• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-25 20:03:06
  • Sursa:
„Slovacia este urmatoarea” daca Rusia invinge Ucraina, avertizeaza premierul slovac Imagine

Premierul slovac Eduard Heger a declarat miercuri, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, că Ucraina „trebuie să câştige” războiul pornit împotriva ei de Rusia, iar „dacă Ucraina pierde, Slovacia este următoarea”.

Heger a criticat statele UE pentru dependenţa lor faţă de energia rusească şi a arătat că ţara sa şi-a asumat deconectarea totală şi cât mai rapid posibil de gazul rusesc, de care însă Slovacia este în continuare dependentă într-o anumită măsură, mai ales că este o ţară fără ieşire la mare, astfel că are nevoie de sprijinul blocului comunitar.

„Suntem o ţară interioară şi avem nevoie de aceeaşi fiabilitate (a livrărilor de petrol şi gaze) ca partenerii din jurul nostru”, a explicat el, potrivit EFE și CNN, citate de Agerpres.

Premierul slovac i-a îndemnat astfel pe liderii europeni ca în relaţiile cu Rusia „să înceteze compromisurile” faţă de principiile lor. „Pur şi simplu am renunţat prea mult timp la valorile noastre în schimbul petrolului şi gazului ieftin”, a criticat Eduard Heger, în opinia căruia „compromisurile cu (preşedintele rus Vladimir) Putin au provocat un război în Ucraina”.

El a mai cerut blocului comunitar să colaboreze cu Ucraina şi cu ţările Balcanilor Occidentali pentru elaborarea unor „reguli standardizate astfel încât ele să poată adera la UE”.

Dar unii lideri europeni au respins deja posibilitatea ca Ucraina să beneficieze în urma invaziei ruse de o aderare rapidă la UE în afara procesului obişnuit, care în mod normal durează mai mulţi ani.

Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat marţi, într-un interviu la CNN, că preşedintele rus Vladimir Putin a minţit-o în ceea ce priveşte peninsula Crimeea şi că apoi a trebuit să fie foarte prudentă în relaţia cu el, relatează dpa și Agerpres.

Economie 2024-12-04 20:29:04

Derapaj halucinant al lui George Simion la adresa senatoarei Diana Șoșoacă în Parlamentului României. În timpul scandalului care a avut loc între cei doi, liderul AUR a amenințat-o pe Șoșoacă că o va agresa sexual.

Economie 2023-12-20 01:11:23

Un poliţist local din Craiova l-a acroşat cu autoturismul de serviciu pe colegul său, precum şi o autospecială aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, în timpul unei manevre de parcare în Parcul "Nicolae Romanescu", informează IPJ Dolj.

Economie 2023-04-24 12:24:17

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat vineri o investiţie de 12 miliarde de euro în cadrul summitului Uniunea Europeană - Asia Centrală, care a început vineri în istoricul oraş Samarkand din Uzbekistan.

Economie 2025-04-04 14:05:46

Bulgaria a interzis importul de cereale din Ucraina, cu excepția celor aflate în tranzit, a anuntat miercuri premierul interimar Galab Donev, potrivit Radio Bulgaria, preluat de Reuters. Bulgaria se alătură astfel țărilor care impun interdicții - Polonia, Ungaria și Slovacia -, România fiind singura care încă nu a transmis o decizie. Tot azi, ministrul român al agriculturii, Petre Daea, discută cu omologul său ucrainean pe tema crizei cerealelor, poziția României fiind în favoarea reintroducerii taxelor vamale pentru importurile de cereale din Ucraina.

Economie 2023-04-19 15:45:21

Angajata unui hypermarket din comuna Şelimbăr a fost reţinută, împreună cu un client, pe care l-a ajutat să fure produse în valoare de peste 10.000 de lei, lăsându-l să iasă din zona caselor de marcat de tip „self pay” după ce bărbatul scana o mică parte din articole, informează miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, printr-un comunicat de presă.

Economie 2025-02-19 17:13:48

Rusia a schimbat din nou abordarea militară a războiului pe care l-a declanșat acum un an, iar ținta pare să fie acum degradarea armatei ucrainene, afirmă ministerul britanic al apărării în evaluarea de vineri dimineață.

Economie 2023-02-24 09:05:52

O femeie din Iaşi, care a încercat să jefuiască o bancă amenințând o angajată cu o foarfecă, a fost prinsă de polițiști și dusă la audieri. Inițial, femeia fusese dată afară din incinta băncii de către angajați, informează Agerpres.

Economie 2022-12-09 16:56:00