• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-13 18:37:06
  • Sursa:
Seful ANAF: Daca OMV nu va plati taxa de solidaritate in Romania, vom veni cu o impunere Imagine

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat vineri la Antena 3 că OMV va fi verificat „la sânge” și, dacă respectiva companie refuză să plătească taxa de solidaritate, ANAF va veni cu o impunere.

Grupul OMV a anunțat joi că va plăti taxa de solidaritate în Austria, impusă de Uniunea Europeană, însă în România compania OMV Petrom anticipează că nu îndeplinește condițiile pentru a se încadra la plata acestei taxe.

Grupul austriac OMV a precizat că producţia sa de hidrocarburi a crescut în trimestrul IV al anului trecut, comparativ cu trimestrul precedent, adăugând că se aşteaptă ca taxa de solidaritate din Austria să aibă un impact negativ de aproximativ 150 milioane euro pentru anul 2022.

În schimb, cu privire la aceeaşi contribuţie de solidaritate decisă la nivelul UE şi transpusă în legislaţia din România prin OUG nr. 186 din 29 decembrie 2022, grupul austriac consideră că „OMV Petrom ar urma să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi rafinarea petrolului”.

Același lucru l-a spus și OMV Petrom într-un comunicat postat pe site: „Ne așteptăm ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi rafinarea petrolului”.

Ministerul Finanţelor (MF) a transmis, printr-un comunicat, că transpunerea regulamentului în legislaţia naţională vizează întregul sector energetic şi, în speţă, toate companiile care activează în domeniu.

„Conform art. 1, alin. (1) din Ordonanţa Guvernului, taxa de solidaritate se aplică firmelor care au cifra de afaceri de peste 75% inclusiv, din activităţi desfăşurate în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor, cu codurile CAEN: 0610 - Extracţia ţiţeiului, 0620 - Extracţia gazelor naturale, 0510 - Extracţia huilei, 1910 - Fabricarea produselor de cocserie şi 1920 - Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului”, se menţionează în comunicatul MF.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,64%.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a început distribuirea materialelor necesare votării către secţiile de votare organizate în străinătate, la alegerile pentru Parlamentul European. Astfel, în cele 915 secţii din străinătate vor fi împărţite, între altele, peste 2,5 milioane de buletine de vot şi aproape 8.500 de ştampile cu inscripţia „VOTAT”.

Economie 2024-05-17 11:36:55

Boeing va desființa 17.000 de locuri de muncă - 10% din forța sa de muncă globală -, va amâna cu un an primele livrări ale avionului său 777X și va înregistra pierderi de 5 miliarde de dolari în al treilea trimestru, în contextul în care producătorul american de avioane continuă să primească lovituri în timpul unei greve care durează de o lună, transmite Reuters.

Economie 2024-10-12 16:52:16

Un bărbat din București a căzut în fața unui tramvai după ce i s-a făcut rău, așa că circulația pe linia 41 a fost blocată aproape o oră.

Economie 2023-05-06 11:38:55

În fiecare an, pe data de 30 noiembrie, credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei, fiind cel care a creștinat poporul român. Potrivit tradiției, în noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

Economie 2023-11-29 20:00:05

Un cadavru a fost descoperit pe un câmp la marginea orașului Constanța. Luni, în zonă avusese loc un incendiu și pompierii au intervenit pentru stingerea acestuia.

Economie 2023-09-20 10:09:54

Rușii care s-au confruntat direct cu soldații ucraineni pe front au rămas uluiți de modul în care luptă aceștia din urmă. Un militar rus rănit în bătălia pentru orașul Liman povestește cum ucrainenii continuau să înainteze sub tirul gloanțelor chiar și după ce erau loviți și spune că a rămas cu impresia că erau sub efectul drogurilor.

Economie 2022-10-02 15:10:46

Premierul Marcel Ciolacu a primit-o, marţi, la Palatul Victoria, pe Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova. Premierul a declarat că este foarte bucuros să reconfirme sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova. „Foarte bucuros să mă întâlnesc cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, din nou şi să reconfirm sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova”, a transmis premierul pe X.„Istoria noastră comună şi relaţiile noastre frăţeşti sunt un catalizator puternic şi garantează că România rămâne un susţinător constant al dezvoltării economice, stabilităţii şi securităţi Republicii Moldova”, a adăugat premierul.

Economie 2024-03-05 12:21:32

Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul alianței electorale PSD-PNL la Primăria Capitalei, a spus, vineri, în cadrul conferinței de presă în care a răspuns întrebărilor jurnaliștilor cu privire la acuzațiile de incompatibilitate, că regretă că nu l-a ascultat pe nașul său de cununie, Traian Băsescu, care l-a sfătuit să nu candideze. Cîrstoiu a relatat că fostul șef al statului i-a spus: „Dacă vei intra în povestea asta politică, o să vezi că vei deveni peste noapte aproape cel mai urât dintre pământeni”.

Economie 2024-04-19 19:57:56