• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-22 11:56:23
  • Sursa:
Semnalul ca Putin si-a acceptat infrangerea in Kursk. Cum devine incursiunea ucrainenilor noua normalitate pentru Kremlin Imagine

Kremlinul folosește instituțiile mass-media și de propagandă pentru a convinge publicul rus că prezența trupelor ucrainene pe teritoriul Rusiei sunt „noua normalitate”. Iar asta arată că președintele Vladimir Putin se resemnează că armata rusă ar putea să nu aibă forța necesară pentru a respinge ucrainenii din Kursk în viitorul apropiat, transmite Meduza, potrivit Kyiv Independent. Cu toate acestea, serviciile speciale ucrainene susțin că Moscova pregătește un răspuns la ofensiva Kievului.

Citând surse apropiate guvernului, publicația spune că există trei linii narative care sunt propagate: o recunoaștere a faptului că Ucraina a trecut într-adevăr granița în regiunea Kursk, că va fi înfrântă în mod inevitabil, dar că acest lucru va dura și că publicul rus trebuie să fie răbdător.

Citește și: Wall Street Journal: Un general rus a slăbit apărarea frontierei înainte de incursiunea ucraineană în Kursk

Două surse apropiate administrației prezidențiale ruse au declarat că, în interiorul Kremlinului, șocul inițial al incursiunii a trecut, iar oamenii „s-au obișnuit”.

Kremlinul are un scenariu „destul de optimist” și speră că își va recupera teritoriul în câteva luni. Pentru moment însă, eforturile sunt concentrate spre calmarea populației ruse și obișnuirea acesteia cu incursiunea ucraineană.

„Când vorbim de un șoc, pentru că ăsta a fost cu siguranță un șoc, populația se alarmează, dar apoi se obișnuiește cu ideea și totul se liniștește”, a declarat una dintre surse.

„Ce s-a întâmplat în timpul revoltei lui Prigojin, a mobilizării sau la începutul războiului? Dar apoi totul s-a liniștit”, adaugă aceasta.

Mașinăria de propagandă a Rusiei, în mod normal abilă, a avut dificultăți în a face față incursiunii de la Kursk.

Când forțele ucrainene au trecut granița rusă pe 6 august, răspunsul imediat al Rusiei a fost să minimalizeze incursiunea, iar emisiunile media de stat au fost pline de mesaje contradictorii.

Margarita Simonian, unul dintre cei mai importanți propagandiști ai Rusiei, a lipsit în mare parte din peisaj.

„A dispărut din peisaj”, a declarat Julia Davis, creatoarea Russian Media Monitor, pentru Kyiv Independent, adăugând că „abia postează pe rețelele sociale și nu apare la televiziunea de stat”.

„Probabil pentru că nu au argumente care să aibă sens, deoarece această situație a expus cu adevărat realitatea a ceea ce se întâmplă în războiul pe care l-au început”, a conchis ea. 

Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat că Kievul a avansat între 28-35 de kilometri în regiunea rusă Kursk, în timp ce incursiunea fără precedent intră în a treia săptămână.

Potrivit acestuia, Ucraina a capturat până în prezent 1.263 de kilometri pătrați de teritoriu rusesc și 93 de așezări.

Rusia plănuiește să răspundă la operațiunea Ucrainei din regiunea Kursk, a declarat Vadim Skibitsky, adjunctul serviciului de informații al armatei ucrainene, potrivit Lb.ua.

„Operațiunea este în desfășurare. Rusia plănuiește un răspuns. Există planuri, știm despre ele. Guvernul nostru și conducerea militară știu despre ele, astfel încât să putem continua operațiunea”, a declarat Skibitsky, potrivit Kyiv Independent. 

Citește și: Serviciul de informaţii externe al Rusiei acuză trei țări occidentale că au ajutat Ucraina să atace în Kursk

El spune despre atacul în Kursk că a fost lansat cu succes datorită experienței dobândite în timpul contraofensivelor de la Herson și Harkov în 2022.

„Aceasta este următoarea operațiune (în regiunea Kursk), care ne permite să dobândim experiență reală de luptă în desfășurarea atacurilor ofensive. Acest lucru este foarte pozitiv, deoarece această experiență este necesară pentru eliberarea teritoriilor noastre”, a adăugat generalul-maior.

 

Potrivit lui Skibitsky, incursiunea Kievului în regiunea Kursk va „schimba mult” atitudinea lumii față de Ucraina.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu ar fi fost nevoită să lanseze incursiunea în Kursk dacă partenerii i-ar fi permis Kievului să utilizeze armele cu rază lungă de acțiune furnizate de Occident împotriva țintelor de pe teritoriul rus.

Ucraina nu a dezvăluit aliaților săi pregătirile pentru o operațiunea în Kursk deoarece lumea ar putea considera că aceasta depășește „cea mai strictă dintre liniile roșii” ale Rusiei, a explicat el.

Kievul a declarat că nu vrea să captureze teritoriul rus și că incursiunea urmărește să protejeze viețile ucrainenilor prin prevenirea atacurilor transfrontaliere și relocarea trupelor rusești.

 

Reprezentantul Estoniei la ediţia Eurovision din acest an a cerut scuze Italiei după ce melodia sa, cu versuri pline de clişee la adresa italienilor, „Espresso Macchiato”, a stârnit reacţii furioase în Italia.

Economie 2025-03-02 18:13:41

Federația Română de Hochei pe Gheață a anunțat, miercuri, deciziile luate după ce jucătorii naționalei au cântat imnul secuiesc la un meci cu Ungaria. Potrivit unui comunicat transmis de instituție, a fost sesizată Comisia de Disciplină pentru a cere lămuriri suplimentare referitoare la declarațiile publice făcute după incident de ministrul Sportului, Eduard Novak și de ministrul Mediului, Tanczos Barna. De asemenea, reprezentanții federației acuză că s-au construit pationoare doar în orașe precum Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Târgu Mureș și Miercurea Ciuc, în timp ce în alte zone ale țării nu s-au alocat fonduri pentru investiții în infrastructura necesară desfășurării activității sportive.

Economie 2022-05-25 10:32:06

Cercetătorii Microsoft au declarat că ar fi descoperit o reţea de conturi de pe reţele sociale false, controlate de chinezi, care încearcă să influenţeze alegătorii din SUA prin utilizarea inteligenţei artificiale, transmite Reuters.

Economie 2023-09-08 08:39:08

Părinții unui copil din București au fost amendați, după ce fiul lor, aflat în mașină, a tras cu un pistol de jucărie în alt autoturism. Poliția a deschis o anchetă.

Economie 2023-01-14 23:29:58

Deși sunt promovate în întreaga lume drept o „armă crucială” în lupta pentru reducerea emisiilor de carbon, panourile solare au o durată de viață de doar 25 de ani. Acest aspect creează o problemă: în câțiva ani, miliarde de panouri solare vor trebui dezafectate și înlocuite. Doar că infrastructura necesară pentru a le aduna și recicla nu există în acest moment, se arată într-un material BBC.

Economie 2023-06-06 08:00:42

Valoarea tichetelor culturale care pot fi acordate angajaţilor lunar sau ocazional va fi de 210 lei/lună sau 430 lei/eveniment, pentru primul semestru din acest an, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Finanţelor.

Economie 2024-03-05 11:17:46

Sute de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă, din cauza unor reparații la rețeaua termică, care vor avea loc în cinci din cele șase sectoare. Mii de oameni vor face dușuri reci în următoarea perioadă.

Economie 2024-06-25 15:30:43

Istoria se întâlnește cu tehnologia la o casa de modă din Cairo, care folosește inteligența artificială pentru a da viață unor ținute inspirate din Egiptul antic. Aceasta combină creativitatea designerilor cu instrumentele pe care le oferă tehnologia modernă, rezultând rochii și accesorii spectaculoase.

Economie 2023-05-29 08:00:26