• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-20 18:36:26
  • Sursa:
Simion Hancescu, despre negocierile cu Guvernul: Nu se deschid scolile luni. E bine ca ne intalnim, dar nu batem palma pe vorbe Imagine

Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, a declarat la Digi24 că negocierile pe care sindicatele din Educație le vor purta duminică la Guvern nu îi vor împiedica pe profesori să declanșeze greva generală, luni, acesta afirmând că nu vor "bate palma pe vorbe", ci doar când grila de salarizare cerută pentru cadrele didactice va fi aprobată prin ordonanță de urgență.

"Oamenii așteaptă lucruri concrete și, ca să fiu mai explicit, să nu își imagineze cineva că mâine mergem, batem palma pe niște vorbe, anunțăm că se închide greva și gata! Nu! Oamenii așteaptă un act oficial, adică ceea ce am solicitat, este vorba de salarizare. Dar nu e vorba de dublare la profesorii debutanți. Acum are 2.500 un debutant, ar ajunge undeva la 4.000, deci creșterea e mai mică. Dar acest act normativ trebuie să apară cât mai repede. Adică grila de salarizare pe care a lucrat-o cu Ministerul Educației să fie dată printr-o ordonață de urgență și să scrie acolo clar că va fi parte componentă a Legii salarizării", a spus Simion Hăncescu.

Liderul FSLI a adăugat că nici presiunile părinților, nici cele ale politicienilor nu vor duce la suspendarea grevei.

"Exlus. O spun a doua oară. Nu se deschid școlile luni. Greva aceasta a fost declanșată de oameni în urma unui referendum, au semnat. Oamenii sunt cei care decid dacă se acceptă ceea ce propunguvernanții. Nu noi, liderii. Nu e greva liderilor. Este greva oamenilor din sistem. Ei decid", a spus sindicalistul.

Acesta spune că primește semnale din partea profesorilor că susținerea pentru grevă este în creștere.

"Dacă acum 3 zile, patru zile, când am anunțat declanșarea grevei, procentul era de 71%, la FSLI, din informațiile pe care le am acest procent a ajuns la peste 80% și există șanse ca în două zile să ajungă la 100%. Pentru că oamenii își dau seama că au fost mințiți, păcăliți ani la rând. Este revoltător că după atâtea proteste, atâtea avertismente (...) totuși nu și-au dat seama de gravitatea situației", a spus Hăncescu.

Liderul sindical a comentat decizia președintelui PSD, Marcel Ciolacu, de a suspenda negocierile în Coaliție pentru un nou guvern până la soluționarea revendicărilor oamenilor din Educație și Sănătate, afirmând că această reacție vine prea târziu.

"Educația trebuia să fie tratată altfel mai demult. Nu trebuia să ajungem mâine, pe 21 mai, când noi am ținut negocieri de cinci luni de zile. (...) Cred că au tratat cu indiferență sau au luat în glumă ceea ce noi am avertizat. E bine că ne întâlnim mâine, dar cu siguranță greva va fi declanșată și, încă o dată, ca să fie foarte clar. Oamenii doresc lucruri concrete. Acte normative elaborate și publicate pentru a mai avea încredere în clasa politică", a spus Hăncescu.

Sindicalistul a comentat și anunțul premierului Nicolae Ciucă conform căruia Ministerul Muncii va primi sarcina de a realiza legea salarizării unitare și reforma pensiilor speciale într-un timp cât mai scurt.

"Pe noi ne interesează problemele noastre. Dacă găsesc soluții și pentru pensiile speciale, e treaba lor. Dar să nu ne spună după aceea stați să vedeți că am rezolvat cu pensiile speciale și nu se poate pentru Educație. Oamenii vor să se rezolve problemele din sistem. Mai puțin sunt interesați de pensiile speciale", a spus el.

Un nou incident s-a produs miercuri în Pasajul Unirii din București, al cincilea în doar câteva săptămâni de când a fost redeschis după reabilitarea care a costat 12 milioane de euro. Un camion a rămas blocat după ce șoferul a ignorat limitatorul de înălțime şi a forţat trecerea prin tunel, astfel că plafonul a fost deteriorat. 

Economie 2022-09-21 18:12:31

Compania Liftor a reușit să transforme locul de muncă așa cum nimeni nu a mai făcut-o până acum și a pus literalmente Europa pe picioare. Ei au fost primii de pe piață care au combinat tehnologia de ultimă oră, producția internă de precizie și expertiza ergonomică pentru a crea birouri care definesc viitorul muncii sănătoase și eficiente.

Economie 2025-01-23 15:39:56

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, referitor la faptul că preşedintele Klaus Iohannis vrea să introducă subiectul consumului drogurilor în şcoli într-o şedinţă CSAT, că el va participa cu tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea unui program care să aibă o componentă medicală foarte serioasă. Social-democratul a adăugat că testarea trebuie să fie ţintită şi exclusiv cu acordul părinţilor, nu un instrument de coerciţie, potrivit News.ro.

Economie 2023-09-11 16:11:10

Gama de laptopuri ROG Strix aduce în 2023 o serie de inovații care extind avansul tehnologic și le întăresc poziția de cele mai performante laptopuri de gaming, proiectate să câștige cu orice preț. Modelele Strix SCAR 16 (G634), Strix SCAR 18 (G834), Strix G16 (G614) și Strix G18 (G814) au fost reproiectate pentru a acomoda ecrane cu diagonală de 16 inch și 18 inch, plus componente de generație următoare ținute în frâu de un sistem de răcire foarte avansat.

Economie 2023-02-23 14:02:13

Președintele rus Vladimir Putin a spus în conferința sa anuală de presă că negocierile cu SUA, cu privire la reporterul Wall Street Journal, Evan Gershkovich, reținut după ce FSB l-a acuzat că încearcă să obțină secrete de stat, sunt în desfășurare, dar că „nu este ușor”, deoarece Casa Albă continuă să insiste pentru eliberarea lui, transmite CNN.

Economie 2023-12-14 19:29:28

O lovitură israeliană, vineri dimineaţă, în apropierea punctului de trecere Masnaa de la frontiera Libanului cu Siria, a făcut impracticabil un drum folosit de sute de mii de oameni pentru a fugi de bombardamentele israeliene din ultimele zile, a declarat pentru Reuters ministrul libanez al Transporturilor, Ali Hamieh, citat de News.ro.

Economie 2024-10-04 10:48:36

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei că din cauza unui protest a personalului aeroportuar programat marţi toate decolările de pe aeroportul Charleroi Sud au fost anulate.Potrivit unui comunicat al MAE, transmis Agerpres, zborurile pasagerilor care sosesc pe Aeroportul Bruxelles - Charleroi ar urma să fie operate în regim normal, însă cetăţenii români sunt sfătuiţi să verifice starea zborului la compania aeriană sau pe site-ul aeroportului.

Economie 2024-10-22 10:39:36

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou discurs, că cel de-al zecelea pachet de sancţiuni pentr Rusia nu este ultimul şi că sancţiuni vor fi impuse în continuare, până când nu va mai rămâne nimic din „potenţialul agresiunii ruse”, notează Ukrinform.

Economie 2023-02-26 09:53:31