• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-21 08:53:54
  • Sursa:
Seful ONU se declara „profund alarmat” dupa ce talibanii le-au interzis femeilor sa mai studieze in universitati Imagine

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se declară „profund alarmat” de faptul că talibanii au interzis accesul la educație superioară și acces în universități femeilor afgane şi le-a cerut „să asigure egalitatea de acces la educaţie la toate nivelurile”, a declarat, marţi, purtătorul său de cuvânt.

„Secretarul general al ONU reiterează că refuzul educaţiei nu doar încalcă egalitatea de drepturi pentru femei şi fete, dar va avea de asemenea un impact devastator asupra viitorului ţării”, a declarat purtătorul de cuvânt Stephane Dujarric într-un comunicat.

Talibanii au anunţat, marţi, că universităţile afgane le sunt interzise de acum fetelor, deja private de învăţământul secundar în Afganistan de la venirea la putere a fundamentaliştilor islamişti, pentru o durată nedeterminată.

La instalarea lor la putere în august 2021, talibanii au promis că vor fi mai deschiși, însă au revenit, în mare măsură, la interpretarea extrem de strictă a islamului care a marcat primul lor regim, între 1996 şi 2001.

Restricţiile la adresa libertăţilor s-au înmulţit, în special împotriva fetelor şi femeilor, care au fost îndepărtate treptat din viaţa publică şi excluse din colegii şi licee.

Manifestaţiile femeilor împotriva acestor măsuri, care adună rar mai mult de aproximativ 40 de persoane, au devenit riscante. Numeroase protestatare au fost arestate, iar jurnaliştii sunt împiedicaţi tot mai mult să transmită de la aceste manifestaţii.

„Noile restricţii extinse la educaţia femeilor în Afganistan sunt tragice”, a denunţat fostul ministru de finanţe al fostului guvern afgan, Omar Zakhilwal. „Această interdicţie nu are niciun fundament religios, cultural sau logistic. Aceasta este nu doar o gravă încălcare a drepturilor femeilor la educaţie, ci şi o profundă anomalie pentru ţara noastră!”, a adăugat el într-o postare pe rețeaua socială Twitter.

Comunitatea internaţională a condiţionat recunoaşterea regimului taliban şi ajutorul umanitar, precum şi cel financiar de care Afganistanul are foarte mare nevoie, de respectarea de către talibani a drepturilor omului, în special ale femeilor de a putea avea acces la educaţie şi la un loc de muncă.

Preşedinta USR, Elena Lasconi, şi cea a partidului S.O.S. România, Diana Şoşoacă, îşi vor depune azi, la Biroul Electoral Central, candidaturile pentru alegerile prezidenţiale din luna mai.

Economie 2025-03-13 07:31:25

O femeie din București este bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin vrăjitorie, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB). Ea ar fi determinat o persoană să îi ofere mai multe sume de bani și diferite bunuri de valoare, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 30.000 de euro.

Economie 2022-06-09 08:58:21

Mohammed, un băiat de 18 ani care a supraviețuit naufragiului din Marea Mediterană, în sudul Greciei, s-a întâlnit cu fratele lui care a venit la Kalamata ca să afle vești despre el. Cei doi s-au îmbrățișat plângând, printre barele porților care împrejmuiesc zona portului unde au fost aduși cei care au scăpat cu viață din această tragedie. 

Economie 2023-06-16 14:11:18

Marcel Ciolacu a zburat și la Madrid, tot în 2022, cu avionul privat, alături de lideri PSD și familia Laura Vicol - Vladimir Ciorbă, care era acționarul majoritar al companiei imobiliare Nordis, potrivit unui nou document de zbor publicat vineri de G4Media.ro.

Economie 2024-11-22 18:26:30

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a afirmat marți că prezenţa militarilor finlandezi în România este dovada faptului că legăturile dintre aliaţi, în ceea ce priveşte eforturile de consolidare a flancului estic, nu au fost niciodată mai puternice.

Economie 2024-06-11 17:50:46

Trei români au fost reţinuţi în Spania sub acuzația că în ultimii doi ani ar fi sechestrat şi exploatat prin muncă mai mulţi conaţionali, a informat Poliția Română.

Economie 2024-03-02 12:29:16

Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, mesajul său de Crăciun pentru români din acest an. În mesaj, președintele a vorbit de nevoia de compasiune, solidaritate și unitate și le-a urat românilor multă sănătate.

Economie 2022-12-24 13:06:32

Imagini inedite surpinse în Craiova. Un bărbat a încercat să fure cutia cu donaţii dintr-o pizzerie. A fost însă oprit la timp de angajate și de doi martori la eveniment.

Economie 2024-01-29 19:05:54