• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-11 10:45:42
  • Sursa:
Seful Ryanair: Era zborurilor de 10 euro s-a incheiat Imagine

Ryanair nu va mai oferi zboruri la prețuri mici din cauza prețului crescut la combustibil, a declarat pentru BBC șeful companiei aeriene.

Directorul executiv Michael O'Leary spune că era biletului de 10 euro s-a încheiat.

Tariful mediu al zborurilor oferte de compania aerienă va crește de la aproximativ 40 de euro (33,75 lire sterline) cât a fost anul trecut la aproximativ 50 de euro în următorii cinci ani, a declarat el pentru BBC.

El a adăugat că în următorii ani nu vor mai fi tarife promoționale de un euro, 0,99 euro sau 9,99 euro.

Michael O'Leary adaugă însă că, în opinia lui, oamenii nu vor renunța la transportul aerian. Șeful companiei aeriene a precizat în acest context că, în ciuda creșterii costului vieții, se așteaptă ca pasagerii să caute opțiuni cu costuri mai mici, mai degrabă decât să reducă zborurile. „Credem că oamenii vor continua să zboare frecvent. Dar cred că oamenii vor deveni mult mai sensibili la prețuri”, a spus Michael O'Leary.

Zborurile comerciale reprezintă acum aproximativ 2,4% din emisiile globale de CO2, iar sectorul se confruntă cu presiuni pentru a-și reduce impactul asupra climei, inclusiv campanii pentru a convinge oamenii să treacă la călătoriile feroviare și rutiere.

Cu toate acestea, O'Leary a susținut că transportul rutier și transportul maritim contribuie mai mult la emisiile de CO2 în genera. El a spus că accentul pe reducerea emisiilor provenite de la călătoriile aeriene este „deplasat” și a menționat că Ryanair investește în avioane mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil.

 

 

Este extrem de important ca SUA să-şi menţină sprijinul pentru Ucraina în războiul pe care Rusia l-a declanşat împotriva ei, a declarat, joi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu.

Economie 2024-07-18 19:28:31

Statele Unite au emis noi sancţiuni, miercuri, împotriva mai multor entităţi din Rusia pentru implicarea lor în gazoductul Nord Stream 2, a declarat Departamentul de Stat, inclusiv noi măsuri împotriva operatorului proiectului, transmite Reuters.

Economie 2024-12-19 10:34:28

Doi români au murit și alți trei sunt în stare gravă, după ce autobuzul în care se aflau s-a răsturnat în sudul Spaniei. În vehicul se aflau în total 15 muncitori sezonieri de origine română.

Economie 2022-05-18 19:42:45

Vreme la extreme în România. Sudul țării se topește la temperaturi de peste 40 de grade celsius, în timp ce județele din nordul și vestul țării sunt măturate de furtuni. În Botoșani, doi frați au avut parte de o moarte tragică, după ce au fost loviți de un trăsnet pe câmp.

Economie 2023-07-26 12:54:52

Dolarul se îndrepta spre a treia creștere săptămânală la rând și se afla vineri aproape de cele mai înalte niveluri din ultimele decenii față de euro și yen, în contextul în care investitorii nu aveau un interes crescut pentru vânzări înainte de publicarea datelor privind piața muncii din SUA, care ar putea spori susținerea unor creșteri de dobânzi agresive, transmite Reuters.

Economie 2022-09-02 10:22:42

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, propunerea legislativă prin care permisul de conducere eliberat pentru categoria B este valabil şi în cazul anumitor tipuri de motociclete. Legea merge la promulgare.

Economie 2023-06-13 15:47:14

„Dacă Gabriela Firea a făcut echipă cu asemenea om și-a făcut-o cu mâna ei”, a declarat pentru Digi24 primarul PSD din Buzău, Constantin Toma, care este de părere va fi „foarte dificil” ca Firea să mai fie susținută de PSD în candidatura pentru primăria Capitalei, în urma scandalului „azilelor groazei”. Constantin Toma spune că „toată lumea” trebuie să facă un pas în spate, inclusiv Florentin Pandele, care trebuia să știe ce se întâmplă în localitatea a cărui primar este.

Economie 2023-07-14 17:25:04

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a vorbit joi seara, la Digi24, despre descoperirea unui nou cămin al groazei, în Mureș. „Este șocant, nu am altă soluție decât să acționez”, a spus ministrul, care însă nu a găsit un răspuns atunci când a fost întrebată de ce aceste orori au fost descoperite din nou de cei de la Centrul de Resurse Juridice, și nu de instituțiile statului care au efectuat 3 controale în luna iulie la acel azil. „Fix aceleași întrebări mi le pun și eu”, a spus Bucura-Oprescu.

Economie 2023-07-28 00:24:23