Jurnaliştii nu au primit prea multe explicaţii, dar se spune în general că „se lucrează în circumscripții”, tocmai pentru a da posibilitatea senatorilor să participe la campania electorală.
Decizia senatorilor vine în contextul în care Parchetul General este așteptat să ceară avize pentru urmărirea penală în cazul a doi dintre senatori – Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu – în dosarul Microsoft.
Teoretic, dacă vor primi aceste avize, senatorii au posibilitatea fie să amâne discuțiile până după alegeri, adică până după mijlocul lunii noiembrie, fie pot convoca o ședință pentru a examina aceste cereri.
