• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-05 12:51:03
  • Sursa:
Sfantul Nicolae 2022. Traditiile zilei de 6 decembrie in Romania Imagine

Sfântul Nicolae este sărbătorit în fiecare an pe 6 decembrie. Este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Cu o seară înainte, pe 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetuţele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, care va trece pe la ei să le aducă daruri și mai ales dulciuri.

Sfântul Nicolae a trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), într-un oraş din Asia Mică, Patara. A fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

A fost întemniţat în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor decretate de împăraţii romani Diocleţian şi Maximilian. În urma Edictului de la Milan din 313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creştinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mirei. A participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325 şi s-a dovedit un puternic apărător al credinţei creştine împotriva ereziei ariene.

Sfântul Ierarh Nicolae este patronul marinarilor şi al copiilor, salvatorul celor din temniţă şi primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi, protector al fecioarelor şi al călugărilor.

De s-ar fi povestit milele lui una câte una şi câte îndurări a arătat către cei săraci, pe câţi flămânzi a hrănit, pe câţi goi a îmbrăcat şi pe câţi a răscumpărat de la datornici, apoi nici vremea n-ar fi de ajuns a le povesti, se spune în viaţa Sfântului Nicolae.

Una din relatările ce privesc faptele minunate ale Sfântului Nicolae arată cum a fost miluit un sărac din oraşul său, un om care avea trei fete.

Şi pentru că nu avea cu ce trăi, omul acesta se gândea să le de-a spre desfrânare, ca prin aceasta să-şi câştige existenţa. Căci sărăcia şi lipsa aruncă pe om în multe păcate, spune părintele Cleopa Ilie.

Auzind de aceasta, Sfântul Nicolae s-a dus noaptea, pe ascuns, la casa săracului şi i-a aruncat o pungă cu galbeni pe fereastră, apoi s-a întors la episcopie neştiut de nimeni. Aflând banii, tatăl a mulţumit lui Dumnezeu şi cu ei şi-a căsătorit prima fiică.

După un timp, Sfântul Nicolae a aruncat noaptea prin fereastra săracului o altă pungă cu galbeni şi îndată s-a făcut nevăzut. Aşa omul a căsătorit-o şi pe cea de-a doua fiică. Când Sfântul Nicolae a aruncat pe fereastră şi a treia pungă cu galbeni pentru cea de-a treia fiică, îndată tatăl fetelor a alergat după el şi ajungându-l l-a cunoscut şi i-a mulţumit cu multe lacrimi pentru mila lui cea mare.

Episcopul din Mira Lichiei este cel care face adevărată povestea lui Moş Crăciun, arată pr. dr. Ioan-Lucian Radu în documentarul "Cum s-a născut Moş Crăciun?" (https://doxologia.ro)

De-a lungul secolelor s-au spus multe poveşti şi întâmplări despre viaţa şi faptele Sfântului Nicolae, fiind venerat de către creştinii ortodocşi şi catolici şi cinstit de protestanţi. Prin exemplul său de generozitate arătată celor aflaţi în nevoie, în special copiilor, Sfântul Nicolae este un model de viaţă plină de compasiune.

În Occident, cultul Sfântului Nicolae, înainte de Reformă, era cel mai puternic cult dedicat unui sfânt nebiblic. Studiile arată că existau peste 2.000 de locaşuri de cult închinate lui în Germania, Franţa şi Ţările de Jos, înainte de anul 1500, potrivit documentarului citat.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae a început să fie popularizată şi pe tărâm american, începând din secolul al XVIII-lea, ca un prilej în care se făceau cadouri, fără vreun interes comercial. Odată ce latura comercială s-a făcut prezentă şi numele Sfântului Nicolae s-a schimbat treptat în Moş Crăciun (Santa Claus).

Numele de Santa Claus este o versiune americană a cuvântului olandez "Sinterklaas", o formă prescurtată pentru "Sint Nikolaas" (Sfântul Nicolae).

Sfântul Nicolae, iubitorul de săraci şi Sfântul ocrotitor al copiilor, rămâne însă un model pentru felul în care creştinii trebuie să trăiască.

"Un episcop, Nicolae L-a pus pe Iisus Hristos în centrul întregii sale existenţe. Aşa şi noi, nu trebuie să uităm că centrul acestor sărbători, care ne stau în faţă nu este nimeni altcineva, decât Hristos, care se naşte pentru noi în ieslea din Betleem", subliniază pr. dr. Ioan-Lucian Radu.

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri. Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor.

Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, îi ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfanii şi văduvele, este stăpânul apelor şi salvează corăbierii de la înec, îi protejează pe soldaţi pe timp de război.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Un alt obicei de Sfântul Nicolae spune că în această zi nu se oferă drept cadou obiecte ascuțite, obiecte de culoare neagră, dar nici produse de machiaj sau bijuterii, întrucât acestea ar aduce ghinion posesorului.

Cei care își sărbătoresc onomastica primesc mesaje de Sf. Nicolae sau urări de la mulți ani în ziua de 6 decembrie.

Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica luni, de Sfântul Nicolae. Este vorba despre 509.294 de bărbaţi şi 294.732 de femei, potrivit datelor din 2021 de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

La bărbaţi, cel mai des întâlnit prenume este Nicolae - 302.555 de persoane.

Se mai întâlnesc următoarele derivate: Culae - 5; Lae - 17; Laie - 9; Nae - 198; Necula - 59; Neculai - 42.730; Nic - 27; Nicholas - 10.834; Nicholaus - 7; Nick - 94; Nicoara/Nicoară - 466; Nicola - 1.332; Nicolaie - 10.915; Nicolaita/Nicolaiţă/Nicolăiţă - 2; Nicolas - 43.090; Nicolaus - 85; Nicu - 24.158; Nicula - 14; Niculae - 21.862; Niculai - 3.218; Niculaie - 1.716; Niculaita/Niculaiţă/Niculăiţă - 9; Nicusor/Nicuşor - 45.464; Nik - 33; Nike - 4; Niklas - 44; Nikola - 197; Nikos - 125; Năiţă - 25.

Poartă prenumele Nicoleta 218.526 de femei.

Printre femei se întâlnesc şi următoarele prenume: Necolina - 1; Necolita/Necoliţa - 1; Neculina - 2.252; Neculita/Neculiţa - 178; Nica - 455; Nichi - 18; Nicola - 4.226; Nicolaita/Nicolaiţa/Nicolăiţa - 4; Nicole - 12.581; Nicoletta - 539; Nicolina - 2.373; Nicolita/Nicoliţa - 5.721; Nicoll - 148; Niculaita/Niculaiţa/Niculăiţa - 1; Niculeana - 10; Niculia - 24; Niculina - 43.759; Niculita/Niculiţa - 556; Nicuta/Nicuţa - 1.358; Nika - 37; Niki - 47; Nikki - 5; Nikky - 4; Niko - 4; Nikola - 86; Nikole - 208; Nikolet - 29; Nikoleta - 138; Nikolett - 814: Nikoletta - 540; Nikolette - 14; Nikoll - 23; Nikolle - 43; Niky - 9.

Vicepreşedintele PNL, Sebastian Burduja, susţine că liberalii nu vor intra niciodată cu AUR într-o coaliţie de guvernare. „Cred că acesta ar fi un compromis prea mare şi nu ar avea niciun fel de logică nici pentru cetăţeni să pui două partide fundamental diferite într-o coaliţie de guvernare”, a spus, la Prima TV, Sebastian Burduja, care speră că PSD, la rândul său, va refuza o alianţă cu AUR.

Economie 2023-11-11 13:17:38

Deputaţii USR şi Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională pe legea prin care PSD şi PNL îi obligă pe români să plătească un impozit suplimentar de 80% pentru terenurile agricole din extravilan pe care le vând mai repede de 8 ani de la momentul dobândirii.

Economie 2023-12-19 19:26:09

Programul de atragere a investiţiilor în producţia de film în România se prelungeşte până în decembrie 2026, iar noul apel de proiecte va fi lansat în luna mai a acestui an, a anunţat, joi, ministrul Culturii, Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.

Economie 2024-03-21 17:48:05

Accident mortal, miercuri dimineața, pe un drum județean din Suceava. Un localnic a sunat la 112 și a anunțat că a găsit un tânăr decedat pe marginea șoselei. Când și-au dat seama că bărbatul fusese victima unui accident rutier, polițiștii au pornit pe urmele făptașului, care s-a dovedit a fi un bărbat din comuna învecinată. Era beat și a refuzat, inițial, să iasă din casă, scrie news.ro.

Economie 2024-05-01 14:12:23

Umanitatea nu este decât la „o neînţelegere” sau „o eroare de judecată” de „distrugerea nucleară”, a avertizat luni secretarul general al ONU, estimând că un astfel de „pericol nuclear nu a mai existat de la apogeul Războiului Rece”, relatează AFP.

Economie 2022-08-01 20:09:52

Președintele asociației Pro Agro, Arion Ionel, a declarat la Digi24 că sunt județe în estul țării de unde fermierii nu vor recolta nimic, așa că este necesară declararea stării de calamitate în acele zone, astfel încât ei să nu mai plătească taxele pentru recolta nerealizată. Ministrul Agriculturii Petre Daea a intervenit la rândul său și a precizat că a văzut care este situația în zece județe și că va prezenta o soluție astfel încât fermierii să nu fie penalizați. 

Economie 2022-07-12 13:29:25

CFR Călători vrea să cumpere 30 de rame noi cu finanţare de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a declarat joi directorul general CFR Călători, Traian Preoteasa, într-o conferinţă de presă, precizând că societatea „nu poate aştepta achiziţia Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF)”, prin care se derulează licitaţiile, transmite News.ro. 

Economie 2023-04-27 17:27:53

Autorităţile monitorizează Dunărea, fiind aşteptată o viitură care va duce la creşterea nivelului apei până la finalul lunii. În perioada 28 – 29 septembrie, debitul va fi mai mult decât dublu faţă de această perioadă, dar specialiştii nu se aşteaptă la probleme deosebite, decât dacă viitura ţine foarte mult.

Economie 2024-09-19 20:42:15