• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-01 17:48:22
  • Sursa:
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica Angelinei Jolie si a lui Brad Pitt, renunta la numele de familie al tatalui sau Imagine

Una dintre fiicele actorilor Angelina Jolie şi Brad Pitt a depus documentele pentru a elimina în mod legal „Pitt” din numele ei în ziua în care a împlinit 18 ani, informează AP.

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt a depus o cerere la Curtea Superioară a comitatului Los Angeles în data de 27 mai pentru a-şi schimba numele în Shiloh Nouvel Jolie, relatează Los Angeles Times.

Cel de-al treilea copil al fostului cuplu s-a născut în Swakopmund, Namibia, la 27 mai 2006. 

Fraţii săi sunt Maddox, Pax, Zahara şi gemenii Knox şi Vivienne.

Shiloh, care a avut un rol în filmul „Kung Fu Panda 3”, este prima dintre fraţi care a depus o cerere de schimbare legală a numelui, dar unii dintre ceilalţi copii au renunţat în ultimii ani la folosirea publică a numelui de familie al tatălui lor, potrivit Times.

Angelina Jolie a depus cererea de divorţ de Pitt în septembrie 2016, dar detaliile divorţului nu au fost încă finalizate, notează AP, citată de News.ro.

Actorii, care s-au căsătorit în august 2014, au intentat procese unul împotriva celuilalt în ultimii ani, în urma unor neînţelegeri legate de afacerile şi proprietăţile pe care le au în comun, inclusiv o cramă în Franţa, a relatat Times.