• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-14 20:26:16
  • Sursa:
Sindicalistii din Politie, nemultumiti ca in programul de guvernare nu se specifica nimic despre inechitatile salariale din sistem Imagine

Sindicatul Europol a analizat programul de guvernare în ceea ce priveşte componenta Ministerului Afacerilor Interne şi a transmis, miercuri, că documentul nu face nicio referire la inechităţile salariale din sistem.

„Odată cu rotativa guvernamentală prin care s-a schimbat atât premierul, cât şi ministrul Afacerilor Interne, avem pentru perioada iunie 2023-decembrie 2024 un nou program de guvernare care va produce impact şi asupra Ministerului Afacerilor Interne”, a transmis, miercuri, Sindicatul Europol.

Sindicaliştii au analizat măsurile din program care au legătură cu MAI, prezentând priorităţile şi obiectivele noii conduceri.

„Se pare că salariile personalului din MAI nu reprezintă nicio prioritate şi niciun obiectiv al noii echipe de guvernare, inechităţile salariale continuând să fie un deziderat”, au concluzionat sindicaliştii.

Potrivit acestora, în perioada imediat următoare, noua conducere a MAI trebuie să convoace urgent o întrevedere cu organizaţiile sindicale pentru a discuta despre draftul noii legi a salarizării unice care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie anul viitor.

Premierul desemnat, Marcel Ciolacu, a prezentat, marţi, priorităţile programului de guvernare pentru perioada următoare.

El a spus că va reduce gradual impozitarea muncii, va creşte salariul minim, iar la finalul mandatului, orice angajat trebuie să câştige minim 500 de euro net lunar.

Ciolacu a mai anunţat că pensiile vor creşte, iar creşterea economică va fi de peste 3% pe an.

Premierul desemnat a mai anunţat că o prioritate este rezolvarea odată pentru totdeauna a problemei pensiilor speciale.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că, în contextul politic actual, nu se poate creiona altă coaliţie, din 2025, decât în jurul PSD și PNL, care. deși sunt adversari, guvernează împreună „pentru interesul românilor”.

Economie 2024-02-24 17:32:56

Meteorologii anunță că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, deplasându-se apoi către Marea Neagră şi Ucraina. Depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie.

Economie 2024-04-16 11:07:09

Elveția dorește să își modernizeze rețeaua de adăposturi nucleare învechite, care sunt considerate din ce în ce mai mult drept un avantaj într-o perioadă de incertitudine globală sporită, în special după invazia Rusiei în Ucraina. Datorită unei legi din 1963, Elveția este deja înaintea unor vecini precum Germania. Fiecăruia dintre cei 9 milioane de locuitori ai săi, inclusiv străinilor și refugiaților, îi este garantat un loc într-un buncăr pentru a-i proteja de bombe și radiații nucleare, scrie Reuters.

Economie 2024-12-13 16:06:20

Numărul morților în urma inundaţiilor catastrofale din nordul Italiei a urcat la 14 după ce vineri a fost găsit cadavrul unui bărbat vârstnic în oraşul Faenza, transmite DPA care citează agenţiile ANSA şi Adnkronos. În același timp, codul roșu de inundații se menține în regiunea Emilia Romagna și în continuare mii de oameni sunt evacuați, iar pagubele se ridică la câteva miliarde de euro. Peste 20 de râuri s-au revărsat și au fost sute de alunecări de teren. Guvernul italian a alocat deja 30 de milioane de euro pentru a face faţă impactului imediat al situaţiei de urgenţă.

Economie 2023-05-19 19:18:11

California interzice toate pungile de plastic pentru cumpărături în magazinele alimentare, conform legislației pe care guvernatorul Gavin Newsom a semnat-o duminică. Legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026.

Economie 2024-09-23 12:40:33

În Gorj există un sat cu case, drumuri de pământ și doar 5 locuitori uitați de lume, într-un vârf de deal. Ceilalți au plecat, rând pe rând. Cei care au rămas nu vor, sub niciun chip, să-și părăsească vatra părintească.

Economie 2022-08-05 08:00:08

Războiul din Ucraina a dat un impuls interesului geostrategic al Uniunii Europene în favoarea extinderii pentru a câştiga influenţă față de Rusia odată cu aderarea de noi ţări, problemă care va continua să fie una dintre provocările cu care se va confrunta blocul european şi în legislatura viitoare.

Economie 2024-06-07 14:09:48

Preţul gigacaloriei rămâne plafonat în această iarnă, a anunţat miercuri primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. Prețul real al gigacaloriei este de aproximativ 1.000 de lei, din care bucureştenii plătesc doar 346 de lei, ca şi iarna trecută.

Economie 2023-10-18 16:31:47