• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-18 17:51:14
  • Sursa:
Sentinta definitiva in cazul Mario Iorgulescu: noua condamnare este cu cinci ani mai mica decat pedeapsa anulata de Inalta Curte Imagine

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor, în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

Potrivit deciziei instanţei, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a primit şapte ani pentru ucidere din culpă şi doi ani închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Aceste pedepse au fost contopite cu o condamnare de 3 ani aplicată în alt dosar pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, rezultând în final 8 ani şi 8 luni închisoare.

Decizia este definitivă, informează Agerpres.

Procesul se află în faza de rejudecare. Iniţial, Mario Iorgulescu a primit la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti), în luna februarie 2023, o condamnare de 15 ani şi 8 luni, pedeapsă scăzută, în octombrie 2023, de Curtea de Apel Bucureşti, la 13 ani şi 8 luni de închisoare.

În iunie 2024, un complet de la Instanţa supremă a anulat condamnarea, în urma admiterii unui recurs în casaţie (o cale extraordinară de atac), iar dosarul a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. Motivul invocat pentru rejudecare a fost că Mario Iorgulescu nu trebuia judecat pentru omor, ci pentru ucidere din culpă, infracţiunea care are limite de pedeapsă mai mici.

În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.

La terminarea petrecerii, în jurul orei 2,50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală.

A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi Strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia, cu un avion privat, şi internat într-o clinică. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.

Elena Lasconi și Crin Antonescu, candidați la alegerile prezidențiale, critică decizia SUA de a impune tarife vamale majorate pentru produsele din Uniunea Europeană și avertizează că economia României ar putea suferi consecințe serioase. În exclusivitate pentru Digi24, Lasconi cere Guvernului o evaluare urgentă și acuză actuala putere că nu ia măsuri concrete în astfel de situații, în timp ce candidatul Coaliției propune un nou tip de diplomație economică pentru protejarea companiilor românești. Candidata USR, însă, pune la îndoială seriozitatea mesajului transmis de Antonescu, afirmând că nu el a scris acel mesaj, deoarece „nici nu s-a trezit la ora asta”.

Economie 2025-04-03 12:41:25

Rareș Bogdan l-a acuzat pe premierul Ungariei Viktor Orban, aflat în vizită în România, că practică dublul-limbaj în relația cu Uniunea Europeană. Totodată, liberalul susține că oficialul de la Budapesta va folosi momentul de la școala de vară de la Băile Tușnad pentru a lansa mesaje politice către maghiarii din Transilvania.

Economie 2024-07-26 21:44:19

Aproximativ 200 de ucraineni au manifestat joi în faţa sediului Ambasadei Statelor Unite la Kiev, cerând includerea prizonierilor de război în orice acord cu privire la o încetare a ostilităţilor, în pline negocieri diplomatice în acest subiect.

Economie 2025-03-06 16:49:30

O femeie în vârstă de 84 de ani a murit, după ce s-a aruncat de la etajul al treilea al spitalului din Hunedoara, scrie News.ro. Conform procedurilor, poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă.”La data de 25 iulie 2023, ora 05:40, o femeie în vârstă 84 de ani, din municipiul Hunedoara, s-a aruncat de la etajul 3 al unei unităţi spitaliceşti din municipiul Hunedoara, aceasta căzând în zona de acces în morga spitalului. Ulterior, a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul femeii”, a transmis IPJ Hunedoara.Cadavrul femeii a fost ridicat şi preluat de către reprezentanţii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara pentru necropsie şi pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.În cauză, poliţiştii au deschis dosar de cercetare penală pentru moarte suspectă.

Economie 2023-07-25 09:36:52

Jurnaliștii din Croația acuză un "atac judiciar la adresa profesiei de jurnalist" și lansează o campanie fără precedent împotriva judecătorilor care dau în judecată jurnaliști. Situaţia din Croaţia în acest domeniu este cea mai gravă din Uniunea Europeană, s-a afirmat sâmbătă la o conferinţă de presă convocată de Asociaţia Jurnaliştilor Croaţi (HND), scrie Agerpres care citează HINA.

Economie 2022-11-27 09:18:08

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) susţine majorarea salariului minim la 3.000 de lei, însă propune ca acest lucru să se întâmple după finalizarea iernii, a afirmat, joi, Florin Jianu, preşedintele Consiliului.

Economie 2022-10-06 13:50:59

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după ce vizitat Casa Sclavilor din insula senegaleză Goree - un fost purgatoriu al comerţului cu sclavi unde, după ce erau selectaţi de proprietarii lor albi, africanii apţi de muncă erau ţinuţi până la îmbarcare - că istoria tristă, inumană şi imorală pe care a avut-o acest loc trebuie să îi inspire pe politicieni să se implice pentru a învăţa din acest trecut trist să construiască un viitor mult mai bun pentru oameni, relatează Libertatea, citată de News.ro.

Economie 2023-11-22 20:11:14

Bugetul pe anul 2024, în valoare nominală de aproximativ 350 de miliarde de euro, asigură tot ceea şi-a propus coaliţia de guvernare pentru a asigura dezvoltarea României, a declarat preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Economie 2023-12-20 13:13:52