• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-20 11:45:30
  • Sursa:
Senatul SUA nu va finaliza in 2023 acordul referitor la finantarea Ucrainei Imagine

Senatul SUA nu va vota asupra pachetului de măsuri pentru acordarea unui ajutor suplimentar Ucrainei şi pentru consolidarea securităţii frontierelor americane înainte de începutul anului viitor, dar negociatorii democraţi şi republicani spun că îşi continuă activitatea și în vacanța de Sărbători, au declarat marţi liderii camerei superioare a Congresului SUA, relatează Reuters, preluat de News.ro.

„Negociatorii noştri vor lucra foarte, foarte sârguincios în perioada vacanţei din decembrie şi ianuarie, iar obiectivul nostru este să obţinem ceva imediat ce ne întoarcem”, a declarat presei liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer.

Republicanul nr. 2 al camerei, John Thune, a declarat, de asemenea, că nu se va ajunge la un acord înainte de ianuarie.

„Democraţii au alergat pe lângă ceas până în punctul în care este imposibil să se ajungă la un acord substanţial privind securitatea frontierelor înainte de Crăciun”, a declarat el în plenul Senatului.

Într-o declaraţie comună, Schumer şi liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, au declarat că negociatorii ”fac progrese încurajatoare”, dar „rămân probleme dificile”.

Casa Albă a avertizat că până la sfârşitul anului se va termina ajutorul SUA pentru Ucraina.

Solicitarea administraţiei Biden pentru un alt sprijin de 61 de miliarde de dolari s-a împotmolit în Congres, unde republicanii spun că pachetul financiar trebuie să fie însoţit de sprijin financiar pentru controale mai stricte ale imigraţiei de-a lungul frontierei dintre SUA şi Mexic. Finanţarea pentru Israel, un alt element al pachetului, este mai puţin controversată.

Imigraţia este una dintre cele mai spinoase probleme din politica americană, iar încercările bipartizane de reformă au eşuat în mod repetat în ultimii 20 de ani.

„Nu pot spune cât de complexă este această problemă. Este cel mai complicat domeniu al legislaţiei americane”, a declarat senatorul Kyrsten Sinema, un independent implicat în discuţii.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a confruntat cu o primire sceptică din partea republicanilor atunci când a vizitat Washingtonul săptămâna trecută pentru a obţine sprijinul financiar.

Nu este clar că un eventual acord încheiat în Senat, care are majoritate democrată, va obţine sprijin şi în Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, unde un număr semnificativ de membri de linie dură ai partidului se opun acordării de fonduri suplimentare pentru Ucraina.

Luna ianuarie marchează, de asemenea, începutul competiţiei republicane de nominalizare în fiecare stat a candidatului pentru alegerile prezidenţiale, iar legislatorii se vor confrunta şi cu un termen limită pentru a evita o intrare parţială a guvernului în incapacitate de plată.

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară astăzi începând cu ora 16.00, în București. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!», se arată în descrierea evenimentului organizat de Asociaţia Accept. Susținătorii „familiei tradiționale” au organizat și anul acesta o contramanifestație, cu numele „Marșul Normalității”.

Economie 2024-06-29 14:21:29

Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat duminică noi măsuri pentru oamenii din Galați care au fost afectați de inundațiile catastrofale. Una dintre cele mai mari probleme este dată de faptul că elevii nu au unde să învețe, toate clădirile fiind distruse. Astfel, 4 clădiri vor fi scoase de la Rezervele Naționale de Stat și vor fi transformate în școli, informează News.ro.

Economie 2024-09-15 18:38:55

Locurile pentru Programul "Grădiniţa de vară" vor fi suplimentate, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca. Ea a spus că este "de neacceptat" ca părinţii să stea la cozi noaptea ca să-și înscrie copiii.

Economie 2023-06-22 14:53:42

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale din martie-aprilie 2025, amintește că autoritățile trebuie să ofere explicații cu privire la motivele concrete care au dus la anularea alegerilor din noiembrie, relatează News.ro. 

Economie 2024-12-28 16:33:29

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a acuzat joi pe omologul său rus Vladimir Putin că este un "imperialist revizionist" care, în opinia sa, a făcut "o interpretare greşită a istoriei" când l-a comparat cu Napoleon, scrie AFP.

Economie 2025-03-07 10:55:03

Preşedintele ales al Argentinei, Javier Milei, i-a propus miercuri preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, organizarea în Argentina a unui summit între Ucraina şi ţările Americii latine, în cadrul uneia dintre convorbirile sale cu lideri mondiali după ce a fost ales duminică, informează joi AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-11-23 08:51:27

India și Pakistan, puteri nucleare între care există o veche rivalitate, au făcut schimb de liste cu toate facilitățile și instalațiile nucleare pe care le deține fiecare, potrivit unui acord vechi de zeci de ani, dar într-o perioadă în care relațiile diplomatice între vecinii asiatici sunt aproape inexistente, informează Reuters.

Economie 2023-01-01 13:02:13

Preşedintele american Joe Biden a votat anticipat, în statul său natal Delaware. pentru actuala sa vicepreşedintă Kamala Harris, la alegerile prezidențiale din SUA.

Economie 2024-10-28 19:49:22