• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-23 10:36:25
  • Sursa:
Senatul SUA a adoptat sambata o lege a bugetului, evitand in ultimul moment paralizia serviciilor publice Imagine

Congresul SUA a adoptat sâmbătă un proiect de lege menit să finanţeze guvernul federal până în septembrie şi să împiedice cea mai mare economie a lumii să intre în 'shutdown', ceea ce ar însemna paralizia serviciilor sale publice, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Senatorii nu au aprobat proiectul de lege înainte de termenul limită de vineri la miezul nopţii, care ar fi trebuit să declanşeze închiderea. Dar aleşii au convenit în cele din urmă asupra adoptării finale a acestei legi a finanţelor de 1.200 de miliarde de dolari.

"Nu a fost uşor, dar perseverenţa noastră a meritat", a declarat liderul democraţilor din Senatul SUA, Chuck Schumer, după ore de negocieri intense cu republicanii.

"Este bine pentru americani că am ajuns la un acord", a adăugat el, înainte de aprobarea finală a textului.

Această mică întârziere ar trebui să aibă un impact redus asupra ministerelor din SUA, care riscau să fie private de finanţare din cauza lipsei unui acord.

Mai mult decât un mare pericol pentru Statele Unite, aceste răsturnări de situaţie de ultim moment ilustrează haosul care domneşte în Congres.

În ultimul an, instituţia şi-a destituit unul dintre lideri, nu a reuşit să trimită fonduri Ucrainei şi a evitat la limită falimentul celei mai mari economii din lume.

Vineri dimineaţă, votul asupra bugetului federal din Camera Reprezentanţilor, care urma să aprobe la rândul său acest text, a fost scena unor răsturnări de situaţie spectaculoase.

La câteva minute după vot, republicana Marjorie Taylor Greene, care este apropiată de Donald Trump, a declarat că a depus o moţiune pentru a-l demite pe şeful instituţiei, republicanul Mike Johnson, pe care l-a acuzat de "trădare".

O mână de aleşi ultraconservatori îl acuză pe republican, care se află în funcţie din octombrie, că a făcut prea multe concesii bugetare democraţilor.

"Avem nevoie de un nou preşedinte", a declarat politiciana, cunoscută jurnaliştilor pentru excesele, provocările şi remarcile sale insultătoare.

O astfel de lovitură de teatru nu este nouă.

Fostul preşedinte al Camerei, Kevin McCarthy, a fost destituit în urmă cu doar câteva luni, într-un scenariu foarte similar.

Tensiunea din jurul adoptării acestor legi ale finanţelor este de aşa natură încât Statele Unite nu au reuşit până acum să adopte niciun buget pentru 2024 - o situaţie cu care nu se confruntă nicio altă economie globală majoră.

În schimb, au funcţionat luni la rând prin adoptarea de mini-bugete, care expiră după câteva săptămâni, o durere de cap pentru ministerele americane.

Legea va prelungi bugetul SUA până la sfârşitul anului fiscal, pe 30 septembrie.

Acest text de 1.012 pagini, rezultatul unor negocieri foarte dure, conţine măsuri care ar avea repercusiuni puternice în străinătate.

Textul interzice orice finanţare directă din partea Statelor Unite către agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, UNRWA, care a fost în centrul unei controverse de când Israelul a acuzat 12 din cei 13.000 de angajaţi ai săi din Gaza de implicare în atacul mortal al Hamas din 7 octombrie.

Legea conţine, de asemenea, sute de milioane de dolari pentru Taiwan, dar nu eliberează nicio finanţare pentru Ucraina, deoarece pachetul pentru Kiev face obiectul unor negocieri separate.

Textul conţine şi câteva măsuri legate de imigraţie, subiect exploziv în plină campanie prezidenţială, şi o serie lungă de prevederi care nu ţin neapărat de buget.

De exemplu, li se interzice ambasadelor SUA să arboreze steagul curcubeu, stindardul comunităţii LGBT+, contrar a ceea ce unele dintre ele obişnuiau să facă cu ocazia "Lunii mândriei".

Un text adoptat la 9 martie a făcut deja posibilă finalizarea unei alte părţi a bugetului pentru 2024.

Guvernul României trebuie să ia o decizie până în iulie cu privire la noua taxă pe poluare, care ar putea afecta 8 din 10 șoferi. Marcel Boloș a subliniat că taxa va fi mai mare în funcție de poluarea emisă de vehicul, iar aceasta va fi aplicată diferențiat, începând cu 1 ianuarie 2026. Dacă România nu respectă acest jalon, riscă să piardă sute de milioane de euro din fondurile europene.

Economie 2025-02-08 13:35:44

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a solicitat ministerului de Finanțe un plan de măsuri pentru reducerea cheltuielilor cu până la 8 miliarde de lei în 2023, potrivit unor surse politice.

Economie 2023-12-19 20:30:01

Lars van der Haar a dat dovadă de curaj, sâmbătă, în timpul unei curse de ciclocros din Belgia. După ce s-a accidentat, olandezul şi-a pus singur umărul drept la loc, cu ajutorul bicicletei sale, scrie rmc.fr, preluată de News.ro.

Economie 2023-11-12 10:09:52

Fostul comandant al trupelor separatiste din Donețk, Igor Girkin - zis și „Strelkov”, acuzat de procurorii olandezi că ar fi responsabil pentru doborârea zborului MH17, s-ar putea întoarce pe frontul din Ucraina, iar Kievul face toate eforturile pentru a-l captura.

Economie 2022-10-25 08:00:26

15 mașini de lux, ceasuri rare și teancuri de bani. Este averea de peste 3 milioane de euro a fraților Tate, pe care anchetatorii au pus sechestru. Bolizii au fost deja duși în parcarea statului, iar aceștia ar putea să fie vânduți sau chiar folosiți de instituții publice.

Economie 2023-01-16 11:00:50

Unul dintre liderii grupului american de extremă dreapta Proud Boys a fost condamnat joi la 17 ani de închisoare pentru asaltul asupra Capitoliului care a avut loc pe 6 ianuarie 2021, relatează AFP. Procurorii au cerut 33 de ani de închisoare pentru Joseph Biggs, însă judecătorul a subliniat că a stabilit o pedeapsă mai mică pe motiv că "inculpatul nu a intenționat să omoare oameni".Procurorii au cerut 33 de ani de închisoare pentru Joseph Biggs, un fost soldat care a servit în Irak şi Afganistan, pentru că a condus aproximativ 200 de membri ai Proud Boys la Capitoliu, sediul Congresului din Statele Unite, în încercarea de a împiedica certificarea victoriei democratului Joe Biden asupra preşedintelui republican în exerciţiu Donald Trump.Este a doua cea mai grea sentinţă pronunţată de sistemul judiciar american în acest caz.Judecătorul Timothy Kelly a luat în considerare circumstanţele agravante pentru acte de terorism solicitate de procurori, dar a subliniat că a stabilit o pedeapsă cu 16 ani mai mică decât cea cerută, pe motiv că inculpatul "nu a intenţionat să omoare oameni".Acuzatul şi-a exprimat anterior regretul, spunând că acum este departe de politică şi de orice afiliere de grup.În mai, el a fost găsit vinovat de şase capete de acuzare, inclusiv răzvrătire, împreună cu alţi lideri ai Proud Boys.Deşi asaltul asupra Capitoliului nu s-a soldat cu un număr mare de morţi, procurorul Jason McCullough a argumentat la audiere gravitatea evenimentului şi necesitatea unor sancţiuni disuasive."Există un motiv pentru care va trebui să aşteptăm cu nervozitate următoarele alegeri", a spus el, spunând că atacatorii "au vrut să intimideze şi să îngrozească" pe oricine li se opune.Acea zi de 6 ianuarie 2021 "a rupt tradiţia transferului paşnic de putere, unul dintre cele mai preţioase lucruri pe care le-am avut ca americani", a mai spus judecătorul, insistând că această epocă s-a încheiat.Joseph Biggs a petrecut mai mult de doi ani în arest preventiv, uneori până la ora 22 de ore în izolare. "Cred că a înţeles mesajul", a spus avocatul său, Norman Pattis."Ştiu că am făcut ceva greşit în acea zi, dar nu sunt un terorist", a spus Joseph Biggs, cu părul şi barba grizonate, într-un costum portocaliu de deţinut, dezvăluindu-şi tatuajele de pe antebraţe, izbucnind în lacrimi de mai multe ori la menţionarea fiicei şi mamei sale.De la atacul din 6 ianuarie 2021, peste 1.100 de persoane au fost arestate şi inculpate. Mai mult de jumătate au fost condamnate, majoritatea la închisoare.Cea mai grea sentinţă de până acum a fost pronunţată împotriva fondatorului miliţiei de extremă dreapta Oath Keepers, Stewart Rhodes, care a fost, de asemenea, găsit vinovat de răzvrătire şi condamnat la 18 ani de închisoare.Cel puţin cinci persoane au murit în contextul asaltului asupra Capitoliului şi 140 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi.

Economie 2023-08-31 22:30:46

China a anunţat miercuri o relaxare generală a restricţiilor sanitare împotriva COVID-19, autorizând unele cazuri pozitive să stea în carantină la domiciliu şi reducând recurgerea la teste PCR generalizate. De asemenea, chinezii vor putea călători între provinciile țării fără a mai face test COVID. Relaxările vin după un val fără precedent de proteste în mai multe orașe din China, provocate de restricțiile prea dure impuse de autorități.

Economie 2022-12-07 09:11:28

Preotul Eugen Tănăsescu a demisionat joi din funcția de purtător de cuvânt și consilier media al Arhiepiscopiei Tomisului, după ce în presa locală au apărut înregistrări audio în care ar discuta cu o femeie despre o fostă clarvăzătoare, fost consul în Israel, care ar fi avut influență asupra Inaltpreasfințitului Teodosie. Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că a demarat o anchetă internă pentru a afla cine a înregistrat convorbirile telefonice private.

Economie 2023-09-11 11:32:08