• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-09 21:32:55
  • Sursa:
Seful Casei de Hohenzollern a renuntat sa mai ceara despagubiri Germaniei pentru proprietatile confiscate de sovietici Imagine

Moştenitorul ultimului împărat german a renunţat în cele din urmă joi la încercările de a obţine despăgubiri din partea statului în legătură cu proprietăţile confiscate de către autorităţile militare sovietice la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, informează DPA, citat de Agerpres.

Georg Friedrich Ferdinand, Prinţ al Prusiei a declarat că a retras două acţiuni în justiţie prin care se solicitau despăgubiri în valoare de milioane de euro în faţa unui tribunal din Potsdam, în apropiere de Berlin.

Guvernul german şi landurile Berlin şi Brandenburg au purtat discuţii încă din 2014 cu familia Hohenzollern cu privire la restituirea mai multor palate, vile şi opere de artă.

Situaţia s-a schimbat când a fost luată în considerare posibilitatea ca străbunicul prinţului, prinţul moştenitor Wilhelm (1882-1951), să fi sprijinit în mod substanţial regimul nazist al lui Adolf Hitler. Dovada unui astfel de sprijin este un motiv de a refuza acordarea de despăgubiri în conformitate cu legislaţia germană.

Georg Friedrich Ferdinand a recunoscut simpatiile intermitente ale strămoşului său pentru nazişti, dar nu mai mult de atât. Fotografiile îl arată pe prinţul moştenitor alături de un Hitler zâmbitor şi de alţi lideri nazişti.

„Chiar dacă eu însumi nu sunt istoric sau jurist, nu se poate arăta, din punctul meu de vedere, că străbunicul meu a oferit regimului sprijin substanţial, chiar dacă poate că ar fi vrut să o facă”, a precizat prinţul.

Istoricii de la diferite universităţi germane sunt împărţiţi cu privire la întrebarea dacă prinţul moştenitor Wilhelm a ajutat de fapt naziştii într-un mod semnificativ.

„Fostul prinţ moştenitor a fost incapabil din punct de vedere politic să ofere sprijin substanţial naziştilor, deşi a vrut uneori să o facă”, a declarat profesorul Lothar Machtan de la Universitatea din Bremen. Alţi istorici nu sunt însă de acord cu acest punct de vedere.

Georg Friedrich Ferdinand, Prinţ al Prusiei este stră-strănepot şi moştenitor al lui Wilhelm al II-lea (1859-1941), ultimul împărat german şi rege al Prusiei, care a fost forţat să plece în exil în Olanda la sfârşitul Primului Război Mondial în 1918.

Un grup de activiști de mediu au umplut cu ciment găurile mai multor terenuri de golf în sudul Franței, în semn de protest că terenurile de golf au fost exceptate de la măsura raționalizării apei, în contextul secetei severe, scrie BBC.

Economie 2022-08-14 13:12:55

Pe măsură ce se apropie startul sezonului de Formula 1, vine acea perioadă a anului în care, în mod tradiţional, echipele se pregătesc să îşi prezinte noile maşini.

Economie 2025-01-29 18:38:10

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, perioada 5 iunie - 3 iulie. Urmează zile cu vreme caldă și temperaturi potrivite pentru data din calendar, însă sunt prognozate și multe ploi, în special în prima parte a lunii.

Economie 2023-06-02 08:31:57

Mii de oameni au participat la acțiunea numită „Marea Horă a Unirii Neamului” din parcul Tineretului, organizată la îndemnul lui Călin Georgescu. Acesta a fost și el prezent, pentru scurt timp, iar apoi a plecat spre Parcul Carol, unde a depus o coroană de flori. Totodată, în parcul Tineretului a fost și liderul AUR, George Simion. Acțiunea s-a încheiat în jurul orei 13.45, când mai mulți oameni au plecat spre Piața Victoriei, unde se desfășura și un protest față de „ordonanța trenuleț”. Numărul jandarmarilor prezenți în fața Guvernului a fost suplimentat, mai ales după ce un grup de susținători ai lui Georgescu s-a îmbrâncit cu forțele de ordine. Unii dintre protestatari au aruncat cu sticle și obiecte metalice, iar un bărbat a aruncat o petardă.

Economie 2025-01-25 07:11:35

Operațiuni de căutare în plină desfășurare în Costinești, acolo unde un tânăr a dispărut fără urme seara trecută. Băiatul a fost văzut ultima oară pe epava din stațiune. Pompierii și scafandrii încearcă să îl găsească.

Economie 2024-07-06 16:33:12

Aurora boreală a fost vizibilă noaptea trecută în România, ca urmare a unei furtunii geomagnatice puternice, și multe imagini impresionante cu fenomenul rar au apărut pe rețelele de socializare.

Economie 2024-05-11 16:44:08

Noua Zeelandă a anunţat că îl demite pe ambasadorul său la Londra, după ce acesta şi-a exprimat public îndoielile cu privire la înţelegerea evenimentelor istorice de către preşedintele american Donald Trump, notează AFP.

Economie 2025-03-06 08:45:29

Grupul Wagner sfidează ordinele lui Putin. Șeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a refuzat să semneze contracte cu ministerul rus al apărării, după ce Vladimir Putin a spus că este necesar.

Economie 2023-06-14 14:49:13