• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-13 14:47:41
  • Sursa:
„Smaraldul lui Aga Khan”, cel mai scump din lume, vandut la o licitatie in Geneva. Pretul record obtinut Imagine

Un smarald verde rar, de 37 de carate, montat într-o broşă de casa Cartier care poate fi purtat și ca pandantiv, a fost vândut pentru aproape 9 milioane de dolari, în cadrul unei licitații organizate marți, 12 noiembrie, la Geneva. Bijuteria i-a aparținut prințului Aga Khan, un pretins urmaș al profetului Mahomed, relatează Agerpres.

Împodobită cu 20 de diamante cu tăietura „marquise”, broşa, pe care prinţul Aga Khan al IV-lea a comandat-o casei Cartier în 1960 şi a oferit-o soţiei sale, modelul Nina Dyer, a doborât recordul bijuteriei Bulgari, stabilit în 2011.

Această piesă, care, la fel ca bijuteria Cartier, poate fi purtată şi ca pandantiv, fusese cadoul de logodnă al actriței Elizabeth Taylor, oferit de Richard Burton.

Smaraldul de 23,44 carate, şi acesta înconjurat de diamante, fusese adjudecat pentru suma de 6.578.500 de dolari atunci când Christie's a vândut la New York o parte din colecţia de bijuterii a uneia dintre cele mai mari vedete de la Hollywood.

Broşa vândută marţi pe malurile lacului Leman făcuse parte din prima ediţie a vânzării „Magnificent Jewels”, organizată de Christie’s pe 1 mai 1969, în cadrul colecţiei Ninei Dyer. 

Câţiva ani mai târziu, broşa a ajuns în posesia lui Harry Winston, bijutierul american supranumit „regele diamantelor”.

Max Fawcett, directorul departamentului de bijuterii din Geneva, a prezis că bijuteria îi va seduce pe pasionaţi.

„Smaraldele sunt în vogă în prezent, iar aceasta bifează toate criteriile”, a declarat specialistul pe site-ul casei de licitaţii, adăugând că un smarald de această calitate apare la vânzare „doar o dată la cinci-şase ani”.

„Smaraldul este extrem de fin şi de plat, ceea ce îl face să pară o piatră de 50 de carate”, a explicat Fawcett. „Pietrele plate tind să îşi piardă culoarea în centru, dar aceasta este de un verde complet uniform”, a subliniat specialistul.

 

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, şi-a anunţat, sâmbătă, candidatura la conducerea formaţiunii, afirmând că livrează rezultate concrete, „nu bla-bla steril”, iar partidul are nevoie de organizare şi „o mână hotărâtă pe volan”.

Economie 2022-05-21 11:32:05

Sateliții lui Elon Musk au fost din nou vizibili pe cerul României. Unii dintre martori nu au știut despre ce e vorba, așa că și-au făcut scenarii SF despre natura luminițelor înșirate pe cer.   

Economie 2023-06-02 12:55:16

Țigările electronice pot provoca pneumonie chimică, cunoscută cu denumirea de EVALI, și pot prezenta pe termen lung risc foarte mare de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, a declarat luni, pentru Agerpres, medicul pneumolog Beatrice Mahler.

Economie 2025-01-27 12:41:28

Un bărbat din localitatea constănțeană Valu lui Traian a vrut să retragă 5.000 de lei de la bancă, dar tranzacția a dat eroare. Bărbatul a plecat, dar banii au fost eliberați de bancomat în urma lui, potrivit unui comunicat al IPJ Constanța citat de Replica Online.

Economie 2024-07-01 19:29:52

Statele Unite se află în negocieri cu regimul taliban cu privire la un schimb de deţinuţi, administraţia Biden încercând să obţină eliberarea a trei cetăţeni americani reţinuţi în Afganistan în schimbul unui prizonier reţinut la Guantanamo Bay, având presupuse legături cu fostul lider al Al-Qaida Osama bin Laden, a informat marţi Wall Street Journal, citat de Reuters.

Economie 2025-01-08 10:29:11

Aderarea Ucrainei la UE nu va fi „o afacere bună”, a afirmat marţi premierul ungar Viktor Orban, care a subliniat într-un mesaj pentru Manfred Weber că aderarea Ungariei, în schimb, a adus valoare adăugată Uniunii Europene, relatează agenţia MTI.

Economie 2025-05-06 20:25:57

Guvernul a aprobat noul Registru General de Evidenţă a Salariaţilor în format online - REGES-ONLINE. Angajaţii pot verifica corectitudinea elementelor negociate şi introduse în contractul de muncă, relatează Agerpres.Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, noul sistem online REGES-ONLINE pentru evidenţa salariaţilor.

Economie 2025-03-28 10:31:18

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis, sâmbătă, pe Facebook că în fiecare a treia zi de sâmbătă a lunii aprilie, „comemorăm o mare tragedie din istoria ţării noastre - foametea provocată de regimul stalinist în anii 1946-1947”, în care, în doar 9 luni, peste 123 de mii de oameni au fost omorâți în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Economie 2024-04-20 11:04:37