”Bineînţeles că oamenii se gândesc întotdeauna la bani, dar în primul rând se gândesc la binele copiilor. Unii dintre ei sunt dispuşi să aştepte, dar majoritatea doresc ca totul să se întâmple acum, cât mai repede posibil”, afirmă Vlad David, medic chirurg la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara. Doctorii ar trebui să muncească şapte ore în spitalele publice, apoi tot acolo să ofere servicii contracost. Iar dacă fac acest lucru, pierd dreptul de a mai lucra în alte clinici private. ”Dacă li se asigură condiţii în spitalele de stat, cu siguranţă vor prefera să rămână sub ore suplimentare aici, pentru a-şi trata pacienţii în privat”, afirmă Iulius Jugănaru, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara.
Unii manageri cred însă că proiectul este viabil. Medicii vor fi atraşi de bani, iar pacienţii de atenţia sporită pe care sunt convinşi că o vor primi. Doar plătesc pentru servicii. ”Oamenii preferă activitatea privată pentru că există o atenţie mai mare din partea sistemului pentru pacientul care este purtătorul resursei financiare directe. Încă nu s-a implementat în conştiinţa profesioniştilor din sănătate faptul că trebuie să se comporte cu pacientul ca şi cu un client care are banii în spate”, este opinia lui Florin Bârsăşteanu, directorul medical al Spitalului Judeţean din Timişoara.
Pacienţii îi contrazic însă pe medici. Nu mai vor să dea bani în plus, deoarece oricum plătesc asigurările de sănătate: ”Nu este normal. Odată ce ne trage din salariu, mai şi să plătim suplimentar? Nu-s de acord, normal”, ”Plătim asigurări sociale, şi sunt nu puţine. De ce am plăti? Acea motivare ar trebui să fie şi în interesul pacientului. Poate noi suntem de vină, că i-am învăţat cu buzunarul, dar să se mărească salariile lor”, ”La puterea financiară a naţiunii noastre, nu cred că e momentul să se introducă treaba asta. Vrea să sprijine salariile medicilor, va face din momentul meu de vedere, tot o afacere ca şi cea cu 5 lei la internare sau la externare”.
În alte ţări europene, un astfel de sistem funcţionează de zeci de ani.
reporter: Maria Rohneanoperator: George Ştefăniţăeditor web: Călin Țenche
