• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-06 08:46:23
  • Sursa:
Seful spionajului rus, dupa ce Macron a vorbit de trimiterea de soldati NATO in Ucraina: „Ne duce in pragul razboiului nuclear” Imagine

Declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la eventuala trimitere de soldaţi NATO în Ucraina împing lumea în pragul războiului nuclear, afirmă directorul Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîşkin.

Săptămâna trecută, preşedintele Macron a invitat naţiunile europene să trimită trupe în Ucraina, deşi a avertizat că nu există un consens asupra acestui subiect în etapa actuală. Statele Unite şi aliaţi europeni importanţi au declarat ulterior că nu au de gând să trimită trupe terestre în Ucraina.

„Aceasta arată gradul ridicat de iresponsabilitate al liderilor Europei de astăzi, în acest caz, al preşedintelui Franţei”, a declarat directorul SVR, Serghei Narîșkin, într-un interviu pentru televiziunea rusă, conform agenţiilor de presă de la Moscova, preluate de Reuters, potrivit Agerpres.

„Este, desigur, trist să vezi, să observi şi să înţelegi că abilitatea de negociere a elitelor actuale din Europa şi Atlanticul de Nord este la un nivel foarte scăzut. Este din ce în ce mai rar ca ei să dea dovadă de bun simţ. Dar aceste afirmaţii sunt extrem de periculoase. Ele deja ne duc în pragul războiului nuclear”.

După ce săptămâna trecută a găzduit, la Paris, o conferinţă la care au participat reprezentanţi a aproximativ 20 de ţări europene, preşedintele Emmanuel Macron a precizat că nu există un consens cu privire la trimiterea de trupe din ţările occidentale în Ucraina, dar a spus că subiectul nu poate fi exclus pentru a ne asigura că „Rusia nu câştigă” războiul cu Ucraina.

Detectarea semnalelor precursoare dezastrelor naturale este cheia pentru prezicerea acestora și pentru minimizarea pierderilor umane și economice. Stațiile GPS dezvăluie mișcarea faliilor înainte de cutremurele majore, dar semnalul precursor nu este încă pregătit pentru sistemele de alarmă din lumea reală, informează publicația Science.

Economie 2023-07-29 09:57:47

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat marți că Uniunea Europeană trebuie să fie pragmatică și deschisă cu președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, pentru a evita un război comercial, scrie POLITICO.

Economie 2024-12-17 13:51:41

Sute de persoane din al doilea oraș ca mărime din Cuba, Santiago, au ieșit duminică pe străzi într-un protest public rar, potrivit rețelelor de socializare și rapoartelor oficiale, determinându-l pe președintele cubanez Miguel Diaz-Canel să facă un apel la dialog „într-o atmosferă de liniște și pace”, scrie Reuters.

Economie 2024-03-18 19:29:15

Un bărbat de 53 de ani din Ploieşti a încercat, vineri seară, să se sinucidă după o ceartă cu iubita, el împuşcându-se cu un revolver, transmite Agerpres.

Economie 2023-11-17 23:23:25

Alimentele consumate seara pot influența în mod direct calitatea și durata somnului de noapte. Potrivit experților în nutriție, există preparate care favorizează un somn profund și odihnitor, dar și produse care pot perturba odihna nocturnă. Ana Maria Demetrescu, profesor inginer în industria alimentară a explicat pentru Digi24 care sunt opțiunile alimentare ideale pentru seară.

Economie 2025-05-16 07:00:44

Prăbuşirirea clădirilor şi incendiile care au urmat după cutremurul care s-a produs luni în vestul Japoniei au provocat moartea a 57 de persoane în prefectura Ishikawa, iar multe altele au fost rănite, informează agenţia Kyodo.Seismul, care s-a produs la adâncime mică, cu epicentrul în oraşul Shiga, din prefectura Ishikawa, a zguduit o zonă extinsă, din Hokkaido până în Kyushu şi a declanşat o alertă de tsunami major pentru regiunea Noto din prefectura Ishikawa. Un tsunami de peste 1,2 metri a fost observat în portul Wajima. Casele au fost avariate în zonele de coastă, cum ar fi oraşul Suzu.

Economie 2024-01-02 22:36:57

Directorul Biroului Federal de Investigații, Christopher Wray, a readus în discuție, miercuri, în fața membrilor Comitetului pentru Securitate Internă a Camerei influența masivă pe care platforma chinezească Tik-Tok o are asupra utilizatorilor. „Sunt extrem de îngrijorat” de influența Chinei prin TikTok asupra utilizatorilor din SUA", a spus Wray care și-a exprimat totodată îndoiala privind protecția datelor pentru cei care folosesc platforma.

Economie 2022-11-16 14:20:43

De 16 ani de când România face parte din U.E., absorbția fondurilor europene ar fi trebuit să fie instrumentul de bază pentru modernizarea țării, pentru profesionalizarea resurselor umane și pentru dezvoltarea comunităților locale, care să aibă ca rezultat îmbunătățirea vieții românilor. Însă timpul a demonstrat că rata de absorbție este mult mai mică decât fondurile disponibile, chiar dacă în ultimii 10 ani, România a atras aproximativ 55 miliarde de euro din fondurile europene nerambursabile.

Economie 2023-04-15 16:16:11