Până la prânz, peste 100 de vizitatori ai muzeului au comandat porţii zdravene din preparatele tradiţionale.
"Mâncarea a fost foarte bună, mai ales că e de la cazan, de aici de afară", a spus un sibian.
"Ca în fiecare an, se respectă tradiţia: produse de bună calitate, porc tăiat proaspăt, ţinut în casă. Tot în luna decembrie vindem tobă, cartaboş, jumeri, tot ce se poate face din porc", a spus Iulian Teodorescu, organizatorul evenimentului.
Pentru o porţie din "pomana porcului", presărată cu mămăligă şi murături, vizitatorii au plătit 15 lei.
