• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-02 07:00:56
  • Sursa:
Sfantul Ciprian, sarbatoare pe 2 octombrie in calendarul ortodox. Care este semnificatia evenimentului Imagine

În calendarul ortodox, pe 2 octombrie este cinstit Sfântul Mucenic Ciprian,  împreună cu Mucenița Iustina. La o zi distanță după Acoperământul Maicii Domnului, Sfântul Ciprian este sărbătoarea cu cruce neagră în calendarul bisericesc.

În București, pe Calea Victorie, se află Biserica Sfântul Ciprian-Zlătari, una dintre cele mai vechi biserici din Capitală. Potrivit spuselor din popor, Sfântul Ciprian protejează credincioșii de farmece, blesteme și de boli grave.

Sfântul Ciprian s-a născut în vremea domniei lui Deciu (între anii 249-251) și locuia în Antiohia (între Siria și Arabia). S-a născut din părinți necredincioși și a fost dat, în vremea copilăriei, spre slujba păgânescului și necuratului lor zeu, Apolon.

La vârsta de 7 ani, părinții l-au încredințat vrăjitorilor pentru a învăța meșteșugul vrăjitoriei și a drăceștii înțelepciuni. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinți spre săvârșirea jertfei în muntele Olimpului.

"Din relatarea vieții sale, se transmite că un tânăr pagan, Aglaid, s-a îndrăgostit de Iustina și, dorind să o ia de soție, cere ajutorul vrăjitorului Ciprian pentru că a fost respins de fecioara. Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care să aprindă în ea poftă trupească pentru Aglaid. Dar vrăjile lui Ciprian au rămas fără efect, căci ea le alungă cu rugăciune, post și semnul sfintei cruci.

În urmă acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut înșelarea în care se află și s-a botezat. El a fost hirotonit preot, iar mai târziu episcop în Cartagina. Sfântul Ciprian a murit că martir pe 2 octombrie 304 împreună cu Sfânta Iustina", potrivit crestinortodox.ro.

Încă din secolul al IV-lea, Sfântul Ciprian a fost cinstit în Biserică drept izbăvitor de vrăji, blesteme și toată lucrarea diavolească.

În Biserica din București, aflată pe Calea Victoriei n3 12, între străzile Stavropoleos si Lipscani, se află biserica Sfântul Ciprian - Zlatari. Aici, oamenii vin la rugăciune și îl cinstesc pe Sfânt pentru partea luminoasă a vietii sale, și anume pentru convertirea la crestinism, viața inchinată slujirii lui Hristos și pentru cununa de martir pe care a primit-o în vremea când era episcop.

În biserică se află și mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, în partea stângă a altarului, într-o casetă de mici dimensiuni. Orice credincios care trece oragul Bisericii se poate închina Sfintelor Moaște.

Un copil de 3 ani și șase luni din Bihor a fost trimis acasă de educatoare, chiar în prima lui zi de grădiniță. La nici două ore după ce l-a lăsat pe băiețel, mama a fost chemată să-l ia, lucru care i-a revoltat pe părinți. Directoarea instituției spune că cel mic ar fi fost violent cu colegii săi de grupă. Cazul a ajuns și în atenția Inspectoratului Școlar Județean Bihor, care a demarat o anchetă, scrie Bihon.ro.

Economie 2023-09-15 08:25:08

După retragerea lui Cătălin Cîrstoiu, se schimbă radical ordinea clasamentului din cursa pentru Primăria Capitalei. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, Cristian Popescu Piedone ar fi întrecut de Nicușor Dan și de Gabriela Firea, într-un nou sondaj realizat de Avangarde în București, la comanda PSD.

Economie 2024-04-28 15:04:36

Mijloacele  de transport în comun vor fi suplimentate odată cu începerea, luni, a anului şcolar și vor ajunge la 1.389 de la 1.250 câte au circulat în timpul vacanței de vară, a anunțat primarul Capitalei Nicușor Dan. Edilul general a mai spus că abonamentele pentru elevii care au gratuitate pe transportul public vor fi eliberate online.

Economie 2024-09-06 17:53:20

Liderul USR, Cătălin Drulă, a vorbit, duminică seară, la emisiunea Briefing de la Digi24 despre scandalul de corupție în care este implicat Dumitru Buzatu. Într-o intervenție telefonică, Drulă a spus că „de fapt, toți oamenii PSD sunt pe drojdie, de aia vor să mărească taxe” și că premierul Marcel Ciolacu ar fi putut să facă mai multe pentru a opri „jaful de la bugetul statului”. De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, spune că în PSD „nu era de notorietate” felul în care acționa Buzatu.

Economie 2023-09-24 22:15:56

O sondă spaţială din era sovietică, care a fost lansată în anii 1970 ca să ajungă pe Venus, ar urma să se prăbuşească necontrolat pe Pământ, posibil în primele două săptămâni ale lunii mai. Kosmos 482, cu o greutate de 500 kg, nu a reuşit niciodată să iasă din orbită din cauza unei defecţiuni a rachetei, scrie The Associated Press, citată de News.ro. 

Economie 2025-05-02 16:27:01

Furt mai puțin obișnuit surprins de camerele de supraveghere, la un hotel din Craiova. Patru femei deghizate cu măști de protecție au furat opt ghivece cu flori, două fotolii, o canapea și o masă din fața clădirii.

Economie 2025-05-02 14:59:35

Procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental "Sprijin pentru România" va demara miercuri, 1 iunie, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Economie 2022-06-01 10:46:30

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat luni seară că proiectul de lege care va permite organizarea referendumului din Bucureşti în aceleaşi secţii de vot cu alegerile prezidenţiale a trecut de Comisia de Administraţie din Camera Deputaţilor, urmând ca marţi să fie votat de plen, relatează News.ro.

Economie 2024-10-28 21:44:09