• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-18 09:21:32
  • Sursa:
Seful NASA acuza China ca foloseste programe civile pentru a ascunde obiective militare in spatiu: „Sunt foarte, foarte secretosi” Imagine

Şeful agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson, a declarat miercuri în Congres că China foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu, relatează DPA.

"China a făcut paşi extraordinari (în spaţiu), în special în ultimii 10 ani, dar sunt foarte, foarte secretoşi", a declarat Nelson în comisia de buget a Camerei Reprezentanţilor din SUA, într-o intervenţie despre cererea de buget a agenţiei spaţiale americane pentru 2025.

"Credem că o mare parte din aşa-numitul lor program spaţial civil este un program militar. Şi cred că, de fapt, suntem într-o cursă", a adăugat Nelson, citat de Agerpres.

Nelson a subliniat, de asemenea, că este "de datoria noastră" să ajungem pe Lună. "Îngrijorarea mea este dacă China ar ajunge prima acolo şi ar spune brusc 'ok, acesta este teritoriul nostru, staţi deoparte'", a avertizat el.

Şeful NASA a spus că SUA nu îşi vor pierde "avantajul global" în spaţiu, "dar trebuie să fii realist că R.P. Chineză cheltuieşte într-adevăr mulţi bani pe asta şi că au mult loc de creştere în bugetul lor".

"Cred că ar fi mai bine să nu lăsăm garda jos", a adăugat Nelson.

Şeful NASA şi-a exprimat speranţa că "programul spaţial chinez îşi va veni în fire şi va înţelege că spaţiul civil este pentru utilizări paşnice", dar a adăugat că nu a observat ca acest lucru să fie demonstrat de China.

Prin programul Artemis, NASA vrea să trimită din nou oameni pe Lună după mai bine de 50 de ani. Misiunea de aselenizare Artemis 3 a fost amânată recent până în septembrie 2026.

Scopul pe termen lung al Artemis este de a stabili o bază lunară permanentă ca fundament pentru misiunile pe Marte.

Între timp, China urmăreşte un program spaţial ambiţios într-un efort de a ajunge rapid din urmă SUA şi Rusia.

La numai 20 de ani după ce China a devenit a treia naţiune care şi-a trimis proprii astronauţi în spaţiu, Beijingul operează acum o staţie spaţială modernă şi complet funcţională şi explorează Luna şi Marte. China a declarat că vrea să trimită oameni pe Lună până în 2030.

În urma unei evaluări efectuate de Banca Europeană de Investiții în cadrul Fondului pentru modernizare, Comisia Europeană a plătit 2,7 miliarde euro pentru a sprijini 39 de proiecte de investiții în opt state membre beneficiare, printre care se numără și România, arată un comunicat de presă al Executivului european. În cazul țării noastre, este vorba de un ajutor financiar pentru instalarea a minimum 1.500 MWh de sisteme de stocare în baterii în centralele existente de producere a energiei din surse regenerabile.

Economie 2024-12-19 17:07:31

O persoană a decedat, iar o alta a fost rănită, după ce un ATV s-a răsturnat, duminică seară, pe raza localităţii Talea, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

Economie 2023-03-12 19:58:46

Banca Națională a României a majorat, marți, rata dobânzii de politică monetară, de la 6,75% la 7%. Este prima creștere din anul 2023, după ce în anul anterior aceasta a crescut de la 2% în luna ianuarie, la 6,75% în luna noiembrie.

Economie 2023-01-10 15:17:11

Aproape 39% dintre sportivi au fost testaţi antidoping la Jocurile Olimpice de la Paris, iar până acum au fost depistat cinci cazuri pozitive, a anunţat, joi, Agenţia Internaţională de Testare (ITA), însărcinată cu programul antidoping din timpul Jocurilor, transmite AFP.

Economie 2024-09-20 17:17:21

Franța și Marea Britanie au propus un armistițiu de o lună în Ucraina „în aer, pe mare”, a declarat Emmanuel Macron în urma discuțiilor purtate duminică la Londra.

Economie 2025-03-02 23:56:34

Rata șomajului în rândul tinerilor rămâne ridicată. Un tânăr din cinci nu are un loc de muncă, potrivit informațiilor transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS).  

Economie 2022-05-31 10:07:05

O parte dintre pacienții din Fâșia Gaza aduși miercuri seară în România au fost duşi în Norvegia cu un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, iar alții au fost transportaţi către Malta şi Luxemburg cu aeronave ale unor state partenere din Uniunea Europeană.

Economie 2025-04-10 10:08:07

Un portavion scos din uz, fabricat acum 60 de ani, care plutește în largul Braziliei de trei luni, va fi scufundat de marina militară a țării sud-americane, informează CNN.

Economie 2023-02-02 11:54:04