• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-17 01:13:25
  • Sursa:
Sinan Ogan, candidatul de pe locul trei, se anunta „deschis la dialog” cu Erdogan sau cu Kilicdaroglu Imagine

Al treilea candidat la alegerile prezidențiale din Turcia, Sinan Ogan, s-a declarat „deschis la dialog” cu oricare dintre cei doi finaliști din turul doi - Erdogan, președintele în exercițiu sau Kemal Kilicdaroglu, candidatul opoziției unite - sugerând că dorește negocieri.

Disident al partidului MHP, care este aliat cu tabăra lui Erdogan, Sinan Ogan a obţinut 5,17% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Nici Erdogan, nici principalul său rival, Kemal Kiliçdaroglu, nu au obţinut în primul tur de scrutin cele 50% din voturi necesare pentru a fi aleşi. Prin urmare, ei se vor confrunta într-un al doilea tur decisiv, la 28 mai.

Până atunci, Sinan Ogan, care nu este afiliat niciunui partid politic, s-a declarat deschis la dialog cu cei doi candidaţi. „O decizie va fi luată după discuţii cu Recep Tayyip Erdogan şi Kemal Kiliçdaroglu”, a declarat el pentru AFP, conform news.ro.

„Am putea spune că nu îi susţinem pe niciunul dintre ei”, a adăugat fostul deputat.

Sinan Ogan a declarat, pe de altă parte, că nu a fost surprins de numărul de voturi pe care le-a primit duminică, pe care le-a atribuit „naţionaliştilor turci şi tinerilor, care ne găsesc mai intelectuali şi s-au săturat de feţele vechi ale politicii”. De asemenea, el a confirmat că este adeptul unei linii dure în problema kurdă şi că se opune „oricărei forme de terorism”, poziţie care îl apropie mai degrabă de Erdogan.

„Mă opun oricărei organizaţii care nu se distanţează de terorism”, a spus el despre Partidul Democrat al Poporului (HDP), principala formaţiune prokurdă, acuzată de guvern că are legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). HDP a făcut apel la susţinerea candidatului opoziţiei, Kemal Kilicdaroglu.

Scorul bun înregistrat de coaliţia lui Kiliçdaroglu - care include şi ea un partid naţionalist, Partidul Bun - se explică parţial prin sprijinul acordat de votul kurzilor. În cazul în care s-ar apropia de Sinan Ogan, Kiliçdaroglu ar putea, prin urmare, să-şi înstrăineze voturile kurzilor, care reprezintă 15-20 la sută din electorat.

Erdogan a obţinut 49,5% din voturi în scrutinul de duminică şi a fost la mică distanţă de majoritatea necesară pentru a evita un al doilea tur de scrutin, într-un vot considerat un referendum asupra regimului său autocratic. Principalul său contracandidat, Kemal Kilicdaroglu, candidatul alianţei de opoziţie formată din şase partide, a obţinut 45%. Dacă voturile lui Ogan ar merge către Erdogan, acutalul preşedinte nu ar avea nicio emoţie în privinţa realegerii.

Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2022 - date semidefinitive - a fost de 1.401,345 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,1% faţă de anul 2021, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică. Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, PIB-ul nominal estimat pentru anul 2022 s-a redus cu 0,6%.

Economie 2023-12-21 10:08:25

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Rusia va da un „răspuns adecvat” la orice încercare a trupelor ucrainene de a intra pe teritoriu rus, inclusiv în Crimeea anexată, teritoriu care aparține, din punct de vedere juridic, Ucrainei.

Economie 2022-09-19 16:14:36

Deputatul AUR Dumitru Viorel Focșa, exclus din partid în urmă cu câteva luni, după ce și-a bătut soția, s-a alăturat din nou grupului parlamentar AUR. Acesta a recunoscut la începutul anului că și-a agresat partenera, justificând că este vina ei că a bătut-o, deoarece ar fi fost geloasă și îi reproșa că dă "like" pe Facebook altor femei. Focșa spunea la acel moment că "incidentul a fost generat de soție prin gelozie extremă" și că el nu verifică "ce poze au acele doamne sau fete prin profil, unele fiind mai sumar îmbrăcate". Cu toate că AUR i-a cerut atunci să îşi "respecte angajamentul asumat" şi să renunţe la mandatul de parlamentar, Focșa nu a dat curs solicitării, iar partidul a trecut peste momentul de violență conjugală și a acceptat ca acesta să revină în grupul parlamentar.

Economie 2023-11-13 17:34:17

Un focar de norovirus care afectează localitatea Torri del Benaco de pe malul Lacului Garda din nordul Italiei a dus la spitalizarea a peste 300 de persoane şi la îmbolnăvirea multor altora, care suferă de diaree, vărsături, crampe, febră şi greaţă, au raportat luni autorităţile italiene, informează DPA.

Economie 2024-07-01 17:57:43

În Rusia au început protestele după anunțul mobilizării militare parţiale, care a fost anunţată de preşedintele rus Vladimir Putin. Forțele de ordine au fost trimise deja de Putin să aresteze protestatarii, iar peste 1,000 de persoane au fost reținute. Cel mai important opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat într-o închisoare de înaltă securitate, a criticat din nou ofensiva Rusiei în Ucraina, numind-o un „război criminal eşuat”, potrivit AFP şi Reuters.

Economie 2022-09-22 11:48:49

Șeful AUR, George Simion, a participat, sâmbătă, la slujba de Bobotează oficiată de arhiepiscopul Teodosie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.

Economie 2024-01-06 17:49:12

Angajaţii din Sănătate pichetează joi, sediile Ministerelor Sănătăţii şi Muncii. Ei sunt nemulţumiţi de majorarea salariilor cu doar 15%, creştere despre care afirmă că acoperă numai parţial inflaţia şi este departe de nivelul acesteia din ultimii ani, relatează News.ro.

Economie 2024-02-22 07:56:48

Administrația Trump a recunoscut la 4 aprilie că i-a informat din greșeală pe unii refugiați ucraineni că statutul lor legal în SUA a fost revocat și că aceștia trebuie să plece imediat, a raportat CBS News.

Economie 2025-04-05 16:38:06