Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale "Ambulanța": "Nu trece personalul din cadrul UPU sau de la Ambulanță la Ministerul de Interne, rămâne pe schema Ministerului Sănătății, buget de la același minister. Dar ce e foarte important: departamentul înființat si condus de Raed Arafat avizează sau nu bugetele, cât și dotarea care se asigură."
Dr. Hadrian Borcea, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Oradea: "Chiar dacă sistemul este format din multe persoane, sursele de informații sunt multiple, există mulți consilieri sau alte persoane implicate decizia trebuie să fie unică. Aceea cordonare unică este cheia unei rapidități de acțiune."
În faţa şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă vor răspunde şi prefecţii. Specialiştii din sistemul de sănătate sunt de părere că înfiinţarea noii structurii a fost luată şi din cauza accidentului aviatic din Apuseni.
"Poate a fost și o urgentare a acestui sistem, pentru că noi discutam asta încă din 2007", explică Gheorghe Chiș.
Tot ca o măsură a eficentizare a intervenţiilor în caz de urgenţă, în acest an va fi definitivată integrarea tuturor dispeceratelor de Ambulanţă şi ale ISU din țară. În ultimii doi ani, au mai rămas doar 4 județe în care cele două dispecerate funcționează separat.
reporter: Claudiu Mihuț operator: Constantin Gheorghiță
editor web: Adrian Laboş
