„Prin faptul că le-am expus înseamnă că am făcut ceva, că am dus mai departe scopul. Tradiția e transmisă de la părinţi, de la mama mea care a fost o mare gospodină şi s-a priceput la ţesut. Uitaţi, faţa asta de masă este ţesută de mama mea”, spune bătrâna.
Aurelia Moldoveanu nu a venit singură la târg. A însoţit-o fiica ei, care i-a moştenit îndemânarea. La rândul ei bunică, Monica Moldoveanu tricotează şi cel mai mult îi place să facă hăinuţe pentru copii.
„Am lucrat pentru nepoţii mei şi acum, cu ocazia acestui târg, am venit mai mult să sprijin şi să dau curaj bunicilor să iasă din casă, să se desprindă de calorifer şi să iasă în lume”, spune Monica Moldoveanu.
„Am dorit să sărbătorim aceste bunicuţe într-un alt mod, să le invităm să-şi expună ceea ce lucrau ele peste iarnă, într-un spaţiu contemporan. De fapt, am realizat o şezătoare de lucru, unde ele le împărtăşesc tradiţiile vechi, generaţiilor tinere”, precizează Oana Ţigănuş, organizator.
Şezătoarea va fi deschisă şi astăzi.
