• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-19 13:14:28
  • Sursa:
Seful Sectiei de Chirurgie de la Spitalul Militar „Dr. Carol Davila” este urmarit penal pentru luare de mita Imagine

Medicul Alexandru-Florin Săvulescu, la data faptelor şef al Secţiei Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", este urmărit penal de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită în legătură cu intervenţii chirurgicale şi examene de specialitate, a informat DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA citatd e Agerpres, procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de vineri, a lui Alexandru-Florin Săvulescu, la data faptelor şef al Secţiei Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" - Bucureşti, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în cursul acestui an, Alexandru-Florin Săvulescu, medic militar la spitalul de urgenţă menţionat, ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani şi bijuterii, în legătură cu intervenţii chirurgicale şi examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiaţi ai acestora.

Conform DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, Săvulescu nu are voie, printre altele, să desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.

Elveția a acceptat luni să găzduiască un summit global pentru pace în Ucraina, la cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Echipele celor două țări încep organizarea de marți, transmite Reuters.

Economie 2024-01-15 21:38:07

Semnal de alarmă venit chiar de la FBI. Tehnologia tot mai avansată îi ajută pe hackeri să își șantajeze mai ușor victimele. Filmulețele sau pozele modificate prin metoda deepfake sunt tot mai folosite de atacatorii cibernetici care le spun utilizatorilor că au imagini compromițătoare cu ei.

Economie 2023-06-21 10:09:46

Hotărârea de Guvern cu privire la majorarea salariului minim va fi adoptată săptămâna viitoare. Guvernul va trebui să vină cu precizări și cu privire la angajații din agricultură și construcții. În discuția cu jurnaliștii, premierul Marcel Ciolacu a declarat că punctul de amendă nu va crește odată cu creșterea salariului minim.

Economie 2024-05-30 12:05:55

Dictatorul rus, Vladimir Putin, nu va participa la summit-ul G20 de luna viitoare, ce va fi organizat în India, urmând ca Rusia să fie reprezentată din nou de ministrul său de externe, Serghei Lavrov. Anunțul a fost făcut, luni, de cancelaria prim-ministrului guvernului indian.

Economie 2023-08-28 19:55:46

Autorităţile ruse au arestat un cetăţean american pe un aeroport din Moscova sub acuzaţia de trafic de droguri, potrivit Mash, un canal Telegram cu surse în interiorul serviciilor de securitate din Rusia, transmite vineri Reuters.

Economie 2025-02-14 13:01:01

Casa Albă a discutat cu aliaţii şi cu partenerii pe tema continuării finanţării pentru Ucraina, iar dialogul cu aceștia va continua, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, după ce Congresul a adoptat sâmbătă o lege provizorie care a prelungit cheltuielile guvernamentale pentru mai mult de o lună, pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, dar textul legislativ nu conţine nicio prevedere despre fondurile alocate pentru un nou ajutor pentru Ucraina. Potrivit ministrului de Externe al Ucrainei, situația este probabil un incident, iar Kievul lucrează cu Congresul pentru a se asigura că nu se va mai repeta.

Economie 2023-10-02 23:49:27

Guvernul Germaniei a decis că va continua să accepte migranții și refugiații veniți din Italia, a anunțat ministra de interne, vineri seară, la două zile după ce anunțase suspendarea unui acord voluntar cu guvernul de la Roma, relatează Reuters.

Economie 2023-09-16 19:09:25

Metrorex anunță care este programul circulației trenurilor de metrou pentru perioada Sărbătorilor Pascale, începând cu Vinerea Mare.

Economie 2023-04-13 10:40:29