, care se traduce prin securitate, respectul între naţiuni şi prosperitatea cetăţenilor, atunci acest efort trebuie recunoscut şi sprijinit la nivel global. Aprecierea unei voci puternice care pledează pentru pace, precum cea a lui Donald Trump, este fundamentală”, a susţinut Pricopie.

SNSPA îşi reafirmă angajamentul de a sprijini iniţiativele care contribuie la combaterea ameninţărilor la adresa securităţii, stabilităţii şi păcii.

Prevederile proiectului referitor la Centura Verde Bucureşti-Ilfov vor fi preluate ca amendamente în noul Cod Silvic, anunță platforma civică „Împreună pentru Centura Verde”, inițiatoarea proiectului. Decizia a fost luată la un an după ce proiectul a fost depus la Parlament şi a trecut deja de Senat. De asemenea, cu susţinerea Ministerului Mediului, a fost propus şi un alt amendament la Codul Silvic, care vizează includerea arborilor remarcabili în Fondul Forestier Naţional şi asigurarea conservării lor. Un alt amendament se referă la accesul liber în pădure, pentru recreere.

Economie 2024-04-13 13:51:00

Vladimir Putin va vizita săptămâna aceasta două foste republici sovietice din Asia Centrală, Tadjikistan şi în Turkmenistan, a informat televiziunea publice din Rusia. Ar fi prima călătorie despre care se cunoaște că liderul rus ar face-o în străinătate de la momentul în care a ordonat invazia în Ucraina, scrie Reuters.

Economie 2022-06-27 12:38:21

Un bărbat din Timişoara a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de ultraj, după ce a făcut o transmisiune live pe Facebook, iar în intervenţia de pe reţeaua de socializare îl ameninţa pe un poliţist care deschisese un dosar penal pe numele său.

Economie 2023-12-01 17:56:33

Iranul a produs o rachetă balistică hipersonică, transmite agenţia de presă Tasnim, preluată de Reuters joi.Potrivit sursei respective, comandantul forţei aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei (unităţile de elită ale armatei iraniene), Amir Ali Hajizadeh a declarat că „această rachetă are o viteză ridicată şi poate manevra în atmosferă şi în afara ei. Ea va ţinti sistemele antirachetă avansate ale inamicului şi reprezintă un mare salt de generaţie în domeniul rachetelor”.Rachetele hipersonice pot atinge viteze de cel puţin cinci ori mai mare decât a sunetului, pe o traiectorie complexă, ceea ce îngreunează interceptarea.Reuters menţionează însă că nu au existat informaţii despre testarea unei astfel de arme în Iran, deşi republica islamică şi-a dezvoltat industria de apărare chiar şi după sancţiunile şi embargourile internaţionale. Unii analişti militari occidentali consideră că regimul de la Teheran îşi exagerează uneori capacităţile în materie de armament, adaugă agenția, potrivit Agerpres.Îngrijorarea provocată de rachetele balistice iraniene a contribuit la decizia din 2018 a Statelor Unite, conduse atunci de preşedintele Donald Trump, de a se retrage din pactul nuclear încheiat de puterile internaţionale cu Iranul în 2015.Săptămâna trecută, iranienii au anunţat că au testat primul lor vehicul în trei trepte pentru lansări spaţiale, Ghaem 100, care ar putea amplasa sateliţi de până la 80 de kg pe o orbită cu altitudinea de 500 de km.SUA au apreciat că astfel de acţiuni sunt "destabilizatoare", deoarece vehiculele pentru lansări spaţiale pot fi utilizate şi la transportul de ogive nucleare.Iranul dezminte că ar avea intenţia de a dezvolta arme atomice, însă şi evoluţiile în domeniul rachetelor provoacă îngrijorare, observă Reuters. 

Economie 2022-11-10 12:20:24

Evgheni Prigojin, şeful mercenarilor Wagner, a declarat că forţa sa se va întoarce pe frontul ucrainean în luna august, iar până atunci luptătorii se odihnesc şi se pregătesc, relatează CNN, potrivit News.ro.

Economie 2023-06-14 22:18:19

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat luni raport favorabil ridicării imunităţii deputatului PSD Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii. Acesta a demisionat din funcție și s-a suspendat din partid după ce a fost acuzat că ar fi aranjat concursuri de angajare în minister.

Economie 2022-06-27 19:14:29

Prim-ministrul României Nicolae Ciucă l-a primit luni la Palatul Victoria pe Dereck J. Hogan, reprezentant al Biroului pentru Afaceri Europene al Departamentul de Stat al SUA, context în care partea americană a propus acordarea de sprijin tehnic pentru includerea României în programul Visa Waiver, informează Agerpres.

Economie 2023-03-14 08:32:11

Turnul 22, avanpostul militar din Iordania unde trei militari americani au fost uciși într-un atac cu dronă, se află într-un loc important din punct de vedere strategic, transmite Reuters.

Economie 2024-01-29 22:25:20