• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-14 09:28:26
  • Sursa:
Senzorii balonului de spionaj chinezesc au fost recuperati din ocean Imagine

Armata SUA a recuperat din Oceanul Atlantic senzori, piese electronice şi bucăţi din sistemul de antene al balonului de spionaj chinezesc doborât pe 4 februarie, a anunţat Pentagonul, potrivit The Guardian.

"Echipajele au recuperat resturi semnificative, inclusiv senzorii prioritari şi piese electronice, precum şi porţiuni mari ale structurii", se arată într-un comunicat al Departamentului Apărării.

De asemenea, a fost recuperată şi o porţiune de peste 9 metri din sistemul de antene.

Consiliul de Securitate Naţională al Statelor Unite crede că balonul face parte dintr-o "flotă" pe care China o foloseşte pentru spionaj încă de pe timpul mandatului lui Donald Trump.

"Funcţiona încă de pe vremea administraţiei precedente, însă ei nu au detectat-o", a declart purtătorul de cuvânt al consiliului, John Kirby.

"Noi le-am detectat şi le-am monitorizat. Şi le-am studiat cu atenţie pentru a afla despre ele cât de mult putem. Ştim că aceste baloane de supraveghere ale Republicii Populare Chineze au traversat zeci de ţări de pe mai multe continente, inclusiv statele unora dintre cei mai apropiaţi parteneri ai noştri", a adăugat acesta.

Detalii despre piesele recuperate vor fi prezentate, marţi, senatorilor americani, într-o şedinţă cu uşile închise.

Dronele au lovit una dintre cele mai mari rafinării de petrol din Rusia, cea din Taneko,Tatarstan.

Economie 2025-01-11 19:40:04

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, împreună cu experţi de la Apele Române şi reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, survolează, începând de luni, cu un elicopter, zonele din ţară în care riscul de inundaţii este mai mare, scrie Agerpres.

Economie 2024-09-23 17:45:39

Printre trupele ruse care s-au retras în dezordine din zona Harkov, ca urmare a contraofensivei de succes a armatei ucrainene în regiune, se numără și elemente ale Armatei 1 de Gardă Tancuri, subordonată Districtului Militar Vest al armatei ruse. Armata 1 de Gardă Tancuri, care are misiunea principală de apărare a Moscovei în caz de război al Rusiei cu NATO, a suferit însă pierderi grele în Ucraina iar capacitatea sa de luptă a fost serios slăbită, informează Ministerul Britanic al Apărării, 

Economie 2022-09-13 17:43:24

David Popovici s-a retras din finala probei de 400 metri liber la Campionatul European de la Roma. Sportivul se calificase cu al patrulea timp.

Economie 2022-08-17 13:03:08

Rusia va opri livrările de gaz către Finlanda sâmbătă dimineața, de la ora 7, a anunțat principala companie de gaz finlandeză, Gasum, informează CNN.

Economie 2022-05-20 17:17:14

Casa din Georgia folosită ca locuință a familiei Creel în „Stranger Things”, unde creatura Vecna ​​și-a dezvoltat pentru prima dată puterile supranaturale este scoasă la vânzare pentru suma de 1,5 milioane de dolari. Casa a fost construită în 1882, iar la vremea respectivă era un conac.

Economie 2022-11-06 11:35:08

O femeie din Roma în vârstă de 82 de ani, Rita C., a încercat ieri să se sinucidă în districtul Balduina, aruncându-se pe geamul apartamentului său aflat la etajul al treilea al unei clădiri, scrie TPI.it.

Economie 2023-01-17 13:01:45

Taiwanul nu va renunţa la suveranitatea sa şi nici nu va face concesii în ceea ce priveşte libertatea şi democraţia, iar poporul său se opune în mod clar ideii Beijingului de a aplica pentru Taiwan principiul „o ţară, două sisteme”, a declarat duminică biroul prezidenţial al insulei autoguvernate, transmite Reuters.

Economie 2022-10-16 11:58:12