"S-a filmat lângă Bucureşti, în Baloteşti, un complex care se numeşte Laguna Verde, este regizat de Iulia Rugină. Joacă 28 de absolvenţi ai şcolii noastre, plus noi trei: eu, Dorian şi Alex şi a avut un traseu foarte frumos", a spus actorul Dragoş Bucur.
"E un film vesel, uşor, despre o Românie cât de cât mai colorată decât ce am văzut până acum în filme româneşti", a spus actorul Dorian Boguţă.
Prima seară de film românesc din Centrul Multifuncţional este oferită gratuit craiovenilor. Peste 500 de scaune au fost deja pregătite pentru spectatori.
"Intrarea este liberă, motiv pentru care sper să vină cât mai mulţi craioveni să se bucure de producţiile româneşti", a spus Ionuţ Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.
Şi în acest sfârşit de săptămâna, craiovenii au invitaţii la filmul românesc. Mâine vor putea viziona filmele "Dolce far Niente", de la ora 14:00 şi "Poziţia Copilului", de la ora 20:00.
