Proiectul va fi realizat în 3 etape. Deocamdată au fost inaugurate primele două clădiri din cadrul acestuia, în urma unei investiţii de 7 milioane de euro. "Constă în 5.600 de metri pătrați de spaţiu închiriabil pentru astfel de companii, dar nu e un produs imobiliar, ci este o platformă mai amplă", explică Nina Moldovan, directorul parcului tehnologic.
Restul spaţiilor vor fi finalizate în cursul anului viitor. În parcul tehnologic vor avea sediul firme din domeniul IT din ţară şi din străinătate, care vor ocupa 90% din suprafaţa acestuia. Investiția se va întinde, în final, pe 45.000 de metri pătraţi.
Omul de afaceri Ion Sturza a explicat că modelul de la care s-a pornit este cel al investiţiilor din Silicon Valley, de lângă San Francisco.
Analistul economic Adrian Crivii subliniază importanța acestei investiții la Cluj. "Alegerea acestei zone este justifică pentru că aici există resurse umane. Este important pentru că astfel de investiţii creează stabilitatea locurilor de muncă şi aduc un plus la bugetul local şi la cel al Ministerului de Finanţe", spune analistul economic.
În ultimii ani, Clujul a atras importante investiţii din partea mai multor companii internaţionale, cum ar fi Bosch din Germania sau Emerson din Statele Unite ale Americii.
