• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-19 16:30:36
  • Sursa:
Senatul Romaniei dezbate azi prima lege din istorie care nu a cunoscut hartia Imagine

Moment inedit în activitatea parlamentară din România: Senatul dezbate astăzi, începând cu ora 16.00, primul proiect de lege care nu a cunoscut hârtia. Ce înseamnă asta? O inițiativă legislativă concepută de Comisia specială pentru automatizare și viitorul muncii, condusă de George Tuță (deputat PNL), a fost introdusă în procedurile parlamentare exclusiv pe calea digitală. Astfel, atât textul legii, cât și avizele comisiilor de specialitate, respectiv semnăturile inițiatorilor au fost obținute doar prin intermediul aplicațiilor și a semnăturii electronice. 

Pe ordinea de zi a Senatului României se află un proiect de lege care a intrat în procedurile de aprobare parlamentară fără a fi printat pe vreo hârtie. Este vorba despre inițiativa legislativă numită “Lege privind facilitarea accesului cetățenilor la serviciile publice”. Proiectul a fost conceput de parlamentari de la toate formațiunile politice din Parlament (PSD, PNL, AUR, USR, UDMR și Minorități), care sunt, toți, membri ai Comisiei speciale pentru automatizare și viitorul muncii. 

Semnarea proiectului de lege s-a făcut - potrivit afirmațiilor deputatului George Tuță - exclusiv prin intermediul smartphone-ului. A intrat pe circuitul parlamentar normal în format digital, fiind înregistrată la Biroul Permanent al Senatului ca document pdf. “Este, din câte eu am reușit să-mi dau seama, și primul proiect de lege color din istoria parlamentară. Asta înseamnă că am reușit să folosim sigla color a Parlamentului atunci când am inregistrat legea, celelalte legi aflat în dezbatere întrând pe circuit după ce au fost scanate ca pdf alb-negru”, ne-a mai spus deputatul liberal. 

George Tuță, președintele comisiei parlamentare amintite, susține că “este o obsesie mai veche” a sa, și anume să facă cât mai facil accesul cetățenilor la serviciile publice prin măsuri concrete de debirocratizare. “Concret, instituțiile statului vor fi obligate să ofere persoanelor fizice sau juridice serviciul de programare online. Am plecat de la exemplul pozitiv al unor instituții care au implementat deja acest sistem, cum ar fi Serviciul de Pașapoarte sau Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, dar nu numai. Introducerea acestui simplu serviciu a redus substanțial durata de așteptare pentru a beneficia de serviciile publice furnizate de aceste instituții”,  declară George Tuță. El spune că atunci când legea va intra în vigoare, cetățenii vor putea accesa serviciile instituțiilor statului atât pe site-urile acestora, cât și pe ghiseul.ro: “În 2023, oamenii din instituții ar trebui să muncească cu adevărat în interesul cetățenilor, nu să schimbe hârtii între birouri. Ceea ce propunem noi prin acest proiect de lege este un prim pas către această normalizare a serviciilor publice către cetățeni”.

Textul primului proiect de lege înregistrat exclusiv digital poate fi consultat aici. 

 

Sam Altman, la doar 48 de ore de la concedierea sa ca CEO al companiei Open AI care a creat popularul bot ChatGPT, se alătură Microsoft. Satya Nadella a făcut anunțul pe o rețea de socializare, punând capăt speculațiilor că Altman s-ar putea întoarce la OpenAI, transmite BBC.

Economie 2023-11-20 14:56:13

Reactorul nr. 4 al centralei nucleare de la Zaporojie a fost „oprit la rece” după ce a fost detectată o scurgere de apă la unul dintre generatoarele de abur, fără să fi fost găsită vreo emisie radioactivă. Anunțul a fost făcut, joi seară, de Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Centrala nucleară este, în prezent, sub ocupație a trupelor invadatoare ruse.

Economie 2023-08-11 12:29:21

Purtătorul de cuvânt al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Daniel Apostol, a declarat, sâmbătă, la Digi24, că tot ce putea să facă ASF în limita legii „s-a făcut la timp” în cazul insolvenței companiei de asigurări Euroins. Totodată, el a afirmat că conducerea Autorității „a avut curajul să intervină radical și a cerut respectarea reglementărilor în mod repetat”

Economie 2023-03-19 15:18:03

Problema migrației va fi ridicată la Consiliul European, scrie cotidianul austriac „Kronen Zeitung” care precizează că veto-ul extraordinar exercitat de Austria împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost menit să crească presiunea asupra Comisiei Europene pentru a lua măsuri mai ferme împotriva migraţiei ilegale. Cancelarul Karl Nehammer va veni la summitul UE din această săptămână cu cinci condiţii, printre care și ridicarea unui gard la granița dintre Bulgaria și Turcia.

Economie 2022-12-13 17:12:34

Șefii serviciilor de informații din Germania au emis luni avertizări dure despre spionajul rus și pregătirile Rusiei pentru conflictul militar cu NATO, în cadrul unei audieri parlamentare, relatează Politico.

Economie 2024-10-15 10:52:02

Autoritatea metropolitană de transport din New York (MTA), care operează metroul din metropola americană, va cere pentru prima dată în istoria sa interzicerea accesului în întreaga sa reţea a unui pasager care a agresat un lucrător şi a atras, totodată, atenţia asupra fricii resimţite de angajaţii metroului de a deveni victime ale violenţei.

Economie 2022-08-20 11:04:56

Singura țară din NATO care nu are armată a încercat mult timp să evite implicarea în orice conflict extern, dar acum tensiunile tot mai aprinse la nivel mondial au forțat-o să își facă planuri serioase de apărare. Totuși, spre deosebire de celelalte patru țări nordice care și-au unit forțele pentru a forma o armată combinată cât mai independentă de SUA, Islanda a adoptat o strategie diferită, relatează Wall Street Journal.

Economie 2025-04-30 15:29:16

Autoritățile din Mexic apelează la două companii străine - una germană, cealaltă americană, pentru a ajuta la salvarea a zece bărbați prinși într-o mină de cărbune de aproape două săptămâni, relatează Reuters.

Economie 2022-08-16 22:15:26